Candidaţii favoriţi din fiecare ţară UE pentru viitoarea Comisie Europeană. Ce scrie Politico despre președintele Klaus Iohannis

 7 comentarii
Arhiva foto

Candidaţii favoriţi din fiecare dintre cele 27 de state membre UE şi portofoliul ce le-ar putea reveni sunt prezentați de publicația Politico, preluată de agenția News.ro. Toate posturile de conducere ale Comisiei Europene vor fi cunoscute după alegerile europene de luna viitoare (6-9 iunie).

Cine va conduce executivul UE? Ce ţară va obţine postul de comisar pentru comerţ, care va avea toată puterea şi va superviza iminentul război comercial al UE cu China? Îşi vor asigura polonezii un portofoliu nou-creat în domeniul apărării, pentru a se confrunta cu rivalii lor, ruşii? Şi cine va fi următorul şef al concurenţei în Europa, care va supraveghea giganţii americani din domeniul tehnologiei, precum Apple şi Google? sunt întrebările la care încearcă să răspundă Politico, care a întocmit o listă a candidaţilor din fiecare ţară menţionaţi în cercurile politice şi diplomatice.

În România este vehiculat chiar numele preşedintelui Klaus Iohannis, cotat însă cu perspective prea puţin probabile de a obţine un post de comisar.

Postul de comisar pentru coeziune, vizat de România

„Cu cel de-al doilea mandat care se încheie în decembrie, Iohannis este în căutarea unui post internaţional de top. Dar nu este clar dacă s-ar mulţumi cu un simplu post de comisar”, notează Politico.

Portofoliul dorit de România este neclar, dar „coeziunea” ar putea fi o opţiune, potrivit publicaţiei. În actuala Comisie Europeană, România deţine, prin Adina Vălean, postul de comisar al transporturilor.

Propunerea de comisar al României pentru viitoarea Comisie Europeană ar urma să fie făcută chiar de preşedintele Iohannis, care este afiliat politic Partidului Popular European.

Luna trecută, Klaus Iohannis fusese inclus de Politico printre potențialii candidați cu șanse la șefia viitoarei Comisii Europene.

În martie,, Iohannis a anunțat că intră în competiţie pentru funcţia de secretar general al NATO, deținută acum de Jens Stoltenberg. Principalul contracandidat este premierul olandez Mark Rutte.

Austria vrea postul de comisar european pentru extindere

Actualul ministru pentru Uniunea Europeană şi Constituţie, Karoline Edtstadler (foto), de la Popularii Europeni, îşi doreşte postul de comisar pentru extindere.

În prezent, Austria are postul de comisar pentru buget, prin Johannes Hahn.

Nominalizarea va fi făcută de cancelarul Karl Nehammer.

Belgia are mai multe nume în cursă, inclusiv actualul premier

În Belgia sunt mai multe nume în competiţie.

  • premierul Alexander De Croo - foto (familia liberalilor)
  • Elio Di Rupo (în prezent, ministru-preşedinte al Valoniei), de la Partidul Socialiştilor Europeni
  • Paul Magnette (preşedintele Partidului Socialist Francofon), tot de la Partidul Socialiştilor Europeni
  • Frank Vandenbroucke (ministru al sănătăţii), de la Partidul Socialiştilor Europeni
  • Sophie Wilmès (deputat belgian) de la liberali.

Alegerile belgiene din 9 iunie şi incertitudinea politică aşteptată după aceea fac dificil de prezis ce partid va putea desemna comisarul european al ţării. Portofoliul dorit de Belgia este, de asemenea, neclar, deoarece depinde de cine primeşte cele mai multe voturi.

În prezent, Belgia are comisarul pentru justiţie, prin Didier Reynders.

Situația din Bulgaria

Bulgaria organizează şi alegeri parlamentare pe 9 iunie, în aceeaşi zi cu alegerile europene, ceea ce face greu de prezis cine va fi nominalizat. Unul dintre deputaţii europeni de urmărit va fi Eva Maydell (foto), o specialistă în afaceri digitale şi inteligenţă artificială, din partea partidului GERB, care pare să fie favorit la alegeri.

Bulgaria are acum, prin Iliana Ivanova, postul de comisar pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret. Portofoliul dorit de Bulgaria în viitoarea Comisie Europeană este neclar.

Nominalizarea viitorului comisar al Sofiei ar fi făcută de noul prim-ministru bulgar, care va fi decis după alegeri.

