Negocierile menite să ducă la un acord pentru oprirea războiului sunt blocate deocamdată de divergențe majore, inclusiv privind recuperarea materialelor nucleare iraniene, notează postul american de televiziune.

Președintele american Donald Trump a transmis joi că regimul de la Teheran a fost de acord să nu dețină arme nucleare timp de 20 de ani.

„Avem o declarație foarte fermă, valabilă pentru o perioadă de peste 20 de ani, conform căreia aceștia (iranienii – n.r.) nu vor deține arme nucleare”, a spus liderul republican de la Casa Albă. „Să fim sinceri, nu există nicio limită de 20 de ani”, a adăugat el.

Potrivit lui Trump, „Statele Unite vor primi tot «praful» nuclear creat de bombardierele B2”. „Nu se va face niciun schimb de bani, sub nicio formă”, a subliniat el într-o tentativă de a respinge criticile precum că Iranul ar putea să beneficieze financiar de pe urma unui acord cu Statele Unite.

Agenţia iraniană de presă Mizan a susținut însă vineri că nu există niciun acord asupra „transferului uraniului îmbogățit către Statele Unite”, deoarece chestiunea nici nu a fost discutată.

Dacă discuțiile în curs dintre mediatorii pakistanezi și oficialii iranieni vor avea succes, o a doua rundă de negocieri între Washington și Teheran ar putea avea loc chiar în acest weekend la Islamabad.

Potrivit unui oficial de la Casa Albă, parametrii nenegociabili includ încetarea de către Iran a tuturor activităţilor de îmbogăţire a uraniului, demontarea principalelor sale instalaţii de îmbogăţire nucleară, care au fost grav avariate în timpul unui bombardament american din iunie anul trecut şi recuperarea celor peste 400 de kilograme de uraniu puternic îmbogăţit despre care se crede că sunt îngropate sub pământ.

În cazul ajungerii la un acord, Donald Trump se arată dispus să meargă în capitala Pakistanului. „Dacă se semnează un acord la Islamabad, s-ar putea să merg. Ei mă vor acolo”, a declarat președintele american.

Pe de altă parte, Trump a salutat vineri anunţul Iranului cu privire la redeschiderea Strâmtorii Ormuz, un punct-cheie în negocierile dintre Washington şi Teheran.

În schimb, blocada impusă de către Statele Unite împotriva porturilor iraniene va rămâne în vigoare până la încheierea unui acord.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.