Ucigașul lui Robert F. Kennedy a pierdut al 16-lea apel și rămâne în închisoare. A fost condamnat acum 52 de ani

Comentează

Sirhan Bishara Sirhan, 77 de ani, palestinianul care l-a ucis în 1968 pe senatorul și candidatul la nominalizarea prezidențială Robert F. Kennedy, rămâne în închisoare, relatează postul CBS. Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, s-a pronunțat joi, 13 ianuarie, împotriva eliberării acestuia.

O comisie de eliberare condiționată din California luase o decizie în favoarea eliberării lui Sirhan, în august. Bărbatul, întemnințat din 1969, a făcut acum al 16-lea apel la clemență.

Decizia comisiei a fost prezentată guvernatorului Californiei, care acum a respins-o.

„Asasinarea lui Kennedy este una dintre cele mai notorii crime din istoria Americii, a transmis Newsom, într-un comunicat. A provocat suferințe incomensurabile soției sale însărcinate de atunci și celor zece copii ai lor, precum și un imens rău poporului american”.

După zeci de ani în închisoare, el nu a reușit să recunoască problemele care l-au determinat să-l asasineze pe senatorul Kennedy. Îi lipsește înțelegerea care l-ar împiedica să ia aceleași tipuri de decizii periculoase pe care le-a luat în trecut. Gavin Newsom, guvernatorul statului California:

Sirhan va cere unui judecător să anuleze decizia lui Newsom, a declarat avocatul său, Angela Berry.

Legea statului prevede că deținuții ar trebui să fie eliberați condiționat, cu excepția cazului în care prezintă un risc pentru siguranța publică.

Va face apel. Avocat: „Nu mai prezintă niciun risc pentru societate”

„Nu există nicio dovadă care să sugereze că domnul Sirhan este încă un pericol pentru societate”, a completat Barry. Ea a spus că procesul de eliberare condiționată a devenit „politizat”.

Comisarii de eliberare condiționată l-au găsit pe Sirhan potrivit pentru eliberare „din cauza istoricului său impresionant de reabilitare din ultima jumătate de secol. De la mijlocul anilor ’80, psihologii și psihiatrii din închisori au constatat în mod constant că domnul Sirhan nu prezintă un risc de pericol pentru public”.

În principiu, Sirhan poate depune o nouă cerere de eliberare condiționată cel mai devreme în februarie anul viitor.

Cum a avut loc crima

Robert F. Kennedy a fost pe 5 iunie 1968, la hotelul Ambasador din Los Angeles, după un discurs televizat, în urma victoriilor înregistrate în statele California și Dakota de Sud în cursa pentru nominalizarea la președinție din partea Partidului Democrat.

După discurs, Kennedy a părăsit scena și a ieșit printr-un coridor care dădea spre bucătăria hotelului.

Fostul agent FBI William Barry, care se ocupa de paza lui, a decis în ultimul moment acest traseu pentru ca senatorul să ajungă la întâlnirea cu ziariștii.

Pe coridor, Kennedy a dat mâna cu mai multe persoane. Sirhan B. Sirhan, 24 de ani la acea vreme, un palestinian născut în Ierusalim (Israel), care se afla în apropierea unei mașini de făcut gheață, a trecut de șeful hotelului, Karl Uecker, aflat lângă Kennedy, și l-a împușcat de mai multe ori pe senator cu un pistol de calibrul 22.

Sirhan Sirhan, după crima din 1968

În timp ce Barry și alte persoane din apropiere încercau să-l imobilizeze pe asasin, acesta a continuat să tragă, rănind încă cinci persoane.

Rănit grav la cap, Robert F. Kennedy a murit în ziua următoare, la spital.

Moartea sa a survenit la circa patru ani și jumătate de la cea a fratelui său, președintele american John F. Kennedy, asasinat la Dallas în data de 22 noiembrie 1963.

Sirhan B. Sirhan a fost condamnat la moarte în 1969, dar sentința i-a fost comutată în închisoare pe viață în 1972, după ce California a abolit pedeapsa cu moartea.

La acea vreme, justiția americană presupunea că atitudinea pro-Israel a lui Kennedy a fost motivul făptuitorului.

Foto: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:34
Dominic Fritz insistă cu alegerile anticipate și anunță că USR va intra la guvernare cu o singură condiție
Ultimele știri
20:31
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
19:35
Un bărbat din Cluj a fost arestat preventiv după ce a comis șapte furturi în câteva zile. Paguba depășește 100.000 de euro
19:26
5 Știri Imobiliare.ro Finance: Apartamentele se vând mai lent, dar construcțiile accelerează. Weekendul acesta, găsești cele mai bune oferte de credit ipotecar la Salonul Imobiliar București
19:13
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
TRENDING
07:30
Cine transmite Polonia - România. La ce oră începe meciul din Liga Națiunilor la TV pe 2 octombrie 2026
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vine de la cei 4.000 de comercianți din România
Protest antiguvernamental „Asta nu e Moscova” la Sofia, Bulgaria – 28 septembrie 2026
Exclusiv
13:00
Cum a trecut Bulgaria prin șapte rânduri de alegeri anticipate și a supraviețuit economic. Explicația lui Silviu Cerna, fost membru în consiliul de administrație al BNR
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 2,1% în luna august 2026, comparativ cu luna precedentă.
12:40
Val de scumpiri în România, INS anunță că prețurile de producție au crescut cu aproape 12% față de 2025
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!