Actualul premier croat, „alternativă” pentru Ursula von der Leyen

Dubravka Šuica (foto), actualul comisar european pentru democraţie şi demografie, rămâne în cărţi, din partea Partidului Popular European.

Cu şanse mici de a obţine un post de simplu comisar este cotat şi actualul premier Andrej Plenkovici, tot de la Partidul Popular European.

Plenkovici ar putea apărea ca o alternativă la Ursula von der Leyen, dacă aceasta nu reuşeşte să obţină un al doilea mandat, dar este puţin probabil să vină la Bruxelles pentru un portofoliu de comisar „normal”.

Este neclar ce post de comisar şi-ar dori Croaţia.

Nominalizarea candidatului o face prim-ministrul Plenkovici.

Cipru, portofoliul de la sănătate sau de la transporturi

Pentru Cipru sunt menţionaţi:

  • actualul comisar pentru sănătate şi siguranţă alimentară Stella Kyriakides (foto), de la Partidul Popular European
  • Harris Georgiades (fost ministru de finanţe), tot de la Partidul Popular European
  • George Lakkotrypis (fost ministru al energiei, Partidul Popular European)
  • Constantinos Kombos (ministru de externe) - neafiliat.

Portofoliul dorit este, din nou, sănătatea, deşi lobbyul cipriot din domeniul transportului maritim face presiuni pentru portofoliul transporturilor.

Nominalizarea va fi făcută de preşedintele cipriot Nikos Christodoulides, care provine din familia Partidului Popular European.

Ce vrea să obțină Cehia

Și Cehia are mai mulţi candidaţi în discuţie:

  • Danuše Nerudová - foto (fostă candidată la preşedinţie) - Partidul Popular European
  • Marcel Kolaja (europarlamentar pentru Partidul Piraţilor din Cehia) - Verzii/EFA
  • Marek Mora (ministru adjunct de finanţe).

Oarece şanse de a obţine postul are însă şi ministrul comerţului, Jozef Síkela, care nu este un novice în cercurile UE. El a jucat un rol-cheie în coordonarea răspunsului Europei la creşterea preţurilor la energie după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Comisarul Cehiei este în prezent Věra Jourová, vicepreşedinte al Comisiei Europene, care se ocupă de portofoliul pentru valori şi transparenţă.

Premierul Petr Fiala are ultimul cuvânt în ceea ce priveşte nominalizarea.

Portofoliul dorit este energie, economie, piaţă internă şi apărare.

Șanse mici pentru Danemarca

Din Danemarca vin două nume: Dan Jørgensen, ministrul dezvoltării şi politicii climatice globale, şi Morten Bødskov, ministrul afacerilor, ambii din Partidul Socialiştilor Europeni.

În prezent, comisarul Danemarcei este Margrethe Vestager, vicepreşedinte al CE şi titulara portofoliului pentru concurenţă. Ea crede că şansele sale de a obţine un al treilea mandat în cadrul executivului UE sunt reduse.

Premierul Mette Frederiksen (Partidul Socialiştilor Europeni) conduce un guvern de coaliţie. Ea a fost vocală în ceea ce priveşte chestiunile legate de afacerile externe şi de apărare la nivel european şi este ea însăşi prezentată ca un potenţial preşedinte al Consiliului European.

Estonia mizează pe premierul Kaja Kallas

Din Estonia, numele cu miză este chiar al premierului Kaja Kallas (foto), care provine din familia politică liberală. Numele lui Kallas este vehiculat pe scară largă ca fiind următorul şef al politicii externe a UE, dar acest lucru va depinde de echilibrul altor posturi de conducere europene.

Un alt nume vehiculat pentru a obţine o funcţie de comisar este Urmas Paet (europarlamentar din partea Partidului Reformator), reprezentând familia liberală.

În prezent, comisarul Estoniei este Kadri Simson, care se ocupă de energie şi este de la liberali.

Nominalizarea candidatului îi revine premierului Kallas.

Finlanda vizează „competitivitatea”

În Finlanda este vehiculat numele Hennei Virkkunen (foto), europarlamentar din 2014, ultramaratonistă, membră a Coaliţiei Naţionale (Partidul Popular European), partid aflat la guvernare. Ea candidează din nou pentru Parlamentul European.

Mai puţine şanse să obţină un post de comisar are Elina Valtonen, ministru de externe, din acelaşi partid.

Acum, postul Finlandei de comisar este ocupat de Jutta Urpilainen (Parteneriate internaţionale).

Portofoliul dorit de Helsinki acum este competitivitatea, după cum a declarat premierul finlandez Petteri Orpo. De asemenea: securitate şi apărare, extindere, economie circulară şi tranziţie curată, toate sunt domenii vizate de Finlanda.

Nominalizarea candidatului o face Orpo (Partidul Popular European), care guvernează împreună cu partidul de extremă dreapta Finns (Conservatorii şi Reformiştii Europeni).

Miza Franței

Din Franţa, numele în joc sunt:

  • Thierry Breton (comisarul actual pentru piaţa internă)
  • Bruno Le Maire - foto (ministru de finanţe), ambii din familia liberalilor
  • Elisabeth Borne, deputat francez şi fost prim-ministru.

În cadrul eforturilor sale de a obţine autonomie strategică, Parisul urmăreşte bijuteria coroanei viitoarei Comisii: un post puternic în domeniul politicii economice/industriale, care ar putea include politica în domeniul concurenţei şi care ar putea fi vârful de lance al noului accent pus pe competitivitate de blocul comunitar.

Preşedintele francez Emmanuel Macron este cel care va face nominalizarea candidatului.

Rămâne președinte al CE nemțoaica von der Leyen?

Germania are un nume mare, Ursula von der Leyen (foto), actuala preşedintă a Comisiei Europene, care reprezintă Partidul Popular European.

Ce se va întâmpla dacă liderii UE decid că nu mai doresc un nou mandat pentru von der Leyen sau dacă Parlamentul European nu o va susţine? Şansele sunt destul de mici, dar un post de comisar obişnuit i-ar putea reveni ministrului german de externe, Annalena Baerbock.

Şefii de stat şi de guvern europeni sunt cei care propun numele preşedintelui Comisiei Europene.

Grecia vrea migrația

Grecia îl are în prezent pe vicepreşedintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, care se ocupă de promovarea modului de viaţă european şi provine din familia politică a PPE.

El este în continuare în cărţi, dar de la Atena vin şi alte nume:

  • Niki Kerameus - foto (ministru de interne) - Partidul Popular European
  • Stavros Papastavrou (fost ministru de stat) - Partidul Popular European
  • George Gerapetritis (ministru de externe) - Partidul Popular European.

Asta pentru că portofoliul dorit de Grecia este acum fie pe probleme de migraţie, fie pe apărare.

Propunerea candidatului este făcută de prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis (Partidul Popular European). Sunt şanse mari ca Mitsotakis să decidă să îl păstreze pe Schinas la Bruxelles pentru un al doilea mandat, mai ales dacă von der Leyen rămâne şi ea în funcţie.

Irlanda vrea să continue la servicii financiare

În Irlanda, numele în discuţie sunt

  • Michael McGrath (fost ministru de finanţe) - liberali, despre care se spune că ar fi favorit
  • viceprim-ministrul (fost premier) Micheál Martin
  • ministrul agriculturii, Charlie McConalogue, ambii din familia liberală.

Acum, postul este deţinut de Mairead McGuinness, portofoliul fiind stabilitate financiară, servicii financiare şi uniunea pieţelor de capital.

Portofoliul dorit de Irlanda în următoarea Comisie ţine tot de servicii financiare.

Propunerea de comisar o face guvernul de coaliţie.

Roma vrea tot portofoliul economic

Şi în Italia circulă mai multe posibile propuneri de comisari:

  • Raffaele Fitto (ministrul pentru afaceri europene) - reprezentând grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni
  • Francesco Lollobrigida (ministru al agriculturii) - tot Conservatorii şi Reformiştii Europeni
  • Antonio Tajani - Partidul Popular European; Adolfo Urso (ministru al dezvoltării economice) - Conservatori şi Reformişti Europeni, Guido Crosetto (ministru al apărării) - Conservatori şi Reformişti Europeni
  • Şi numele fostului prim-ministru Mario Draghi (foto) este adesea menţionat pentru funcţii de conducere europene, dar (la fel ca în cazul lui Iohannis - n.r.) este puţin probabil ca acesta să fie dispus să fie „doar” un comisar european obişnuit.

Paolo Gentiloni, comisarul pentru economie, este reprezentantul actual al Italiei în Comisia Europeană.

Roma îşi doreşte tot un portofoliu economic vast, care ar avea sens şi pentru Fitto.

Premierul italian Giorgia Meloni - afiliată familiei Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni - este cea care va face propunerea de comisar.

Letonia vrea comerțul

Din Letonia, actualul comisar pentru comerţ şi vicepreşedinte al Comisiei Europene Valdis Dombrovskis (foto), din familia popularilor europeni, are şanse să rămână şi în viitoarea Comisie. Dombrovskis are deja un portofoliu mare şi o relaţie foarte bună cu Ursula von der Leyen. Un alt portofoliu privind piaţa internă ar putea fi o opţiune.

Prim-ministrul leton Evika Siliņa - de la Partidul Popular European - este cea care face propunerea.

Lituania, interesată de politica externă

În Lituania, actualul ministrul de externe, Gabrielius Landsbergis (Partidul Popular European), ar viza un portofoliu legat de politica externă. În prezent, comisarul Lituaniei, Virginijus Sinkevičius, se ocupă de mediu, oceane şi pescuit.

Nominalizarea candidaturii o face preşedintele lituanian Gitanas Nausėda, care nu este afiliat vreunei familii politice europene.

Luxemburg, cu ochii pe serviciile financiare

Din Luxemburg apar două nume, Christophe Hansen (deputat) - Partidul Popular European şi Nicolas Schmit (actualul comisar pentru locuri de muncă şi drepturi sociale), de la Partidul Socialiştilor Europeni.

Serviciile financiare sunt esenţiale pentru Luxemburg. Hansen are un profil mai economic, în timp ce problemele sociale sunt mai importante pentru Schmit.

Malta pentru egalitate

În Malta a apărut numele deputatei Miriam Dalli (foto)- Partidul Socialiştilor Europeni, după ce Chris Fearne a demisionat din guvern la începutul acestei luni, punând capăt candidaturii sale pentru a fi următorul comisar european al ţării. Un document judiciar a dezvăluit că el va fi acuzat de fraudă şi deturnare de fonduri. 

Nu se ştie încă ce portofioliu vizează Malta, dar actualul său comisar, Helena Dalli, se ocupă de egalitate.

Prim-ministrul Robert Abela, de la Partidul Socialiştilor Europeni, este cel care va face propunerea.

În Țările de Jos, totul depinde de Mark Rutte, care vizează șefia NATO

Reprezentând Olanda, actualul comisar pentru acţiune climatică, Wopke Hoekstra (PPE), a venit recent la Bruxelles. Portofoliul dorit de Haga este neclar, din cauza negocierilor politice în curs de desfăşurare. De asemenea, postul de comisar depinde parţial şi dacă premierul demisionar Mark Rutte (foto) va obţine postul de şef al NATO.

Viitoarea coaliţie de dreapta olandeză şi prim-ministrul acesteia, care nu a fost încă numit, ar trebui să facă propunerea.

Polonia, în cursă pentru portofoliul apărării

Numele în discuţie din Polonia este cel al actualului ministru de externe, Radosław Sikorski (Partidul Popular European). În actuala Comisie, Polonia are portofoliul agriculturii, prin Janusz Wojciechowski.

Sikorski este clar favorit pentru un viitor portofoliu al apărării. De asemenea, extinderea ar putea avea sens pentru Polonia, având în vedere importanţa sporită a portofoliului în cadrul următoarei Comisii şi sprijinul Poloniei pentru aderarea Ucrainei la UE.

Prim-ministrul polonez, Donald Tusk (Partidul Popular European), cel care va face propunerea, se află într-o poziţie bună pentru a solicita un portofoliu important, având în vedere dimensiunea ţării sale şi sprijinul său pentru Ursula von der Leyen.

Lusitanii, nostalgici după cercetare

Din Portugalia vin două nume: Miguel Poiares Maduro, fost ministru al dezvoltării regionale, şi Maria Luísa Albuquerque, fost ministru de finanţe. Ambii sunt legaţi de PSD, partid de centru-dreapta, care face parte din Partidul Popular European.

Fostul europarlamentar Paulo Rangel a fost luat şi el în considerare, dar acum a fost numit ministru de externe în noul guvern de centru-dreapta. Primarul oraşului Porto, Rui Moreira, un independent, este un alt candidat menţionat.

Comisarul Portugaliei acum este Elisa Ferreira şi se ocupă de coeziune şi reforme.

Portofoliul dorit de Lisabona în viitoarea Comisie este neclar, dar unii sunt nostalgici după Carlos Moedas, care a avut portofoliul cercetării.

Premierul portughez Luís Montenegro, din partea social-democraţilor de centru-dreapta, care conduce o coaliţie minoritară, este cel care va propune candidatul pentru viitoarea CE.

Slovacii au suspendat campania pentru alegerile europene după tentativa de asasinat a premierului

Din Slovacia, actualul prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, care se ocupă de acordul european pentru mediu (Green Deal), de relaţii interinstituţionale şi previziuni, din partea Partidului Socialiştilor Europeni, ar fi alegerea evidentă pentru a garanta un portofoliu cu greutate.

Însă este menţionat şi numele lui Miroslav Lajčák, un diplomat care este în prezent reprezentant special al UE pentru dialogul Belgrad-Pristina şi Balcanii de Vest.

Nu este clar în acest stadiu ce post de comisar ar putea viza Slovacia.

Propunerea o face premierul Robert Fico, care conduce un guvern de coaliţie de stânga-populist. Cu toate acestea, după ce Fico a supravieţuit unei tentative de asasinat, pe 15 mai, campania electorală pentru alegerile europene a fost suspendată.

Slovenii, interesați de democrație

În Slovenia se vorbeşte de Tomaž Vesel, fost preşedinte al Curţii de Conturi slovene şi aliat al premierului Robert Golob (grupul liberal). În prezent, comisarul sloven Janez Lenarčič se ocupă de ajutorul umanitar şi gestionarea crizelor. Portofoliul dorit de Slovenia ar trebui să fie legat de democraţie, finanţe sau concurenţă.

Premierul Golob (liberali) l-a anunţat deja public pe Vesel ca fiind candidatul pe care şi-l doreşte, iar partenerii săi de coaliţie nu par să se opună.

„Green Deal” pentru Spania

Şi din Spania vine tot un singur nume: Teresa Ribera (foto), ministru al tranziţiei ecologice şi, pentru o vreme, vicepremier în guvernul spaniol condus de socialişti. Ea este, de asemenea, candidat principal pentru alegerile europene (Partidul Socialiştilor Europeni).

Chiar dacă Ribera candidează pentru Parlamentul European, ea a pus, de fapt, ochii pe Comisie şi a atacat moştenirea lui von der Leyen în ceea ce priveşte Green Deal şi orientarea către dreapta.

Spania îl are acum la Bruxelles pe Josep Borrell, care este Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate al blocului european.

Portofoliul dorit de Spania în noua Comisie ce se va forma după alegerile din 6-9 iunie se leagă de Green Deal, climă, energie.

Nominalizarea candidaturii o face premierul Pedro Sánchez (Partidul Socialiştilor Europeni).

Suedia merge tot pe comisarul pentru afaceri interne?

Nu este clar ce post de comisar îşi doreşte Suedia în viitorul executiv de la Bruxelles. În prezent, are comisarul pentru afaceri interne, Ylva Johansson.

Numele vehiculate pentru viitoarea propunere de comisar a Suediei sunt: Jessika Roswall (ministrul afacerilor europene) - liberali, Carl Bildt (fost prim-ministru) - liberali, Tomas Tobé - Partidul Popular European.

Ungaria pentru extindere

Ungaria l-ar putea păstra pe actualul comisar pentru vecinătate şi extindere, Olivér Várhelyi (foto), pentru că doreşte tot portofoliul extinderii.

Un alt nume vehiculat este Enikő Győri, eurodeputată, care are şi ea oarecare şanse de a obţine postul. Győri, care candidează pe locul 9 pe lista Fidesz pentru Parlamentul European, ar putea fi o alegere sensibilă în contextul în care Ungaria se pregăteşte să preia preşedinţia rotativă a UE, în iulie.

Ea a jucat un rol-cheie în prima preşedinţie deţinută de Ungaria la Consiliul UE, în 2011, când era secretar de stat pentru afaceri europene. A fost ambasadoare la Roma şi Madrid şi vorbeşte engleza, franceza şi italiana.

Nominalizarea o va face premierul naţionalist Viktor Orbán, care în prezent nu are nicio afiliere politică pe scena europeană, după ce a părăsit Partidul Popular European într-o dispută pe tema statului de drept în 2021.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (7)
  • Avatar comentarii

    Cristina14102020 24.05.2024, 09:12

    Vai cam multe femei aspirante la funcții de conducere...o fi bine, o fi rău ?

  • Avatar comentarii

    BONY 24.05.2024, 10:44

    D-lui Iohanis i s-ar potrivi de minune un post de comisar al turismului,cu buget nelimitat si avion mare personal,sa nu mai fie nevoit sa inchirieze avioane mici din banii romanilor.

  • Avatar comentarii

    Trandafir 24.05.2024, 13:13

    Daca castiga Ursula va continua fluxul de bani catre americani, Pfizer, etc. Daca iese Johanis dupa experienta cu esuarea Romaniei, sa vedem daca reuseste sa esueze Europa.

  • Avatar comentarii

    NicolaeS 24.05.2024, 13:37

    Toate tarile au obiective clare. Noi inca asteptam turistul nr.1 al tarii sa anunte daca vrem transport sau coeziune. Pana casca el gura se ocupa toate posturile. Sa vedem la ce se autopropune.

  • Avatar comentarii

    HOPAHPO 24.05.2024, 18:21

    Nu pricep pentru ce mai vrea o functie cand a stat ca o closca pe oua 8 ani la conducerea Romaniei . Nu are nici un merit pentrua ajunge in nici o functie in Parlamenul European .Este lipsit total de carisma , de cultura si mai ales de a face ceva pentru Romania . In cei 8 ani s a lafait in vile de agrement , avioane de lux si nu a invatat ca trebuie sa si lucreze . Nesimtirea a fost pe cele mai inalte culmi si nimeni nu il vrea sa reperezinte tara . Sa se multumeasca cu pensia si cu timpul ramas si sa si continue vizitele in lume . Adio president .

ALTE ȘTIRI
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
15:01
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
15:00
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
MONDEN
Bianca Dragusanu si Madalina Apostol. Foto/ Instagram
14:23
Bianca Drăgușanu, devastată după ce a aflat de moartea Mădălinei Apostol. Iubita lui Nick Rădoi i-a fost prietenă bună. „Îmi e foarte greu”
Mihai Bobonete la Romanii au talent 2026. Sursa FOTO/ Facebook
11:42
PRO TV a anunțat oficial noul juriu „Românii au talent” sezonul 17. Misterul a fost elucidat. „O mare onoare”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
09:34
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
15:37
Turul României 2026: Barnabas Vas a câștigat cursa, iar Cristian Răileanu a terminat pe locul 2
15:32
„Asia Express” 13 septembrie 2026. Concurenții intră în ultima etapă din Uzbekistan. Aventura continuă spre China
15:28
Călin Georgescu, discurs pe un podium improvizat din piața de vechituri din Oradea: „Nu sunt în campanie electorală”
TRENDING
12:47
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
08:12
Revolut, păcălit de infractori, le-a dat pașapoarte, selfie-uri și date despre Bitcoin
11:00
Black Friday 2026: când încep cele mai mari reduceri din an în România
07:00
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Un meșter montează faianță albă cu aspect de marmură pe pereții din baie
14:46
Poți pune faianța nouă peste cea veche, în baie, dar cu o condiție crucială
Insula exotică pe care riști interdicția pe viață de a mai intra și o amendă de 24.000 de euro, dacă faci un filmuleț. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Shutterstock
14:07
Insula exotică pe care riști interdicția pe viață și o amendă de 24.000 de euro, dacă faci un filmuleț
Nasterea te face mama. Dr Ciprian Morariu si Aurelia Petre despre fenomenul cezarienelor. Foto arhiva personala
13:00
„Nașterea te face mamă, nu calea prin care naști”. Fenomenul cezarienelor în România: între decizia medicală, teama de durere și dorința de siguranță
Interior modern de bucătărie cu blat din lemn și ustensile de bucătărie pentru prepararea mâncărurilor, într-un apartament confortabil
12:30
Cum să îți organizezi bucătăria pentru a găti rapid și curat
O hartă meteo a Europei, unele dintre zone sunt marcate cu roșu sau portocaliu, indicând astfel țările în care este caniculă
12:19
Recordul de 72 de ani pentru cea mai caldă lună august, doborât de două ori în 3 ani, în Balcani
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Arhiva foto
12:59
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
Curcubeu de după nori
10:21
După ploi și frig, meteorologii anunță vreme mai caldă: unde se anunță 30 de grade Celsius
Judecătoare
Analiză
10:00
Procesul judecătoarei care n-a motivat 821 de hotărâri judecătorești: Monica Cipariu ar putea plăti pentru victima unui criminal eliberat și din vina ei
Cine este Teodora Sava, prima româncă la The Voice UK, care a întors toate cele 4 scaune. Sursă foto: Sava Mihaela / Facebook
07:54
Teodora Sava, prima româncă ajunsă la „The Voice UK”, a întors toate cele 4 scaune. Are 24 de ani și a plecat din Piatra-Neamț pentru muzică: „Este cel mai mare vis al meu”
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă