Satul cu cel mai frumos nume din lume

La egală distanţă de Iaşi şi de Botoşani, ocrotit de dealul Cristioaia, se află satul Libertatea. O aşezare micuţă, cu ceva mai mult de 200 de gospodării, adunând 540 de locuitori din cei aproape 4.000 ai comunei botoşănene Călăraşi.

Un vânt rece mătură pământul ce poartă, aproape surprinzător, urmele tractoarelor scoase la arăturile de toamnă. Din drumul asfaltat se desprinde un altul, cu balast, bătătorit, dar sensibil la ploile ce-l pot transforma în noroi. El e coloana vertebrală ce traversează şi satul Libertatea, dar şi întreaga comună. “Sunt 8-9 kilometri aşa cum îi vedeţi, până la Răuseni, unde începe iar asfaltul.

Nu sunt bani pentru asfaltarea drumului

Am vrea noi să-l asfaltăm, dar dacă nu primim bani de la judeţ, ce să facem?”, îmi spune ridicând din umeri Costel Trofin, “mâna dreaptă” a primăriţei Elena Vrajotis, dusă cu treburi pe la Botoşani. “Eheee, continuă bărbatul născut chiar în sat, acum 40 de ani, ce baluri şi ce petreceri erau înainte de 89! Veneau oamenii cu vedre de 50 de litri pline cu vin, cu muzică şi dansau de-şi rupeau încălţările.

Acum nu prea mai au de ce, nu prea au bani, n-au unde lucra şi mai mult stau degeaba, aşteptând ajutoarele sociale de la stat”. Uliţa nu-i pustie, dar cei care-o străbat sunt mai mult oameni în vârstă. Iar drumul cu balast parcă scârţâie doar sub greutatea căruţelor şi opintitul cailor ce le trag. Pe la Libertatea, nici Revoluţia n-a semănat cu ce a fost pentru cei de la Bucureşti sau din alte oraşe.

Recomandări

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

“Linişte, domle, îmi spune Doina Solomei (43 de ani), patroana birtului din sat. Lumea a stat potolită şi s-a minunat de ce vedea la televizor. Doar unii, mai înfierbântaţi după o vodcă sau după un coniac, mai zbierau: «A fugit Ceauşescu », dar în rest, nimic. Eu tocmai venisem de la Sibiu, unde lucram atunci. Pe-acolo se trăgea cu arma, iar aici se făceau balurile şi petrecerile de Crăciun.” Birtul e gol acum, aproape de ora prânzului, doar câteva femei îşi fac ceva cumpărături.

“Nu mai are lumea bani de când cu criza asta. Oricum, la ora asta, bărbaţii-s pe la pădure, după lemne. Cei mai mulţi trăiesc din ajutoare sociale şi din alocaţiile pentru copii”, mai spune femeia. În drum, doi ochi de bărbat mă cercetează curioşi dintr-o căruţă. E moş Pintilie, Pintilie Amişculei. Are 75 de ani, un cal şi-o căruţă. Ba nu. Şi-o pensie de 400 de lei. “Io zic că trăiam mai bine înainte. Ne descurcam altfel. Acum, abia răsuflăm, domnule.

Mai scoţi un ban cu grâul, cu porumbul, mai nişte vite sau găini prin ogradă, dar prea puţin ca să trăieşti cum se cuvine”, îşi spune bătrânul oful, frecându-se cu căciula pe frunte. Priveşte şi ziarul Libertatea pe care i-l ofer. “A, da, se numeşte ca satul nostru. Frumos nume, domnule. Cel mai frumos din lume. Şi colorat”, râde el uitându- se pe paginile lui. Apoi, dă bineţe, dar şi bice calului, urmân- – du-şi drumul zilnic al vieţii, precum cel neasfaltat, al satului.

