Pe 17 mai 2020, într-un sat din Călăraşi, un băieţel de 5 ani a fost agresat sexual de un cioban. Deşi copilul le-a spus anchetatorilor cum a fost supus unui act sexual oral, agresorul lui a fost trimis în judecată doar pentru tentativă de viol. El şi-a recunoscut faptele la proces, iar judecătoarea l-a condamnat la 2 ani şi 6 luni cu suspendare şi l-a eliberat din arest.

***

Duminică, 17 mai 2020. România abia ieşise din starea de urgenţă şi adunase un scor trist a peste 1.000 de decese din cauza coronavirusului. 

„Al dracu, Lambe. Mai bine murea de coronavirus decât să-l omoare tati”, i-a mărturisit băieţelul abuzat mamei lui. Suferinţa copilului şi teama că ea ar putea genera alte nenorociri sunt reale. Pentru că avem datoria să-i protejăm identitatea, îl vom numi pe copil Dan şi nu vom dezvălui numele satului în care el locuieşte.

Cine e Lambe?

Mărturisirea copilului: „Am făcut futi cu Lambe”

Părinţii lui Dan au o baltă de pescuit lângă sat şi, nu departe de ea, o fermă cu vaci şi cu oi. Pe Negoiţă Haralambie, Lambe, cum îi zice tot satul, îl primiseră să locuiască la fermă după ce familia lui l-a gonit de acasă, pentru că bea prea mult, spun părinţii lui Dan. 

Fiul, fiica și ginerele vicepreședintelui Curții de Conturi Niculae Bădălău fac afaceri cu statul, iar contractele sunt verificate tot de membri ai PSD
Recomandări
Fiul, fiica și ginerele vicepreședintelui Curții de Conturi Niculae Bădălău fac afaceri cu statul, iar contractele sunt verificate tot de membri ai PSD

Ciobanul de 49 de ani îngrijea de animale şi primea, la schimb, adăpost şi hrană. 

În acea duminică de mai, părinţii au venit cu Dan la fermă, iar în jurul prânzului, tatăl a plecat să cumpere ceva. 

La scurt timp, Lambe a anunţat că merge la baltă, să verifice dacă bărcile sunt bine legate, şi a insistat să-l ia pe copil cu el.

Iar mama a fost de acord, „îl cunoştea pe copil de când împlinise vârsta de 1 an şi se înţelegea foarte bine cu el”, le-a declarat ea anchetatorilor. 

Balta era aproape. După 20 minute, văzând că ei nu se întorc, mama l-a sunat pe cioban, iar el a liniştit-o, spunându-i că ajung imediat. Dar au trecut alte 20 de minute şi după ce, în sfârşit, ciobanul s-a întors cu fiul ei, băieţelul de 5 ani s-a aşezat într-un fotoliu şi a început să repete: „futi, futi”. 

“Sunt romă, dar obișnuiam să fiu rasistă”. Povestea unei tinere actrițe din Ferentari căreia teatrul i-a schimbat viața
Recomandări
“Sunt romă, dar obișnuiam să fiu rasistă”. Povestea unei tinere actrițe din Ferentari căreia teatrul i-a schimbat viața

Şocată, mama l-a întrebat ce înseamnă asta, iar răspunsul copilului a îngrozit-o: „Eu am făcut futi cu Lambe”.

Pus să dea explicaţii, ciobanul a spus că pe drum i-ar fi vorbit despre o fată din sat, folosind acea expresie, pe care copilul o tot repetă. Mama l-a crezut, dar după ce Lambe a plecat de acolo, Dan continua să repete că „a făcut futi cu Lambe”, iar când ea a început să-i pună întrebări, i-a povestit tot ce a păţit el la baltă.

Copilul a reprodus în cuvinte agresiunea, cu detalii

Părinţilor lui, dar şi anchetatorilor copilul le-a descris în amănunt toată agresiunea sexuală. A spus că, imediat după ce au ajuns la baltă, ciobanul a intrat în apă, ca să facă baie, iar el a rămas pe mal şi s-a spălat doar pe picioare.

Apoi, Lambe a ieşit din apă, gol puşcă, şi i-a zis să meargă împreună în cabana de acolo, să se usuce. Înăuntru, bărbatul de 49 de ani i-a dat copilului pantalonii jos şi l-a pupat în zona organelor genitale, l-a pus să atingă, cu mâna şi cu gura, organul lui genital, iar apoi a încercat să-l violeze anal. 

Ministerul Sănătății a cedat pavilionul COVID de 350 de paturi, inaugurat de Klaus Iohannis în nordul Bucureștiului, ca să fie operat pentru triaj de clinica privată Monza
Recomandări
Ministerul Sănătății a cedat pavilionul COVID de 350 de paturi, inaugurat de Klaus Iohannis în nordul Bucureștiului, ca să fie operat pentru triaj de clinica privată Monza

Băiatul de 5 ani oferă multe detalii, iar unele sunt legate de spaţiul în care s-a petrecut agresiunea. Spune că în încăpere erau trei paturi, iar el se afla „pe patul lui tati, care este roşu”. 

Ciobanul, dezbrăcat, l-a luat pe copil şi l-a urcat peste el, iar cel mic spune că „m-a gâdilat la funduleţ şi eu am sărit în patul lui V., care este verde, şi apoi afară, unde m-am ascuns”.

M-am ascuns după un copac şi am luat un băţ. Lambe a ieşit din cabană şi s-a dus spre fermă. Eu am luat un băţ şi am mers să-l omor pe acesta.

Declarația copilului de 5 ani:

Nu toată mărturia copilului poate deveni publică, pentru că scenele descrise sunt  licenţioase şi şocante, dar ele au rămas consemnate la dosar. Iar băieţelul de 5 ani descrie cum a fost supus unui act sexual oral, adică infracţiunii de viol, aşa cum este ea prevăzută de art.218 din Codul Penal.

„Vreau ca poliţiştii să-l bată pe Lambe pentru că mi-a făcut chestia asta. Vreau să-l omoare poliţiştii”, cere copilul de 5 ani, în declaraţia lui din dosar.

Copilul repeta că vrea să i se întâmple ceva rău lui Lambe

Părinţii n-au anunţat poliţia în aceeaşi zi. Lambe continua să nege că ar fi făcut ceva şi spunea că el doar a vorbit cu cel mic despre „futi – futi”, iar copilul a inventat restul povestirii. 

Un cioban a abuzat sexual un băieţel de 5 ani şi a primit închisoare cu suspendare. ”A dat dovezi temeinice de îndreptare”, susţine judecătoarea
Foto: 123rf

Dar din acea duminică, comportamentul lui Dan s-a modificat. 

Băiatul era ruşinat în timp ce mama lui îl dezbrăca, pentru a-i schimba hainele şi, din senin, îl auzeau vorbind urât despre cioban şi dorindu-şi cu voce tare ca acestuia să i se întâmple ceva rău.

În seara zilei de luni, în timp ce mama lui îi făcea baie, Dan a întrebat-o dacă e supărată pe el pentru ce a făcut şi din nou i-a povestit ce i s-a întâmplat în cabană. A dat detalii şi a arătat cum. Atunci s-au alarmat părinţii şi au sunat la 112.

Ciobanul dă vina pe copilul de 5 ani

Marţi, 19 mai, Negoiţă Harambie a fost reţinut de poliţie. Iniţial, el a negat orice fel de acuzaţie şi a spus că băieţelul era supărat pe el, pentru că nu l-ar fi lăsat să intre în apă, şi că expresia de „futi – futi”, repetată de copil, ar fi din ce a vorbit cu el despre o fată din sat.

A doua zi, instanţa a confirmat mandatul de arestare preventivă a ciobanului. Ulterior, el şi-a nuanţat declaraţiile şi a dat vina pe copil. A spus că, în timp ce se întorceau la fermă, el s-a oprit să urineze, iar băieţelul de 5 ani a venit pe la spate şi a pus mâna şi gura pe organul lui genital. 

„N-am putut să mă îmbrac, eram blocat. Am reuşit să-l împing, însă el a venit iar şi a profitat că eu încă urinam”, le-a declarat ciobanul anchetatorilor.   

Agresorul spune că l-a văzut dezbrăcat pe copil, iar organul lui genital „nu e mai mare decât un filtru de ţigară”.

Pentru viol, n-au căutat decât urmele vizibile 

Pe 25 mai, Negoiţă Haralambie a fost testat cu aparatul poligraf şi s-a dovedit că minte atunci când susţine că nu a agresat sexual copilul.

Ulterior, el a recunoscut în totalitate comiterea faptei şi a participat la reconstituire, conducând în teren anchetatorii şi precizând în detaliu cum s-au petrecut lucrurile.

Iar pe 11 iunie, procurorii l-au trimis în judecată pentru tentativă de viol, deşi în rechizitoriu e inserată declaraţia copilului, care spune că a fost supus unui act sexual oral, deci a fost victima unui viol.

În ziua în care părinţii au sesizat poliţia, băieţelul a fost examinat de un legist care a constatat că el nu prezintă niciun fel de leziuni pe corp. Dar agresiunile sexuale lasă şi altfel de urme, care se vindecă mult mai greu şi nu pot fi detectate cu ochiul liber.

Experţii care fac evaluarea psihologică a victimelor pot descoperi aceste urme invizibile, traume şi manifestări specifice abuzului sexual, şi tot ei sunt cei care pot stabili cât adevăr şi câtă fabulaţie e în mărturisirile lor. 

Rapoartele de evaluare psihologică sunt probe în dosarele de agresiuni sexuale cu victime minori, dar băieţelului de 5 ani dintr-un sat din Călăraşi nu i s-a făcut o asttel de evaluare.  

Ciobanul a promis că nu va mai face

Violul asupra unui minor e pedepsit de Codul Penal cu închisoarea de la 5 la 12 ani, iar pentru tentativă limitele pedepsei se reduc la jumătate. 

În procesul de la Judecătoria Călăraşi, ciobanul Lambe a declarat instanţei că recunoaşte fapta şi că e de acord să se judece doar în baza probelor adunate de procurori. Procedura simplificată a redus cu o treime limitele pedepselor, iar Lambe putea primi maximum 4 ani de închisoare cu executare.

Avocatul ciobanului a solicitat o pedepsă minimă, motivând că „acesta lucrează, îşi câştigă existenţa cinstit, nu este cunoscut cu antecedente penale, este cunoscut şi caracterizat bine în societate, are studii medii, iar împrejurările relevă un pericol scăzut raportat la alte fapte de acest gen.”

În ultimul lui cuvânt, ciobanul i-a spus judecătoarei că regretă fapta comisă şi i-a promis că nu se va mai întâmpla niciodată. Iar pe 10 septembrie 2020, judecătoarea Dana Elena Enescu l-a condamnat la 2 ani şi 6 luni cu suspendare.

Instanţa apreciază că scopul pedepsei şi reeducarea inculpatului se pot realiza şi fără aplicarea unei pedepse privative de libertate, având în vedere că a dat dovezi temeinice de îndreptare, prin atitudinea de recunoaştere şi regret avută pe parcursul procesului.

Sentinţa Penală 225/2020 a Judecătoriei Călăraşi:

Instanţa mai precizează, în motivarea sentinţei, că „a avut în vedere şi că perioada reţinerii şi arestării preventive (n.r. – 4 luni) sunt suficiente pentru corijarea comportamentului acestuia pe viitor”. Negoiţă Haralambie a fost obligat să presteze 60 de zile de muncă neremunerată la primăria comunei.

Pe 10 septembrie, judecătoarea Enescu a dispus şi punerea de îndată în libertate a ciobanului Lambe. El are domiciul în acelaşi sat şi pe aceeaşi stradă cu familia victimei dar, din motive neştiute, instanţa a omis să-i interzică inculpatului, ca pedeapsă complementară, dreptul de a se apropia de victimă. 

Sentinţa Judecătoriei Călăraşi a fost atacată de părinţii băieţelului, de procurori, dar şi de inculpat, iar decizia finală va fi dată de Curtea de Apel Bucureşti.

VA URMA: Care a fost reacţia oamenilor de sat când au aflat că ciobanul e liber şi cum îl apără pe Lambe familia acestuia.

Are case peste tot în lume, însă un singur loc rămâne în sufletul ei și nu e în România. Incredibil unde vrea să se retragă
PARTENERI - GSP.RO
Are case peste tot în lume, însă un singur loc rămâne în sufletul ei și nu e în România. Incredibil unde vrea să se retragă
ȘOCANT! O familie din Arad a murit din cauza frigiderului. Ce s-a întâmplat peste noapte e ireal! ATENȚIE mare!
PARTENERI - PLAYTECH
ȘOCANT! O familie din Arad a murit din cauza frigiderului. Ce s-a întâmplat peste noapte e ireal! ATENȚIE mare!
Horoscop 25 octombrie 2020. Vărsătorii sunt în formă și se vede, mai ales când vin cu tot felul de propuneri
HOROSCOP
Horoscop 25 octombrie 2020. Vărsătorii sunt în formă și se vede, mai ales când vin cu tot felul de propuneri
Cum a ajuns Traian Berbeceanu, actualul prefect al Capitalei, să fie băgat după gratii din cauza interlopilor. „Asta îi dorim: vată în nas şi pantofi de lac„. DETALII ŞOCANTE
Știrileprotv.ro
Cum a ajuns Traian Berbeceanu, actualul prefect al Capitalei, să fie băgat după gratii din cauza interlopilor. „Asta îi dorim: vată în nas şi pantofi de lac„. DETALII ŞOCANTE
Medicul care a prezis pandemia de COVID-19 în 2017 a anunţat că urmează un nou dezastru: "O perioadă întunecată". Ce se poate întâmpla în 2021
Telekomsport
Medicul care a prezis pandemia de COVID-19 în 2017 a anunţat că urmează un nou dezastru: "O perioadă întunecată". Ce se poate întâmpla în 2021