Misterul vagonului plin cu muniție din lacul Curiacul. Legenda unui sabotaj în 1944, alimentată de descoperiri recente lângă Câmpina: „Nu ne-au mai lăsat să facem lucrări adânci”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Curiacul, un lac de mici dimensiuni, fără însemnătate turistică, situat la marginea orașului Câmpina, păstrează la adâncimi mici relicve periculoase ale celui de-Al Doilea Război Mondial.
Cuprins:
Informația a fost certificată în vara anului 2014, când autoritățile locale au decis curățarea lacului și amenajarea unui parc pe malul apei.
Proiectilul de antiaeriană
Când a început procedura de dragare, au fost scoase din mlaștină cartușe de carabină și mitralieră de calibrul 9 mm. Când cupa excavatorului s-a înfipt în burta unui proiectil de antiaeriană de 110 mm, muncitorii au refuzat să mai sape.
A fost solicitat ajutorul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova. Depășiți de situație, pompierii au recomandat expertiza unei firme specializate din București. Cu un aparat cu raze X (detector de metale avansat), a fost scanat fundul mlăștinos al lacului, mai multe aglomerări metalice suspecte fiind identificate.
Lucrările de amenajare a malurilor lacului Curiacul au continuat, dar cu precauție.
„Am găsit un obuz de tun, nu știu de ce era. Noi l-am găsit când am excavat. Au venit geniștii atunci. Au scanat tot lacul și nu ne-au mai lăsat să facem lucrări adânci”, a declarat, pentru Libertatea, Florin Constantinescu, patronul societății contractate de Primăria Câmpina pentru curățarea lacului Curiacul.
Aglomerări dense metalice
Descoperirea din vara anului 2014, acele misterioase „aglomerări dense metalice”, n-a făcut decât să amplifice temerile răspândite de legenda urbană care a circulat mult timp în Câmpina: lacul Curiacul adăpostește în adâncuri cel puțin un vagon plin cu muniție care a aparținut Wehrmachtului.
Evenimentele care s-au derulat începând cu octombrie1940 și până în vara anului 1944 în zona Valea Prahovei, dar și poziția geografică a lacului, situat paralel cu linia de cale ferată care făcea legătura între rafinăria Steaua Română și gara Câmpina, întăresc ipoteza că lacul în discuție a fost un punct ideal pentru sabotaje și distrugeri rapide în retragerea haotică, din august 1944, a trupelor armatei germane.
Context istoric
Misiunea armatei germane, condusă de generalii Erik Hansen, Wilhelm Speidel și Arthur Hauffe, a sosit la București în toamna anului 1940, la solicitarea regelui Carol al II-lea. Oficial, misiunea viza instruirea Armatei Române cu tehnici moderne de război.
În realitate, trupele Wehrmachtului au preluat paza câmpurilor petrolifere din Valea Prahovei (Ploiești, Câmpina), instalând baterii antiaeriene și controlând logistic aprovizionarea cu carburant spre frontul estic, exercitând totodată influență discretă asupra regimului de la București în perspectiva războiului cu URSS.
Trupele germane au ridicat baterii antiaeriene la rafinăriile Ploiești, Steaua Română și Câmpina, contracarând bombardamentele americane din 1943-1944. Au asigurat securitate terestră prin patrule regulate, fortificații și control feroviar pentru transportul carburantului spre frontul estic, esențial pentru operațiunile militare. În acest context, petrolul din Valea Prahovei era esențial pentru susținerea Blitzkriegului (războiul fulger) pe frontul estic, unde carburantul românesc reprezenta o treime din rezervele Wehrmachtului.
Până în vara anului 1944, germanii dispuneau, între Carpați și Marea Neagră, de 374.000 de oameni, din care peste 11.000 erau în Capitală, iar 25.000 detașați în zona petroliferă Ploiești-Băicoi-Câmpina-Moreni. Reichul, prin brațele de la București, ajunsese să supervizeze extracția, rafinarea și exportul petrolului românesc și avea o influență politică asupra guvernului Antonescu.
