Potrivit specialiștilor, un val uriaș de metan foarte concentrat, gaz cu efect de seră extrem de puternic, dar cu o durată de viață mai scurtă decât dioxidul de carbon, a fost identificat după ce o echipă de cercetători asociați cu Observatorul Internațional al Emisiilor de Metan (IMEO) al UNEP a analizat imagini din satelit.
„Este foarte rău, cel mai probabil, este cel mai mare eveniment privind emisiile înregistrat vreodată. Acest lucru nu ajută deloc într-un moment în care trebuie neapărat să reducem emisiile”, a declarat Manfredi Caltagirone, șeful IMEO, pentru Reuters.
Conform estimărilor cercetătorilor de la GHGSat, care folosesc sateliți pentru a monitoriza emisiile de metan, rata de scurgere de la unul dintre cele patru puncte unde conductele au fost sparte a fost de 22.920 de kilograme pe oră.
„Este o rată foarte mare, mai ales având în vedere că sunt patru zile de la spargerea inițială”, explică reprezentanții companiei.
Cantitatea totală de metan care se scurge din gazoductele Nord Stream o poate depăși pe cea care s-a scurs în luna decembrie din zăcămintele de petrol și gaze offshore din Golful Mexic. Atunci s-au pierdut aproximativ 100 de tone metrice de metan pe oră, iar după 17 zile, au fost eliberate 40.000 de tone metrice de metan, scurgerea fiind vizibilă din spațiu, potrivit unui studiu al Universității Politehnice din Valencia, publicat în revista Environmental Science & Technology Letters.
În total, patru scurgeri de gaze au fost depistate în ultimele zile în conductele Nord Stream 1 și Nord Stream 2, în apele martime daneze și suedeze.
RAPORT: Scurgerile de gaze, provocate de explozii echivalente cu sute de kilograme de TNT
La originea celor patru scurgeri de gaze din conductele Nord Stream din Marea Baltică se află explozii submarine echivalând cu „sute de kilograme” de TNT (trinitrotoluen), arată un raport oficial făcut public vineri de Suedia şi Danemarca și transmis Naţiunilor Unite, relatează AFP, conform Agerpres.
„Magnitudinea exploziilor a fost măsurată la 2,3, respectiv 2,1 pe scara Richter, adică echivalentul unei încărcături explozive de sute de kilograme”, indică Suedia şi Danemarca într-o informare adresată Consiliului de Securitate al ONU, care se reuneşte vineri la New York, la cererea Rusiei.
Cele două ţări susţin că „toate informaţiile disponibile arată că aceste explozii sunt consecinţa unui act deliberat”, însă nu indică un eventual responsabil. Potrivit documentului danezo-suedez, cele două scurgeri din gazoductul Nord Stream 1 ar trebui să se oprească duminică. Data la care s-ar putea opri scurgerile din Nord Stream 2 rămâne incertă.
Atât Rusia, cât și Uniunea Europeană au sugerat că incidentele sunt rezultatele unor acte de sabotaj.
Foto: EPA