Potrivit Statului Major al Ucrainei, atacul a fost unul coordonat, efectuat de mai multe structuri militare, printre care Forțele Sistemelor de Drone, Forțele de Operațiuni Speciale ale armatei, Serviciul de Securitate și Direcția Principală de Informații de pe lângă Ministerul Apărării de la Kiev.

Atacul, susține sursa citată, a afectat îndeosebi capacitatea de producție a principalei rafinării din Moscova, care este capabilă să proceseze până la 11 milioane de tone de petrol pe an și asigură 40-50% din nevoile de motorină și benzină ale capitalei Federației Ruse.

De asemenea, au fost înregistrate explozii în zona stației de control a producției de linie „Steel Horse” (regiunea Oriol), care asigură controlul proceselor tehnologice ale conductei petroliere Drujba și este o componentă importantă în transferul petrolului către terminalul portului maritim Ust-Luga, din regiunea Leningrad.

Din surse deschise se știe că au fost avariate și o serie de infrastructuri civile.

„Forțele de Apărare ale Ucrainei au informații detaliate despre facilitățile strategice implicate în asigurarea agresiunii armate a Federației Ruse împotriva Ucrainei, aderă la normele dreptului internațional umanitar și iau măsuri pentru a proteja la maximum populația civilă”, dă asigurări Statul Major al Ucrainei.

Ucraina a efectuat marţi cel mai mare atac cu drone asupra Rusiei, inclusiv asupra Moscovei, de la începutul agresiunii militare ruse, un atac soldat trei morți și 18 răniți. Conform autorităților ruse, 337 de drone ucrainene au fost doborâte pe întreg teritoriul Rusiei în noaptea de luni spre marţi, iar cel puţin 91 dintre acestea au fost anihilate în jurul Moscovei, provocând o scurtă întrerupere a zborurilor pe cele patru aeroporturi ale sale.

Ucraina a anunţat, la rândul său, că a fost vizată în cursul nopţii de un atac cu rachetă balistică şi 126 de drone.

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a declarat că atacul cu drone de marţi a fost cel mai mare de la lansarea invaziei ruse în Ucraina. Potrivit acestuia, atacul a început la 4:30 ora Moscovei și a continuat până la 8:45. Canalul de Telegram Shot scrie că Moscova a fost atacată cu drone de tip PD-2, Rubak și Liutîi lansate din regiunile Cernigău, Sumî și Dnepropetrovsk și au călătorit în roiuri de 6-12 bucăți, astfel încât sistemele de apărare aeriană să nu aibă timp să le doboare.

Forţele ruse au atacat, la rândul lor, Ucraina cu o rachetă balistică şi 126 de drone, incendiind un depozit de combustibil şi rănind cel puţin două persoane în diferite părţi ale ţării.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.