25.000 de soldați germani păzeau rafinăriile din Prahova
Retragerea trupelor germane din România în august 1944 a fost un episod haotic și sângeros, declanșat imediat după lovitura de stat de la 23 august, când regele Mihai I l-a arestat pe Ion Antonescu și a anunțat trecerea de partea Aliaților. Lovitura de stat a accelerat ieșirea României din Axă, cu semnarea armistițiului și declararea războiului Germaniei, forțând Wehrmachtul să se retragă sub presiunea armatei române.
Mașinăriei de război germane i s-a permis să se retragă liber de pe teritoriul României, dacă nu va comite niciun act de război.
Câmpina trebuia distrusă
Temerile că militarii germani nu aveau de gând să părăsească în mod pașnic zona de interes a Văii Prahovei, una dintre principalele surse de combustibil pentru mașinăria de război a Reichului, s-au confirmat în noaptea de 24 spre 25 august.
În acea noapte, un grup de ofițeri români a reușit să afle date concrete despre planul secret al germanilor de a distruge Câmpina. Momentul este consemnat de profesorul Alexandru Palaghiță în „Monografia Spitalului Voila” și menționată de colonel (r) Marian Dulă în „Câmpina și câmpinenii în război (1941-1945)”.
„După răsturnarea guvernului Antonescu, la 23 august 1944, pericolul că germanii vor incendia totul în retragerea lor era foarte mare. Acest pericol a fost evitat datorită unor militari români veniţi în toiul nopţii de 24-25 august 1944 de la Moreni.
Informaţia provine de la un cetăţean turc, Osman Abibula, domiciliat în Techirghiol. Era militar pe atunci, în vârstă de 22 de ani, repartizat la o baterie română pe dealul Voila. El a relatat că în noaptea de 24 spre 25 august au venit de la Moreni un ofiţer şi doi ostaşi români cu ştirea că nemţii din zona Moreni au reuşit să dezarmeze trupele româneşti de acolo şi că a doua zi, adică la 25 august, vor veni să întărească dispozitivul german din Câmpina pentru a dezarma şi unităţile româneşti de aici. Apoi, urmau să distrugă tot oraşul, inclusiv Castelul Voila (n.r. - astăzi Spitalul de Psihiatrie Voila).
În cel mai strict secret au fost înştiinţaţi toţi ofiţerii români din zona Câmpina, care, încă din zorii zilei de 25 august 1944, au atacat prin surprindere, reuşind să dezarmeze toate unităţile germane din zona Câmpina. Astfel, a fost salvat oraşul cu întreprinderile sale, inclusiv Castelul Voila, de la o distrugere iminentă”, arată sursa citată.
Tunurile armatei germane, transportate cu trenuri blindate
Până în 28, 29 august, regiunea petroliferă din zona Câmpina a fost un adevărat teatru de operațiuni militare.
Unitatea germană de artilerie antiaeriană de 128 mm din zona Câmpina făcea parte din Divizia 5 Flak germană, sub comanda generalului Julius Kuderna, care controla 24 de tunuri de 128 mm și 24 de 105 mm, montate pe vagoane feroviare pentru mobilitate și foc direct.
Tunurile au fost poziționate pe vagoane până la sud de Câmpina, înainte de podul feroviar peste râul Prahova, pentru a sprijini retragerea spre Predeal-Brașov după 23 august 1944. Acest tren blindat german cu tunuri a fost distrus de armata română în luptele din 25-31 august 1944, lângă gara Buda, aflată la aproximativ 25 de kilometri față de Câmpina.
În acest context, Divizia 5 Flak germană a capitulat, iar generalul Kuderna a fost capturat.
În paralel însă, alte garnituri de tren, care transportau muniție și combustibili esențiali pentru armata germană, erau poziționate între Ploiești și Câmpina, inclusiv pe linia secundară care făcea legătura între rafinăria Steaua Română și gara din Câmpina.
Variantele legendei Curiacul
În retragerea precipitată spre Predeal-Brașov, pentru a nu permite capturarea muniției, soldații germani ar fi început să arunce chesoane cu obuze și tunuri în lacul Curiacul. Se vorbește inclusiv despre deraierea uneia dintre aceste garnituri de tren și aruncarea cu totul în apă a unui vagon întreg plin cu muniție. În lipsa documentelor oficiale care să certifice această acțiune a armatei germane, rămânem în sfera unui mit local.
