Povestea legendei din mărul de Voineşti. O tânără de 32 de ani și o bunică de 81 de ani au transformat în brand livada străbunicilor

Roşii, verzi, galbene, galbene cu roşu, roşii cu vinişoare aurii, roşii cu brumă, mai acrişoare sau mai dulci, Ionathan, Golden, Mutsu, Uriaşul japonez, Generos, Frumos, Reinette, Florina, Idared, Bot de Iepure… Vreo 15 soiuri de mere cresc în livezile familiei Oprea din Voineşti, Dâmboviţa.

Culesul de anul acesta ţine cont de restricţiile din pandemie: mai puţini muncitori aduşi să lucreze laolaltă. Cea care se ocupă de excursia merelor de pe creangă pe masa clienţilor este Corina, una dintre cele două fiice ale soţilor Oprea.

Corina nu e vreo campioană la haltere, dar ridică, fără să-şi ia elan, o lădiţă cu 40 de kilograme de mere şi o pune pe platforma tractorului. Din cele patru hectare ale familiei, toamna asta trebuie adunate fructele de pe trei hectare. Al patrulea hectar trece printr-o perioadă de replantare şi revigorare. 

“Pe ăsta l-au plantat străbunicii mei”

Copacii din grădinile familiei Oprea sunt copaci-copaci, nu pomişorii din aceia ultraproductivi care se vând în supermarketuri. Sunt copaci în care te urci cu scara. Agăţi găleata, cu o zală de sârmă, de un ram şi culegi. Cu grijă să nu rupi, odată cu mărul, şi rodul, adică mugurii şi frunzuliţele din jurul cozii. Rodul înseamnă merele de anul viitor.

Recomandări

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Fructele din acest vechi soi franţuzesc au mai puţină fructoză şi pot fi consumate şi de bolnavii de diabet. Arborii de 60-70 de ani, încărcaţi de mere, sunt moştenirea ei de familie. “De mică, am participat la toate muncile din livadă, de la adunatul crengilor, la cosit iarba dintre pomi, la cules şi vândut la piaţă”, povesteşte Corina.

“Secretul e bălegarul de la vacile noastre”

Bunica ei, care, la 81 de ani, se ocupă de oalele cu mâncare pentru muncitori, susţine că secretul longevităţii pomilor e bălegarul de vită. “Le-am pus bălegar la rădăcină, de la vacile noastre, şi aşa au crescut frumos”, explică bătrâna, toată numai un zâmbet. De când se ştie, la fel ca nepoata ei, a lucrat în livadă. A mers cu merele la piaţă, la Târgovişte, la Bucureşti. Şi-apoi a luat-o, an de an, de la capăt.

“N-am stat o zi în spital, n-am luat o pastilă în viaţa mea. Muncă multă, credinţă în Dumnezeu. Mâncare n-am cumpărat, numai mâncarea noastră, ce-am avut pe lângă casă”, adaugă, cu mândrie, bunica Corinei.

Recomandări

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Mama Corinei, Mariana, a deprins şi ea, de mică, rostul muncilor la mere. Când a crescut, Mariana l-a întâlnit pe Ion şi, cum se spune în Voineşti, “şi-au unit livezile”. 

Merilor “le-a păsat de secetă”

“Anul ăsta, a fost cheltuială mare cu apa, că n-a plouat şi a trebuit să facem puţuri”, oftează bunica Corinei. Agricultura rămâne un domeniu la mila cerului. “Poţi să protejezi livada de grindină, cu plase, dar dacă dă îngheţul când pomii sunt în floare, nu prea ai ce să faci”, spune Corina.

Cercetează fructele de pe crengi şi observă că “le-a păsat de secetă”, adică sunt mai mărunţele sau mai puţine. Tânăra mărturiseşte că a căutat tehnologii, utilaje să le uşureze munca părinţilor ei.

Am ajuns la concluzia că nu există alt mijloc decât cel clasic, să culegi merele cum trebuie. Nu există cale uşoară.

Corina Oprea:

La Voineşti, oamenii aveau livezi şi înainte de apariţia Staţiunii de Cercetare Pomicolă în comună, în anul 1950. Dar, după ce experţii au analizat solul de aici şi au decretat că e perfect pentru meri, merii au câştigat teren. Familia Oprea are şi grădină cu pruni, gutui, peri, cireşi. 

Recomandări

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Cules, spălat, tocat, stors

În tricou, blugi şi adidaşi, Corina munceşte cot la cot cu muncitorii, oameni din sat, care o cunosc de ani buni. “E muncă multă la livadă, nu iei niciodată pauză, mai ales în perioada asta. Seara, când te gândeşti ce ai de făcut a doua zi, întrebarea e dacă te trezeşti la şase sau la şase şi jumătate”, râde nepoata.

Din cele patru hectare, familia Oprea recoltează anual, în medie, 60 de tone de mere. Nimic nu se pierde. Merele sunt verificate să n-aibă viermi sau pete pe coajă, apoi sunt depozitate în pivniţe văruite proaspăt, pe paturi de lemn. “Punem şi vase cu apă, pe lângă ele. Merele respiră. Pierd apa prin pori şi se încreţesc. De aceea punem apă”, precizează Corina.

O parte din recoltă merge, din livadă, direct la suc. Iar o parte din suc se transformă în cidru. Fructele sunt alese unul câte unul, curăţate, spălate în două ape, apoi tocate şi presate la rece. Dispozitivul de stors sucul a costat câteva mii de euro. “Noi folosim două site, pentru ca sucul să fie limpede. Şi nu adăugăm apă sau zahăr, ce vedeţi în sticle e doar suc de mere”, explică Mariana Oprea, care se ocupă de proces împreună cu fiica ei.

Comenzi pe Facebook

Într-un fel de oală mai mare cu capac şi cu termoplonjon, sucul este pasteurizat. Iar după răcire este îmbuteliat. În butoaie sub presiune, cu robinet, se ţine cidrul, care nu e altceva decât suc lăsat să fermenteze.

Ţuică? “Da, facem şi ţuică, dar să avem aşa, în casă, nu pentru vânzare. Ieşi în pierdere, dacă plăteşti acciza, care e în jur de 15 lei pe litru, şi vinzi cu 8 lei litrul de ţuică. Guvernul a vrut să introducă acciză şi pentru cidru, din fericire, s-a răzgândit. Nu era corect pentru producătorii români, câtă vreme cidrul din import nu e taxat la fel”, susţine Corina.

Corina a înfiinţat o pagină de Facebook şi acum comenzile vin pe internet. Clienţii din Bucureşti sau din împrejurimi comandă mere, cidru, suc, iar Corina şi tatăl ei se urcă în dubiţă şi livrează la uşă produsele.

Logo ca la carte

Profitul e de ordinul câtorva mii de euro pe an, bani care vor trebui, în majoritate, investiţi în producţia de anul viitor.

Vorbind, ia un măr roşu căzut în iarbă, îl şterge cu mâna şi, înainte de-a estima câţi germeni, microbi, bacterii şi alte pericole nevăzute pândesc pe suprafaţa lui, muşcă din el. “A plouat ieri, sunt spălate. Nu sunt stropite. Aş mânca mere toată ziua”.

De anul trecut, afacerea familiei Oprea are şi un nume, un logo, un brand. Corina a căutat o firmă specializată pentru asta. “Vreo două luni, toţi membrii familiei au răspuns la chestionare. Aşa a apărut Crăiţa Merelor cu tradiţie din Voineşti”. Pe eticheta sticlelor cu suc e desenat un măr, înăuntrul căruia e conturat profilul unei balerine.

“Cât de multă muncă e necesară ca o balerină să ajungă pe Broadway, la fel de multă muncă e necesară pentru ca mărul să ajungă pe masa voastră. Reprezintă forţă, feminitate, delicateţe, sănătate…”, interpretează imaginea Corina.

Plăcinta cu mere – extensia de brand

Un alt subprodus al livezii e plăcinta cu mere a bunicii. În corporații se numește extensie de brand. “O fac în zece minute. Pui o cană de ulei sau două linguri de untură, zahăr, lapte, făină cât să iasă aluatul moale, să-l pot întinde. Fac merele, le dau prin răzătoare, le storc bine. Întind foaia, o pui în tavă, pui mere câte vrei, apoi pui foaia deasupra şi dau la cuptor. În zece minute e gata”, spune bătrâna. Iar Corina confirmă: “Aşa-i, în zece minute. Mie îmi ia vreo oră şi jumătate, două ore”.

Plăcinta asta nu e de vânzare, e pentru împărţit la biserică. Iar bunica se bucură că de fiecare dată vine de la slujbă cu platourile goale.

Corina are o soră mai mare, care trăieşte, munceşte în Bucureşti, acolo şi-a întemeiat un cămin şi vine la Voineşti în vizită.

Să pună umărul la afacerea familiei a fost alegerea liberă a mezinei. Are planuri pentru o pensiune, unde oamenii să se relaxeze şi să se bucure de frumuseţea merilor în floare sau a merilor gata de cules. “Sau a cireşilor, sau a zmeurei… Oricând e frumos la Voineşti”.

Dacă şi Corina, Prâslea cea voinică, s-ar fi depărtat de rădăcinile ei, merii plantaţi de străbunici s-ar fi uscat şi ar fi pierit fără ca nimeni să le simtă lipsa ori să le înnoade povestea într-un fir nou şi trainic. Iar plăcinta bunicii s-ar fi şters fără urmă odată cu amintirea celor care-au gustat-o. Aşa, există o speranţă că, într-o zi, crăiţa cu pantofi sport va egala sau, cine ştie, poate chiar va depăşi recordul de viteză al reginei-mamaie.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 24

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro