Mai bine de o treime dintre români spun că pandemia i-a afectat financiar (36%), iar aproape unul din trei (28%) consideră că locul său de muncă este în pericol, se arată într-un sondaj realizat de DataDiggers în mai multe țări din Sud-Estul și Centrul Europei, în perioada 22 mai – 9 iunie.
DataDiggers este o companie de cercetare de piață care activează în industria de cercetare din România din anul 2015.
Procentul românilor care se declară afectați este mai mare decât în Cehia (29%), dar mai mic decât în Ungaria (39%) și Grecia (40%).
28% dintre conaționalii noștri consideră că joburile lor vor fi amenințate anul viitor, 40% nu sunt deciși, iar 33% spun că acest lucru este puțin probabil.
Procentul celor care își văd joburile amenințate este mai mare doar în Grecia (31%), pe când în Ungaria procentul este de 21%, iar în Cehia de 20%.
Lipsa banilor și creșterea prețurilor, principalele probleme
Principalele amenințări identificate de români sunt lipsa banilor (43%), creșterea prețurilor (40%) și lipsa locurilor de muncă (30%).
În Ungaria banii sunt prima problemă tot pentru 43% din populație, dar pe locul al doilea este lipsa joburilor (40%) și abia pe poziția a treia se află creșterea prețurilor la produse și servicii (36%).
Problema resurselor financiare ocupă primul loc pe lista amenințărilor și în Grecia (44%), la mică distanță de joburi (43%).
În Cehia, creșterea prețurilor este considerată prima problemă (50%), urmată de lipsa fondurilor (38%).
Cumpărăturile, în special la supermarket
Aproape trei sferturi dintre români (73%) își fac cumpărăturile în hipermarketuri sau supermarketuri, în vreme ce 21% preferă magazinele de cartier.
Doar trei procente dintre conaționali au folosit aplicații sau au comandat produse la telefon.
Oamenii cumpără mâncare, apă și produse de curățenie în special din supermarketuri și hipermarketuri pentru că acestea oferă acces la toate produsele necesare, astfel încât să nu mai fie necesară deplasarea în alte locuri.
În Grecia, procentul celor care merg la supermarket este cel mai ridicat – 87%. Doar 8% din greci cumpără de la magazinele de cartier.
În Ungaria, cetățenii au indicat că își fac în proporție de 68% cumpărăturile în supermarketuri și 26% în magazine, în vreme ce în Cehia rezultatele sunt doar puțin diferite, respectiv 69% supermarketuri și 24% magazine.
Folosim mai mult plata cu cardul, dar mai puțin decât străinii
62% dintre respondenții din România declară că folosesc cardul pentru plăți, iar 38% preferă cash-ul. În schimb, în țările din jur procentele pentru plata cu cardul erau mai ridicate: Ungaria – 68%, Grecia – 72%, Cehia – 73%.
Comparativ cu perioada de dinainte de criza sanitară, 47% dintre români afirmă că plătesc mult mai mult cu cardul, 43% la fel, în vreme ce 10% spun că achită mai puțin.
În Ungaria, doar 33% spun că plătesc mai mult, în Cehia 40%, iar în Grecia 42%.
Principalele beneficii ale pandemiei: reducerea poluării și timpul petrecut cu familia
Mai bine de două treimi dintre români indică reducerea poluării (70%) și timpul petrecut cu familia (70%) drept principalele beneficii aduse de pandemie, în vreme ce 40% indică solidaritatea umană, iar 35% progresul tehnologic înregistrat prin trecerea activității firmelor în online.
În Ungaria, oamenii indică 69% poluarea și 58% timpul cu familia, în Cehia procentul este de 64% în privința poluării și 57% la timpul alocat familiei, în timp ce 54% indică solidaritatea.
În Grecia, 60% dintre cetățeni indică reducerea poluării ca principal beneficiu, iar 64% apreciază timpul câștigat alături de familie.
Românii, campioni la citit
În privința activităților recreaționale, 17,77% din timpul alocat de români a fost pentru filme și seriale online, pe platforme gen Netflix, HBO Go sau Amazon Prime Video. Un procent de 16,09% a fost petrecut cu familia, iar 15,72% din timp a fost alocat televizorului.
În 10,69% din timp românii spun că au citit cărți, cel mai mare procent dintre statele analizate.
Un procent de 8,96% din timp a fost petrecut pe rețelele de socializare, precum Facebook, WhatsApp sau TikTok, iar 8,2% din timp a fost alocat relaxării și somnului.
Cei mai mulți dintre români (50%) au spus că, față de perioada anterioară, au petrecut mai mult timp cu familia.
Procentul este apropiat de cel din Grecia (51%). În Cehia și Ungaria, procentul este de 46% respectiv 45%, dar familia este tot pe primul loc.
Un procent de 59% dintre români consideră că Uniunea Europeană ar trebui să sprijine statele membre prin infuzii de capital.
În Grecia acest procent este de 71%, în Ungaria – 42%, iar în Cehia – 41%.
Majoritatea românilor mai spun că statul ar trebui să sprijine sectorul privat prin programe de finanțare (58%), același procent ca în Grecia. În Ungaria, procentul este de 48%, iar în Cehia de 41%.