O a doua variantă a legendei privind vagonul cu muniție din lacul Curiacul a circulat în zona orașului Câmpina imediat după încheierea războiului. În presa comunistă din anii '50 existau articole care atribuiau grupărilor sub comanda Partidului Comunist Român rolul decisiv în împiedicarea retragerii germane din august 1944, ca parte a propagandei oficiale.
În aceste articole ample erau lăudate actele de vitejie ale muncitorilor români ce au opus rezistență trupelor fasciste care au cotropit România. Această versiune a legendei trebuie văzută cu rezerva unei exagerări utile specifice epocii respective, nicidecum ca un adevăr istoric.
Jurnalul unui soldat
Un astfel de articol, semnat de locotenent-colonelul Lovin Constantin, publicat în revista „Femeia”, în 1959, face referire în detaliu la un moment din timpul retragerii trupelor germane din Câmpina spre Brașov. Povestea, care se întinde pe mai multe pagini, este prezentată sub formă de jurnal al unuia dintre „partizanii” comuniști care ar fi participat la distrugerea a sute de vagoane pline cu muniție și combustibil ale armatei germane.
Evenimentul se petrecea „prin iunie”, conform articolului, fără să fie precizată o dată exactă. Lovin Constantin povestește, că, împreună cu camarazii săi, a luat trenul de la Piatra-Neamț la Ploiești, iar de la Ploiești au urcat într-o altă garnitură cu direcția Brașov.
Aproape de miezul nopții au coborât la Timișu de Jos și de aici, prin pădure, au coborât spre Câmpina, încărcați fiecare cu câte 50, 60 de kilograme de muniție „cartuşe, mine magnetice, automatul, grenade, centura cu discuri”. În deplasare, santinelele au reușit să-i informeze că „acolo în vale”, timp de 24 de ore au numărat „circa 53 de trenuri” în burta cărora „era petrol sau muniții”.
„Şi iată că n-a trecut mult şi-a sosit timpul să plecăm în misiune. Scopul nostru era să împiedicăm transportarea în Germania a bogăţiilor jefuite de fascişti, să împiedicăm alimentarea armatei hitleriste mecanizate cu produse petrolifere. (...) în staţie am scos bilete şi ne-am urcat într-un tren de persoane care ne-a dus pînă la Câmpina. Acolo marfarele se alimentau cu apă şi schimbau locomotivele. Dar cum să minăm trenul? Nu era deloc simplu. (...) Ne-am uitat, am chibzuit.
Fiecare avea de aşezat o mină, unul în faţă, altul la mijlocul garniturii şi altul la coadă. Aşa eram siguri că nu se va alege nimic din ea. Gara Câmpina era împestriţată cu civili şi militari. Când m-am apropiat de locomotivă să aşez mina, în jur era întuneric, dar mie mi s-a părut, nu ştiu de ce, că toată mulţimea aceea din gară se uită după mine şi vede ce fac, că acuşi-acuşi are să strige în cor: «De ce te bagi sub tren, ce cauţi acolo?». Era prima misiune. În zori ne-am întors la bază şi am raportat îndeplinirea ei”, scria Lovin în jurnalul său, publicat în revista Femeia.
Din același articol aflăm că gruparea care a sabotat trenurile armatei germane în gara din Câmpina a distrus în misiunile ce au urmat „un număr de 16-18 trenuri cu cisterne de benzină și muniție”.
Misterul rămâne neelucidat
Articole similare au fost publicate în anii ‘50 în ziarele de propagandă ale PCR, în special în Scânteia. Probabil că aceste povești, neconfirmate de documente istorice, au alimentat în timp legendele legate de vagonul plin cu muniție aruncat în lacul Curiacul.
Rămâne totuși nelămurită descoperirea muniției de război, exact de tipul celei cărate în vagoanele armatei germane, în lacul de lângă gara din Câmpina. Proiectilul de antiaeriană de 110 mm și cartușele de carabină au fost găsite în timpul unor săpături superficiale, pe marginea lacului, fără să se insiste în adâncime. În adâncul apei rămâne doar misterul acelei „aglomerări dense de metale” fără să fie clar la ce se referă.
