Furtul a fost comis săptămâna trecută, din sediul unei societăți comerciale, de unde hoţii au plecat cu un sef cu 500.000 de lei, iar cercetările pornite au indicat că suspecţii erau din Bihor. 

„Perchezițiile au fost desfășurate în județul Bihor, în cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, iar persoanele vizate sunt bănuite de comiterea unei infracțiuni de furt calificat, în municipiul Bistrița, unde, din sediul unei societăți comerciale, ar fi sustras un seif metalic, în care se aflau 500.000 de lei”, au transmis reprezentanții IPJ Bihor.

În urma perchezițiilor domiciliare, polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, mai multe telefoane mobile, înscrisuri (bonuri de casă cu sume cheltuite), 15.900 de euro, 60.200 de lei, documentele autoturismului folosit, 2 stații de emisie-recepție și obiecte vestimentare.

Polițiștii au pus în aplicare 3 mandate de aducere, cu privire la trei bărbați de 32, 45 și 46 de ani, domiciliați în județul Bihor, fiind ulterior luată măsura reținerii acestora, pentru 24 de ore.

Persoanele bănuite au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentați magistraților, cu propunere de arestare preventivă.

Urmărește-ne pe Google News
Un străin mutat la Galați a rămas șocat de un nărav al românilor: „Am văzut la voi o chestie care mă uluiește”
GSP.RO
Un străin mutat la Galați a rămas șocat de un nărav al românilor: „Am văzut la voi o chestie care mă uluiește”
Elena Udrea, mesaj VIOLENT din închisoare. Anunțul ȘOC, ce răsturnare de situație!
Playtech.ro
Elena Udrea, mesaj VIOLENT din închisoare. Anunțul ȘOC, ce răsturnare de situație!
Păţaniile patronilor români care angajează migranţi din India, Pakistan sau Bangladesh
Observatornews.ro
Păţaniile patronilor români care angajează migranţi din India, Pakistan sau Bangladesh
Horoscop 6 iulie 2022. Balanțele se simt vizate de săgețile otrăvite ale unor personaje cu care se intersectează uneori
HOROSCOP
Horoscop 6 iulie 2022. Balanțele se simt vizate de săgețile otrăvite ale unor personaje cu care se intersectează uneori
Lovitură pentru fumători, de la 1 august
Știrileprotv.ro
Lovitură pentru fumători, de la 1 august
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a provocat încă un scandal! A greşit faţă de un sportiv român şi a încercat să se scoată: "Mama lui va înţelege"
Orangesport.ro
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a provocat încă un scandal! A greşit faţă de un sportiv român şi a încercat să se scoată: "Mama lui va înţelege"
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea

Nici un comentariu.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

regulile comunitatii