Scriitorul israelian Amos Oz a murit, vineri, la 79 de ani.

A fost etern favorit pe lista scurtă a premiului Nobel pentru literatură şi niciodată câştigător.

Se resimte lipsa distincţiei ca o nedreptate pentru milioanele sale de cititori din întreaga lume?

Da, însă, cu expresia unuia dintre personajele lui Oz din „Cutia neagră”, înfrângerile ne fac bine, iar „singurătatea, dorinţa şi dorul ne depăşesc puterile noastre, însă fără ele ne stingem”.

Sau, cu mai mult umor, „E greu să fii profet în ţara profeţilor. E prea mare concurenţa”.

La schimb, scriitorul a fondat „Partidul Linguriţei”.

În epoca tuturor înflăcărărilor şi fanatismelor, Amos Oz s-a simţit solidar cu cei care iau apă din mare cu linguriţa şi o aruncă pentru a încerca să stingă ura, conflictele şi extremismul.

Ultima carte a sa, publicată în 2018 în România la editura Humanitas, se intitulează chiar aşa: „Dragi fanatici”.

Tolo: Dragi fanatici care detestați săracii, pesediștii, useriștii, peneliștii, minoritățile „care ne strică fetele și băieții” și rromii „care fură”

„Fanaticul năzuieşte să te schimbe ca să fii şi tu ca el”

Într-un mai vechi eseu, editat în urma unui discurs din 2002, Oz conturează esenţa fanatismului.

„Una dintre trăsăturile cele mai pregnante după care se poate recunoaşte un fanatic este năzuinţa lui fierbinte de a te schimba în aşa fel încât să devii şi tu ca el. Să te convingă că trebuie să-ţi schimbi neântârizat părerile. Fanaticul nu vrea câtuşi de puţin să existe vreo deosebire între oameni. Dorinţa lui e să fim cu toţii «ca unul»”.

Idee din România: să aibă drept de vot numai anumiţi oameni. „Ce dacă ar participa doar 15% din populaţie?”

Din cauza preocupării sale pentru fanatism, Amos Oz a fost considerat „trădător” chiar de către radicalii poporului său. „Port acuza de trădător ca pe o medalie de onoare”, spunea el.

Nu cu multă vreme în urmă, unul dintre actorii societăţii civile din România, exasperat de rezultatele votului, propunea ca la alegeri să se restrângă dreptul la vot!

„Să voteze doar cei care au o aplecare minimală pentru a face ceva pentru ţara asta”, scrie pe Facebook Cătălin Teniţă, unul dintre fondatorii „GeeksforDemocracy”.

Ideea lui: cine poate face o săptămână de muncă socială, „dar muncă fizică, nu la birou” să voteze, cine nu, nu!

„Da, poate că ar participa doar 15% din populaţie. Apoi doar aia ar vota sau ar candida. Care e problema?”.

Chiar aşa, care e problema să-i laşi doar pe unii să aibă dreptul de a alege ceea ce le influenţează viaţa tuturor?

Amos Oz ar zâmbi.

Tolo: Dragi fanatici care detestați săracii, pesediștii, useriștii, peneliștii, minoritățile „care ne strică fetele și băieții” și rromii „care fură”

Binele de după ce vom scăpa de „balast”

De mii de ani, în Orientul Apropiat ideea că „dacă scăpăm de ceilalţi o să ne fie bine” a făcut o carieră convingătoare şi un dezastru pe măsură.

Amos Oz ar zâmbi ori de câte ori aude cum soarele va apărea după ce vom scăpa de „cei întreţiuţi”, de balastul oamenilor săraci care ne opresc să progresăm.

Studiile arată că România este una dintre puţinele ţări europene în care, odată cu creşterea gradului de educaţie sau a veniturilor, nu scade nivelul de intoleranţă!

Cei mai „luminaţi” dintre noi continuă să considere că sunt traşi în jos de către cei care „nu corespund” şi nu lasă România să progreseze.

„Fanaticul trudeşte neobosit să te perfecţioneze şi să te ajute să progresezi, să-ţi deschidă ochii, să vezi şi tu lumina. Fanaticul e o făptură uluitor de altruistă: el e interesat de tine mai mult decât e interesat de el însuşi. Zi şi noapte, el râvneşte să-ţi salveze sufletul, să te elibereze din lanţurile cu care eşti legat, să te scoată din întuneric, să te mântuie o dată pentru totdeauna de greşeală şi de păcat”.

Zeloții noştri, de toate orientările, sunt chiar mai iubitori decât ai altora.

Vinovăţia copilului ai cărui părinţi „s-au sacrificat de dragul lui”

Oz îl citează pe Winston Churchill: „Fanaticul e un om care cu nici un chip nu-şi schimbă opinia şi care cu nici un chip nu te lasă să schimbi subiectul”.

În intoleranţa lor, cei intoleranţi nu te salvează doar pe tine, ci salvează oraşul, generaţia, ţara şi omenirea.

„Fanaticii ideologiilor de tot felul comit acte înfiorătoare de violenţă nu numai pentru că îi detestă pe eretici, sau Occidentul, sau pe musulmani, sau pe cei de stânga, sau pe sionişti, sau pe LGBT. Ei varsă sânge mai ales pentru că voinţa lor e să mântuie neîntârziat omenirea însăşi”.

Fanatismul, spune scriitorul, începe acasă.

Alchimia intoleranţei, aşa cum o citeşte Amos Oz, debutează mărunt. „Prin impulsul atât de frecvent de a-i schimba pe cei dragi, pe copii, pe fratele tău şi pe sora ta”.

Uneori, acest impuls „se canalizează pe un făgaş diferit: să ne jertfim pe noi înşine cu bucurie de dragul viitorului copiilor noştri, sau de dragul generaţiilor viitoare”.

„Nu o dată, copilul ai cărui părinţi „s-au sacrificat de dragul lui” e condamnat să-şi poarte toată viaţa povara grea a sentimentului de vinovăţie”, crede scriitorul în „Dragi fanatici”.

„Se întâmplă ca sacrificiul de sine să fie o armă fanatică extrem de ascuţită, o armă care serveşte la efectuarea unei manipulări sentimentale strivitoare”.

Pe domeniul lui Radu Cosaşu

Şi mai e ceva, observă Amos Oz.

„Cui e dispus să se sacrifice pe sine cu entuziasm, nu-i va fi greu să-i sacrifice pe alţii”.

Partidul Linguriţei a suferit o mare pierdere.

Dar, ca să cităm dintr-un domeniu frivol, însă drag lui Radu Cosaşu, acest Amos Oz al nostru, ştiţi ce se întâmplă când un jucător este eliminat dintr-un meci de fotbal?

În multe cazuri, echipa lui devine, spre surprinderea tuturor, mai bătăioasă şi mai bună!

Printr-un proces silenţios de multiplicare a energiilor, dispariţia unuia din echipă îi face, involuntar, pe ceilalţi zece să încerce să-i ia locul. O echipă în inferioritate numerică nu trece din starea de 11 în cea de 10 , ci, de multe ori, într-o stare de 20!

Calculul aritmetic e simplificat, desigur.

Vorba lui Amos Oz, cu ultimele cuvinte ale ultimei sale cărţi: faţă de orice visuri, viaţa reală e „mult mai puţin şi mult mai mult”.


Citește și:

Tolo: Povești în Ajunul Crăciunului  – „Cozonaci mai găsim, ziariști, mai puțini!”

Tolo: 112 – prefix Alianța Vestului. Precum orice inițiativă comunitară, Alianța Vestului este bună, dar există lucruri pe care nu le putem rezolva decât împreună, ca o singură țară