„Ceea ce a făcut Putin de la început, pentru că ne-a mai ameninţat pe noi, europenii, cu arme nucleare în martie sau aprilie, ceea ce a făcut a fost mai degrabă să blufeze, să încerce să impresioneze mai degrabă, pentru a vedea cum reacţionează ţările europene într-o posibilă recunoaştere sau măcar acceptare a unor referendumuri false pe care le face în cele patru regiuni”, a spus marți seară Vasile Dîncu, la Digi24.
Dîncu a precizat că ameninţările preşedintelui rus nu schimbă cu nimic situaţia României.
Noi mergem mai departe cu strategia defensivă pe care NATO a pregătit-o şi, desigur, accelerăm toate procesele de înzestrare. Nu schimbă cu nimic acest nou anunţ al lui Putin.
Vasile Dîncu:
Potrivit ministrului apărării, care invocă afirmațiile mai multor analiști, declarațiile lui Putin pot fi etichetate ca fiind ale „neputinţei, pentru că a vorbi de folosirea armelor nucleare înseamnă mai degrabă o încercare de a descuraja”.
„Nimeni nu poate folosi armele nucleare împotriva celuilalt, atât timp cât există un echilibru al acestor arsenale. (…) NATO nu poate să stea deoparte şi să privească într-o asemenea situaţie. Există asigurări că acest echilibru al descurajării va funcţiona”, a mai spus Vasile Dîncu.
Miercuri, 21 septembrie, Vladimir Putin a anunțat mobilizarea parțială în Rusia și a amenințat cu bomba atomică, „dacă integritatea teritorială va fi pusă în pericol”.
Între timp, referendumurile începute vineri de Moscova în Donețk, Luhansk, Herson și Zaporojie pentru anexarea la Rusia s-au terminat marți. Conform presei ruse, în toate cele patru regiuni, numărătorile inițiale arată o majoritate de peste 96%.
Anexarea ar putea fi anunțată vineri, 30 septembrie, potrivit unor media ruse și oficiali britanici, iar odată aceste provincii anexate, orice atac ucrainean va echivala în ochii Kremlinului cu un atac asupra Rusiei.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro