STB SA începe, în noaptea de sâmbătă spre duminică (29.02/ 01.03.2020), decontaminarea tuturor celor aproximativ 1.600 de vehicule aflate în parcul circulant (dintre care 1.110 autobuze, 280 de tramvaie, iar restul – troleibuze).

Procedeul utilizat este acela de a pulveriza în interiorul vehiculelor, cu ajutorul unui atomizor, o ceață densă de decontaminare, pe baza unei substanțe speciale care distruge virusurile. Acest proces se va desfășura permanent și va cuprinde, etapizat, toate vehiculele.

În paralel, tot pe timpul nopții, STB SA a început un program de curățare a celor 480 de refugii, cu mobilierul aferent, borne, copertine, garduri de separare a căii de rulare etc. Totodată, sunt curățați de vegetație și vopsiți la bază un număr de aproximativ 10 la sută din cei 15.000 de stâlpi aflați în administrare.

STB SA face apel la călători să respecte eforturile angajaților săi și păstreze curățenia, atât în vehicule, cât și în stații, dovedind un comportament și spirit civic responsabile.

STB încurajează călătorii să anunțe dacă un vehicul aflat în traseu nu corespunde din punct de vedere al curățeniei, menționând numărul de inventar/ numărul de înmatriculare și linia pe care circulă acesta, la adresa de e-mail relaț[email protected], pentru a se interveni operativ.

Citeşte şi:

Un tânăr de 25 de ani a fost găsit mort într-o cameră de hotel din București. Ipotezele anchetatorilor

Două ore de la Milano la București, o oră la verificare pe Otopeni. Umor românesc de carantină: „Abia aștept să ajung să-i dau corona lu’ soacră-mea”

Cazul Sorina Pintea | Liviu Pop a recunoscut pentru Libertatea: „Îl cunosc pe presupusul denunțător de 7-8 ani”. Respinge acuzațiile că a luat bani

FABULOS! Cu cât a scăzut valoarea acțiunilor Coca-Cola la bursă, după ce Ronaldo a mutat două sticle la conferință!
PARTENERI - GSP.RO
FABULOS! Cu cât a scăzut valoarea acțiunilor Coca-Cola la bursă, după ce Ronaldo a mutat două sticle la conferință!
Olivia Steer, în centrul unui nou SCANDAL. Ce a îndrăznit să spună acum soția lui Andi Moisescu
Playtech.ro
Olivia Steer, în centrul unui nou SCANDAL. Ce a îndrăznit să spună acum soția lui Andi Moisescu
Palatele romilor din Huedin, propuse pe lista obiectivelor turistice. Manex, proprietar: "Am luat un model după interneturi, ne place Versaci"
Observatornews.ro
Palatele romilor din Huedin, propuse pe lista obiectivelor turistice. Manex, proprietar: "Am luat un model după interneturi, ne place Versaci"
Horoscop 16 iunie 2021. Scorpionii ar fi bine să gândească de două ori și să vorbească o singură dată
HOROSCOP
Horoscop 16 iunie 2021. Scorpionii ar fi bine să gândească de două ori și să vorbească o singură dată
Reacția Coca Cola după ce Cristiano Ronaldo a luat sticlele de suc de pe masă și le-a recomandat oamenilor să bea apă
Știrileprotv.ro
Reacția Coca Cola după ce Cristiano Ronaldo a luat sticlele de suc de pe masă și le-a recomandat oamenilor să bea apă
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Telekomsport
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)