Noutatea o reprezintă modul în care aceasta va funcționa. Moneda digitală se va numi Eco. O mie de miliarde de unități vor fi create inițial, dar Garett Camp vrea să dea 50% din această cantitate utilizatorilor care o vor folosi. Mai exact, aceasta se va împărți către primul miliard de oameni care se va înscrie să folosească această criptomonedă.
Un procent de 20% din unități va fi alocat universităților care vor asigura capacitatea de funcționare, 10% vor ajunge la consultanți, iar 10% la parteneri strategici. Ultimii 10% vor fi alocați fundației care se va ocupa de bunul mers al codului-sursă al monedei virtuale.
Diferențe față de alte monede
De asemenea, nu va exista nicio ofertă inițială de monede (ICO), evitând astfel problemele legale cu care se confruntă alte proiecte similare, care sunt asimilate de către autorități drept valori mobiliare, similare acțiunilor sau obligațiunilor.
În fine, o altă diferență este că Eco va avea multe unități, dar și aplicații simple de web și de mobil, pentru a face mai simplă utilizarea.
Concomitent, pentru a fi mai eficientă din punct de vedere energetic, noua monedă nu va folosi ”mineri”, adică rețele vaste de calculatoare care să verifice tranzacțiile.
Pe de altă parte, Eco nu este un concept nou. Atât Litecoin, cât și Ethereum folosesc tehnologii blockchain care sunt mai rapide, în vreme ce aplicațiile de chat Kik și Telegram vor să lanseze monede proprii pentru integrarea în aplicații.
Cei care vor să se înscrie pe site-ul Eco pentru a primi monede virtuale gratuite o pot face aici.
Criptomonedele au și părți proaste
Acuma, monedele virtuale nu sunt numai lapte și miere. Astfel, miliardarul american Bill Gates a declarat că acestea duc direct la moarea unor oameni deoarece principala lor caracteristică este anonimitatea, astfel că autoritățile nu mai pot descoperi evazioniștii, teroriștii sau cartelurile de de crimă organizată.