Zeci de tornade au măturat centrul SUA. 50 de milioane de oameni, încă sub amenințarea fenomenelor meteo extreme

 1 comentariu

Tornadele au lovit vineri statele Nebraska și Iowa din centrul SUA, lăsând în urmă cel puțin trei răniți și pagube importante, relatează CNN și AFP, citată de Agerpres.

Serviciul Național de Meteorologie a primit peste 60 de rapoarte referitoare la tornade în cel puțin cinci state, până vineri seară, ceea ce face ca aceasta să fie cea mai aglomerată zi cu tornade din SUA din ultimul an.

Pe lângă avertizările de tornadă, au existat 19 rapoarte referitoare la rafale puternice de vânt și 45 privind căderi de grindină în cursul acestui episod de vreme severă. În unele zone, grindina a avut un diametru de cel puțin 5 cm, aproximativ de mărimea unei lămâi.

Guvernatorul statului Iowa, Kim Reynolds, a emis o proclamație de dezastru pentru comitatul Pottawattamie ca răspuns la vremea extremă.

O tornadă a trecut prin apropierea orașului Lincoln, din Nebraska, smulgând acoperișurile caselor și traversând o parte din autostrada I-80, unde o remorcă de tractor răsturnată de furtună a perturbat traficul.

This F-5 tornado passed two blocks by my parents’ house in Nebraska (pic is looking out their backyard).

Luckily they (and their house) are okay. They have their fence down and some debris in their yard, but praying for everyone affected by this monster of a tornado. pic.twitter.com/KysjLsGTbm— Brett Kane (@BrettKaneRadio) April 27, 2024 

Lovit de tornadă a fost și un hangar industrial în care se aflau aproximativ 70 de persoane. Clădirea s-a prăbușit, trei oamenii fiind răniți, fără ca viața să le fie pusă în pericol.

Less than a mile from my house. #Omaha and #Elkhorn going to need a lot of help with rebuilding. #Nebraska #Tornado pic.twitter.com/T3CMXYXb6p— Michael J Schwabe, MD, MS (@michael22joseph) April 26, 2024 

În Elkhorn, o zonă de la marginea orașului Omaha, Nebraska, echipajele de intervenție caută printre casele distruse persoane blocate sau rănite, au anunțat autoritățile locale într-o conferință de presă. Zona se confruntă cu întreruperi de curent, scurgeri de gaze, copaci doborâți și structuri instabile.

Some insane tornado footage out of the Midwest today….this video by Eric Carlisle, a conductor, taken from inside a train near Lincoln, Nebraska is wild pic.twitter.com/bgTpSex5Gk— Wu Tang is for the Children (@WUTangKids) April 27, 2024 

„Credem că răniții au fost atât de puțini pentru că sistemele de avertizare din orașul Omaha și din comitatul Douglas au fost foarte eficiente. Nu am fost loviți de o furtună bruscă. Oamenii fuseseră avertizați în acest sens, ceea ce a salvat vieți, în opinia noastră”, a declarat șeful poliției din Omaha, Todd Schmaderer.

Drivers on Interstate 80 got a terrifying view of a powerful tornado this afternoon in Lincoln, Nebraska. pic.twitter.com/ieaPc8F9VW— AccuWeather (@accuweather) April 26, 2024 

„Unele case au fost măturate și nu mai există”

Un vânător de furtuni a descris o „situație devastatoare” după ce o tornadă a trecut prin Elkhorn.

„Unele case au fost măturate și nu mai există. Majoritatea caselor din această zonă au suferit pagube semnificative și probabil că va fi un efort de curățare de lungă durată”, a declarat Thomas Hinterdorfer pentru CNN.

One of the craziest tornado videos ever out of Nebraska ?pic.twitter.com/pq0CVf9qrv— Old Row (@OldRowOfficial) April 26, 2024 

Mai multe vagoane ale unui tren au deraiat în apropiere de Waverly, Nebraska, după ce acesta a fost lovit de o tornadă, potrivit unui purtător de cuvânt al căilor ferate.

Se așteaptă ca furtunile serioase să continue până duminică, iar sâmbătă ar putea fi cea mai periculoasă zi, vremea extremă urmând să se extindă din Michigan până în Texas, incluzând Oklahoma City, Kansas City, Dallas, Milwaukee, Chicago și Austin. Furtunile pot aduce rafale de vânt puternice, grindină de mărimea unei mingi de baseball și tornade.

Unele dintre aceleași zone afectate de furtuni vineri ar putea fi din nou în calea intemperiilor sâmbătă, inclusiv sud-estul Nebraska, sudul Iowa, estul Kansas și nord-estul Texasului.

În total, peste 50 de milioane de persoane se află sub amenințarea unor fenomene meteorologice severe sâmbătă.

Totul face parte din configurația clasică de primăvară pentru vreme severă. Aerul umed dinspre Golful Mexic se îndreaptă spre centrul SUA, în timp ce căldura se acumulează în regiune, creând condițiile pentru apariția unor furtuni puternice.

Foto: AP

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Realist2023 28.04.2024, 13:02

    Uitati-va la gramada aia de bete si osb-uri: pai la noi nu sunt tornade, dar pana si garajele se fac mai trainic ! Deh, alte costuri ...

ALTE ȘTIRI
Debitul Dunării la intrarea în România, în zona Baziaș, va rămâne sub media multianuală în următoarele trei luni, iar regimul hidrologic al râurilor interioare va fi sub normal
20:25
Dunărea și râurile României, sub mediile normale în această toamnă. Debitele ar putea coborî sub 30% în unele zone
În curtea unei hale industriale, un pompier echipant cu aparat de respirat stă în genunchi pe o platformă betonată și direcționează un jet de apă spre un incendiu violent, sutești, valcea, 3 octombrie 2026
20:09
Incendiu la o hală plină de vopseluri și diluanți din Sutești, județul Vâlcea. Autoritățile au trimis mesaj RO-Alert din cauza fumului dens
MONDEN
Anamaria Ferentz
18:21
Anamaria Ferentz, mărturisiri dureroase la două luni după eutanasierea câinelui: „Învăț să trăiesc cu golul imens pe care l-a lăsat”
Romanita Iovan
17:07
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
23:27
Șeful penitenciarelor din Tennessee pleacă din funcție după execuția eșuată a Christei Pike
23:26
În 1916, SUA a adus din Asia o insectă pentru a salva culturile. Un secol mai târziu, a devenit o specie invazivă
23:11
Hotelul suedez din mijlocul naturii care are propria podgorie, un restaurant cu stea Michelin și o saună subacvatică
23:16
Patronul Dristor Kebap, acuzat că aducea funcționari din România în cluburi din Turcia, care ar fi fost mituiți pentru a nu fi cercetat
TRENDING
Reportaj
16:30
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 17 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 4 octombrie 2026. Peștii sunt sincer preocupați de resursele de orice fel, de buna lor administrare și de economii
Pyongyang, Coreea de Nord – octombrie 2019 O mașină veche albastră circulând pe o stradă din Pyongyang, cu steagul Coreei de Nord
21:27
Confesiunile unui jurnalist care a vizitat Coreea de Nord: de la karaoke cu „Barbie Girl” alături de supraveghetorii regimului, la prânzuri cu pizza
Cu venirea sezonului rece, supele, tocănițele și mâncărurile preparate în cantități mari revin în meniurile multor familii.
19:14
Regula de 2 ore care trebuie respectată atunci când pui mâncarea proaspăt gătită în frigider
pop-up cu tema „Gilmore Girls” al restaurantului Luke's Diner, pe 5 octombrie 2016, în Beverly Hills, California
19:06
„Set-Jetting”, marea tendință din turism care schimbă vacanțele de iarnă. Cum poți păși în orășelul din „Gilmore Girls” într-o vacanță
Mâinile unei persoane aranjeaza un bagaj în compartimentul pentru bagaje din avion.
17:57
Turiștii din UE și Marea Britanie vor putea călători cu două bagaje de mână gratuite. Regulile pentru zborurile europene se schimbă din 2027
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
17:10
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
16:29
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
15:11
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
Anvelope de iarnă
14:32
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale