Un prieten de al tânărului din Austria este cel care a anunțat autoritățile din România de gestul tragic al lui Mădălin, cât și familia acestuia. Potrivit  gorjeanul.ro, el a contactat telefonic Poliția Târgu-Cărbunești și a anunțat că prietenul său, s-a sinucis sâmbătă, în timp ce se afla la muncă în Germania.

”Am fost colegi în Austria. Prin mine a venit în Austria, apoi el a plecat în Berlin, iar patronii companiei din Berlin îmi sunt prieteni. Eu am fost primul care a fost anunțat de tot ce s-a întâmplat, pe umerii mei a căzut și sarcina de a da vestea familiei, din păcate. Eu am contactat Poliția din Târgu-Cărbunești. A fost un moment de rătăcire a lui, bănuiesc”, a povestit tânărul. Acesta a dezvăluit că Mădălin s-a sinucis chiar lângă patronul lui.

„ Era la etajul I, la mall și patronul s-a dus lângă el. Mădălin plângea. L-a întrebat timp de două minute, trei, ce se întâmplă cu el, de ce plânge, dacă are nevoie de ajutor, dacă vrea să meargă acasă, nu a răspuns nimic, iar la final a spus ceva de genul că viața nu mai are nici un rost pentru el, s-a întors cu spatele și s-a aruncat, chiar lângă patron. Din câte am înțeles ar fi murit bunica lui, nu știu dacă e adevărat sau nu, a fost în țară, luni s-a întors în Germania, acum o săptămână, a fost destul de afectat de incident și apoi asta a fost tot. Lucra în mall-ul din Berlin, lângă Alexander Plaza, cea mai mare piață din Berlin. Mall-ul este destul de înalt, are două etaje, dacă se arunca normal avea șanse să scape, dar din punctul meu de vedere cred că a fost premeditat”, a mai spus acesta.

Părinții lui Mădălin n-au fost de acord cu plecarea lui

Mai mult,  www.gorjeanul.ro  susține că în camera în care Mădălin locuia în Germania ar fi fost găsite pastile pentru depresie. Prietenii lui Mădălin spun că părinţii nu au fost de acord cu plecarea acestuia în străinătate şi că acesta a plecat în Germania supărat pe ei, potrivit www.gorj-domino.ro. Mădălin ar fi vorbit cu mama sa la telefon chiar în ziua în care s-a întâmplat tragicul eveniment. „Era singur la părinţi. A fost crescut în puf. Părinţii i-au oferit tot ce şi-a dorit. Cred că era puțin răsfăţat. Ştiu că a vorbit cu mama lui la telefon în ziua în care s-a întâmplat incidentul. I-a zis mamei lui că este răcit şi că nu se simte mai bine. Ea i-a zis ce pastile şi ce ceaiuri să ia pentru răceală şi rămăsese să vorbească mai pe seară la telefon, să vadă cum se mai simte. În ziua respectivă a venit poliţia acasă la părinţii lui şi le-au zis că ar fi păţit ceva în Berlin, însă atunci nu ştiau dacă a decedat în urma căzăturii. Era un băiat foarte inteligent. A fost un băiat respectuos, nu făcea scandal sau ceva de genul acesta. Ştiu că în ultimul timp stătea mai mult plecat pe la Timişoara. Cred că a lucrat pe acolo. Provine dintr-o familie bună. Eu îl ştiu mai mult de când era mic, când a crescut a devenit puţin ciudat. Poate şi anturajul în care a intrat l-au mai schimbat”, a declarat un vecin de-al lui Mădălin.

Cum s-au regrupat managerii de spital din mandatul lui Firea în jurul lui Secureanu, mutându-se din București în provincie
Recomandări
Cum s-au regrupat managerii de spital din mandatul lui Firea în jurul lui Secureanu, mutându-se din București în provincie

Mădălin Limbergher era încântat de noul lui loc de muncă

Apropiații lui sunt șocați de vestea că a murit. În urma cu două săptămâni, Mădălin venise în țară și le spunea prietenilor că e fericit și mulțumit de noul lui job.  “M-a sunat în urmă cu două săptămâni că era în ţară şi voia să ne vedem. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu el. Mi-a zis atunci că era foarte fericit şi mulţumit de tot ce i s-a întâmplat în viaţă. Ştiu că urma ca firma la care lucra să-l trimită într-o altă ţară să lucreze, iar el era foarte încântat de acest lucru. Ştiu că nu se înţelegea prea bine cu părinţii lui. Aceştia nu au fost de acord ca el să plece în străinătate. Ştiu că a fost chiar o altercaţie între el şi tatăl său”, a spus o prietenă apropiată a băiatului. În plus, amicii acestuia susțin că Mădălin avea probleme din ce în ce mai serioase cu jocurile de noroc.

MAE a confirmat decesul românului

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat pentru Libertatea decesul bărbatului. „Secţia Consulară a Ambasadei României la Berlin are în atenție cazul cetățeanului român decedat, încă din data de 18.09.2016, când a fost contactată pe telefonul de urgență de tatăl acestuia, care a solicitat informații suplimentare și asistență consulară. Misiunea diplomatică a efectuat, în regim de urgență, demersuri pe lângă autorităţile locale pentru obținerea unor detalii suplimentare. În urma demersurilor efectuate de misiunea diplomatică, autoritățile germane au confirmat decesul cetățeanului roman în cauză. Familia cetățeanului roman a fost notificată cu privire la deces”, ne-a declarat MAE.

David Popovici, campion european și la 200 de metri liber. Șapte medalii de aur, cucerite în trei luni!
Recomandări
David Popovici, campion european și la 200 de metri liber. Șapte medalii de aur, cucerite în trei luni!

Se strâng bani pentru repatrierea lui

Ultima postare a tânărului a fost: „Care ar fi ultimul cuvânt care ai vrea să-l spui? Breaking the boundaries! (depăşind limitele, n. red.)”. Acum, cei care îl cunoşteau pe Mădălin strâng bani pentru repatrierea acestuia. „ Am vorbit cu doamna consul din Berlin, am luat legătura cu Ambasada mi-a dat cam toate informațiile legate de repatriere. Ar costa aproximativ 2.000 de euro, dar se poate ca Ambasada să ne ofere acest lucru. L-am rugat pe tatăl lui să deschidă două conturi”, a declarat tânărul din Austria care a sesizat Poliția.

Foto: www.gorj-domino.ro

Urmărește-ne pe Google News
Dezvăluiri despre Dan Șucu, nimeni nu se aștepta. Ce a spus o persoană importantă din fotbal despre afacerist
GSP.RO
Dezvăluiri despre Dan Șucu, nimeni nu se aștepta. Ce a spus o persoană importantă din fotbal despre afacerist
ULUITOR! Scandal ȘOC în TVR în cazul David Popovici! Totul a degenerat, e ireal ce a făcut un angajat
Playtech.ro
ULUITOR! Scandal ȘOC în TVR în cazul David Popovici! Totul a degenerat, e ireal ce a făcut un angajat
Familie spulberată pe DN1. Tatăl a murit pe loc, fetița de 11 ani s-a stins la spital, iar mama luptă să supraviețuiască
Observatornews.ro
Familie spulberată pe DN1. Tatăl a murit pe loc, fetița de 11 ani s-a stins la spital, iar mama luptă să supraviețuiască
Horoscop 16 august 2022. Vărsătorii pot face un exercițiu util încercând să înțeleagă și părerile celor din anturajul apropiat, care îi contrazic
HOROSCOP
Horoscop 16 august 2022. Vărsătorii pot face un exercițiu util încercând să înțeleagă și părerile celor din anturajul apropiat, care îi contrazic
Rusia a făcut anunțul la care nu se aștepta nimeni. Ce se întâmplă la centrala nucleară Zaporojie
Știrileprotv.ro
Rusia a făcut anunțul la care nu se aștepta nimeni. Ce se întâmplă la centrala nucleară Zaporojie
Ce a putut să declare rivalul din Ungaria al lui David Popovici, după ce l-a învins la Campionatul European. Cuvinte superbe
Orangesport.ro
Ce a putut să declare rivalul din Ungaria al lui David Popovici, după ce l-a învins la Campionatul European. Cuvinte superbe
Criteriile pentru a primi un credit țin cont de vârstă, venit, vechime în muncă, rate curente și multe altele. Află toți factorii luați în calcul!
PUBLICITATE
Criteriile pentru a primi un credit țin cont de vârstă, venit, vechime în muncă, rate curente și multe altele. Află toți factorii luați în calcul!
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.