Trăiam mai bine înainte

Recomandări

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Pe la mijlocul comunei, clădirea dispensarului se înalţă cumva mai aranjată decât altele. Destul de rapid, găsesc şi explicaţia: pe o plăcuţă de la intrare scrie că totul a fost ridicat cu ajutorul Ambasadei SUA la Bucureşti. Medicul Gabriel Calfa e la datorie, iar sala de aşteptare e plină de oameni. E din Iaşi, dar aici are, de trei ani, cabinetul individual, ceea ce oamenii numesc şi azi, “dispensarul”. “De fapt, locaţia veche a ars acum vreo zece ani”, îmi spune medicul în timp ce-mi arată ce a mai rămas dintr-o clădire aflată la câţiva metri de zidul noii construcţii.

“Aici, problemele cele mai mari sunt legate de alcoolism şi de colesterolul ridicat. Oamenii mănâncă unele produse mai sănătoase decât cele din supermarket, dar s-au obişnuit să consume multe grăsimi”, îmi prezintă el, pe scurt, situaţia medicală a aşezării. “La început, aveam probleme şi cu bătăile, cu urmările lor medicale, mai precis. Acum, lucrurile s-au mai liniştit, iar în sat, în Libertatea, oamenii sunt chiar cuminţi”, adaugă doctorul, după care se grăbeşte către pacienţii neliniştiţi de pauza provocată de vizita mea.

Pentru tinerii satului, punctul de atracţie e discoteca, adică modernul club “M&G”, ridicat de Mihai Neamţu, un tânăr de 24 de ani, venit cu bani de prin Italia şi din Suedia. “Era porumb aici, dar am vrut să fac ceva frumos. Totul m-a costat cam 100.000 de euro. Dar vin tineri chiar şi din oraş, de la Iaşi, ca să se distreze aici. În weekend e plin mereu”, povesteşte el, în timp ce eu admir aranjamentul clubului, canapelele, instalaţia de sonorizare.

Recomandări

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Discoteca singura distracţie a tinerilor

“La început, toţi cereau doar manele şi manelişti, în frunte cu Guţă. Acum vor Inna, Puya, BUG Mafia, că am vrut să-i obişnuiesc şi cu altă muzică. Închipuie- ţi că sâmbăta trecută, toată noaptea, DJ-ul n-a pus decât opt manele. Şi vorbim de o discotecă de la ţară”, îmi spune tânărul, entuziasmat de efectul iniţiativei sale. Huruitul căruţelor s-a mai potolit, iar câinii şi cocoşii vestesc, parcă, apropierea înserării timpurii la vreme de iarnă.

Coşurile încep să fumege cald, iar aerul prinde a mirosi a linişte. De 110 ani, totul e bine în satul Libertatea. Deşi imperfect. Precum un drum neasfaltat, dar care vine de undeva şi te duce undeva. Uneori, chiar în Libertatea.

Libertatea e mânăstire în Bărăgan!

Pe drumul dinspre Călăraşi spre Feteşti, aproape de malul braţului Borcea, se află Mânăstirea Libertatea, cu hramul Sfânta Treime. Lăcaşul de cult a fost ridicat pe ruinele satului cu acelaşi nume, demolat în 1976 de regimul comunist ca să se extindă suprafaţa de teren agricol din Bărăgan. Oamenii au fost strămutaţi în aşezările din apropiere, dar numele Libertatea a rămas în memoria locului prin mânăstirea care adăposteşte astăzi 17 maici. Înaintea mânăstirii a fost o biserică, ridicată între 1938 – 1942, punctul de referinţă în viaţa unor săteni năpăstuiţi. “Aici, în fostul sat Libertatea, au fost deportaţi bănăţeni, cărora li s-a impus domiciliu forţat în Bărăgan.

Comuniştii au înconjurat satul cu garduri, se trăia ca într-un lagăr de concentrare”, ne spune Tudor Costache, fost locuitor în satul Libertatea, strămutat apoi în comuna Dichiseni: “În 1976, când comuniştii ne-au luat pe sus, cu tot ce aveam, a rămas doar biserica din fosta aşezare. Au vrut să o dărâme, dar nu ştiu ce s-a întâmplat că nu au pus-o la pământ. Aşa a vrut Dumnezeu”. Aflăm că, după Revoluţie, prin grija monahului Macarie, s-a început refacerea lăcaşului de cult, iar pe 15 august 2000 a fost sfinţită noua mânăstire.

Urmărește-ne pe Google News