Alarmat de țipetele care se auzeau în noapte, un vecin a mers la casa de unde se auzea larma să vadă ce se întâmplă.

Acesta a înlemnit în momentul în care a văzut fetița familiei, în vârstă de nici șapte ani, îmbrăcată sumar și ascunzându-se în grădină, după ce fusese bătută de către mama sa.

Vecinul a încercat să poarte un dialog cu părinții fetei, însă fără efect, ambii fiind beți. Bărbatul a vrut să preia copila și s-o ducă să doarmă cu fiica lui acasă, însă mama s-a opus, trăgând de fetița pe care tocmai o bătuse și o aruncase dezbrăcată în gerul de afară.

”Nu vreau cu mama!”, a țipat sfâșietor fetița. Vecinul a filmat însă întreaga scenă și a sunat la 112, anunțând atât Poliția, cât și Protecția Copilului.

La scurt timp după incident, vecinul care a salvat-o pe copilă a dezvăluit că fetița a fost preluată de către autorități.

„Fetita este luată de Asistența Socială și Politie de azi noapte, au dus-o la Galați, la un singur centru cică este în Galați. Eu am făcut ce am putut, sperăm să fie bine acolo unde au luat-o. Nu mai știu nimic de ea de azi noapte. Eu am avut-o la mine, am spalat-o, i-am dat sa mănânce și atât. Fetița nu mai este la mine, au luat-o autorităţile”, a notat bărbatul pe Facebook.

Cătălin Hideg, denunțătorul foştilor generali SRI Coldea şi Dumbravă: Mi-au spus că vor 600.000 de euro ca să obțin o pedeapsă cu suspendare
Recomandări
Cătălin Hideg, denunțătorul foştilor generali SRI Coldea şi Dumbravă: Mi-au spus că vor 600.000 de euro ca să obțin o pedeapsă cu suspendare

”Poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Tecuci au fost sesizaţi, prin 112, de un bărbat din comuna Gohor, satul Poşta, cu privire la faptul că o femeie din aceeaşi localitate şi-a agresat fiica, o minoră de 7 ani. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că femeia respectivă se afla sub influenţa alcoolului, minora fiind găsită în curtea imobilului.

În prezenţa asistentului social din cadrul primăriei Gohor, minora a fost condusă şi internată într-un centru de primire minori. În acest caz se efectuează cercetări pentru violenţă în familie şi rele tratamente aplicate minorului”, a declarat, pentru Adevărul, comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

VIDEO: Alex Beny – Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Afacerea colosală pe care a gândit-o un român. A pornit totul într-o sufragerie din Cluj
FANATIK.RO
Afacerea colosală pe care a gândit-o un român. A pornit totul într-o sufragerie din Cluj
Cum arată și cu ce se ocupă Lili Jurcă din La Bloc, de când nu mai apare la TV. Cât de schimbată e actrița Mariana Dănescu, la 56 de ani
Viva.ro
Cum arată și cu ce se ocupă Lili Jurcă din La Bloc, de când nu mai apare la TV. Cât de schimbată e actrița Mariana Dănescu, la 56 de ani
Acasă la Marina Voica. Solista are un adevărat paradis în curtea de la Breaza. Cum arată locul în care își alină singurătatea, la 87 de ani
Libertateapentrufemei.ro
Acasă la Marina Voica. Solista are un adevărat paradis în curtea de la Breaza. Cum arată locul în care își alină singurătatea, la 87 de ani
Mihaela Buzărnescu, mărturisiri la Open GSP: „O singură colegă mi-a dat un mesaj. Dacă ai așteptări în ziua de astăzi, ești mai mult dezamăgită”. Prin ce a trecut sportiva
GSP.RO
Mihaela Buzărnescu, mărturisiri la Open GSP: „O singură colegă mi-a dat un mesaj. Dacă ai așteptări în ziua de astăzi, ești mai mult dezamăgită”. Prin ce a trecut sportiva
Orașul din România care atrage turiști pe bandă rulantă. Hotelurile sunt pline, deși prețurile la cazare au crescut
FANATIK.RO
Orașul din România care atrage turiști pe bandă rulantă. Hotelurile sunt pline, deși prețurile la cazare au crescut
Descoperirea năucitoare făcută de un austriac în timpul unor lucrări de renovare a unei pivnițe. Toată lumea este uluită
Știrileprotv.ro
Descoperirea năucitoare făcută de un austriac în timpul unor lucrări de renovare a unei pivnițe. Toată lumea este uluită
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a amenajat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a amenajat ca-n povești / GALERIE FOTO
Şoc în fotbalul românesc. Marian Iancu îşi anunţă revenirea: „Acolo mă bag, va fi al doilea stadion din ţară!” | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Şoc în fotbalul românesc. Marian Iancu îşi anunţă revenirea: „Acolo mă bag, va fi al doilea stadion din ţară!” | EXCLUSIV
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în discuţie să fie acuzat de omor în loc de ucidere din culpă
Observatornews.ro
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în discuţie să fie acuzat de omor în loc de ucidere din culpă
Horoscop 24 mai 2024. Racii au parte de un șir de revelații, de înțelegeri profunde, în legătură cu viața lor, cu ce pot face pentru a trăi mai bine
HOROSCOP
Horoscop 24 mai 2024. Racii au parte de un șir de revelații, de înțelegeri profunde, în legătură cu viața lor, cu ce pot face pentru a trăi mai bine

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI