VIDEO/ Pensionarul cu 60 de ani vechime în câmpul muncii: „Dacă tu nu muncești pentru copilul tău, sărăcia prinde rădăcini”

Cam 3 milimetri are un șurub de la ramele de ochelari. Într-un șurub dintr-ăsta minuscul care salvează o pereche de ochelari altfel numai buni de aruncat stă bucuria lui Victor Dumitru.

Zilele lui sunt mai bune dacă salvează un obiect, cât de mic. Într-un lighean de plastic stau încârligate brațe de ochelari și pe o masă stau zeci de ochelari cu dioptrii diferite, sprijinite de perete, genți de piață, scaune fără spătar, pe masă, mașini de cusut și fiare de călcat. Lângă ușă e un coșciug și o cruce, fiindcă și asta face bărbatul.

Atelierul unde orice poate fi reparat

Bărbatul mic de statură, te privește cu niște ochi de un albastru stins și din prag te invită să iei loc. Niciun lucru nu se discută din picioare. Trebuie stabilită o relație întâi. Un domn scoate dintr-o sacoșă o pereche de ochelari cu rame negre. Până o să-i repare nea Victor, caută împreună niște ochelari cu aceleași dioptrii. Și-i pune pe rând pe ochi și își privește prin ei mâna. Apoi îi dă și „clientului” să încerce. Găsesc o pereche bună și se despart prieteni.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Victor Dumitru a lucrat 40 de ani ca macaragiu pe șantierele din România. A lucrat și la Casa Poporului. În fiecare zi câte 10-12 ore. Acum are program scurt, de la 7.00 la 13.00.

„Eu tot timpul am ceva de făcut. Nu pot să trândăvesc. Sunt o fire mai energică. Soția tot mă certa, dar nu pot să stau acasă. Am satisfacții mari când rezolv unele probleme. Ochelari să repar, cuțite de ascuțit, genți de reparat, mașini de cusut. Nu stăteam nici de copil, făceam tiribombe, păpuși din cârpe, fac și pentru nepoțică”, spune bărbatul.

Are 60 de ani de muncă și, după multe insistențe ale familiei, a decis să își pună halatul bleu în cuiul atelierului.

Marele lui regret este că nu locuiește la țară. Acolo ar fi avut cu adevărat de lucru, la animale, în grădină. Însă n-a fost să fie. Dar și apartamentul lui de la un etaj opt dintr-un colț de Drumul Taberei îl face fericit.

„Am un balcon de 11 metri lungime. Dumnezeu mi-a dat un balcon după inimă. Și acolo am un atelier. Lucrez prin casă, modific, de toate fac”, mai spune nea Victor.

Reparații pentru pensionari, la prețuri mici

O doamnă de pe lângă București intră și își desface un ceas de la mână, cu cadranul oval. Meșterul o poftește pe scaun și începe să caute în sertarele cu ceasuri unul de la care să poată lua mecanismul.

„E oval și eu am numai ceasuri cu cadrane rotunde”, explică bărbatul. „Da, nu se mai fac astăzi așa”, completează și femeia.

Și asta e singura urmă de nostalgie din dialogul lor. Nea Victor spune că sigur o să-i dea de cap încăpățânatului ticăitor și femeia să revină „când mai are drum”. Nu se dau termene în atelierul lui. Ticăitul tuturor ceasurilor din atelierul lui Victor Dumitru se unește într-un murmur liniar. E o altă melodie a timpului acolo.

În afara atelierului lui Victor Dumitru, mai sunt la CARP Omenia și ateliere de reparații pantofi, croitorie, tâmplărie, depanare TV, unde ajung și în România lui 2018 televizoare alb-negru la reparat.

Există și un coafor, și o frizerie unde te tunzi pentru câțiva lei. Fiindcă pensionarii nu au bani. Și bună parte dintre angajați sunt și ei pensionari și alții în pragul pensionării. Primesc încă o șansă de a fi cuprinși în sistem.

Victor Dumitru are deja 18 ani la Omenia. Omul și-a respectat întotdeauna munca. Și crede că doar așa putem să ne depășim condiția.

„Tu nu muncești pentru copilul tău să-l faci fericit, să aibă o viață mai ușoară, el nu muncește pentru copilul lui și sărăcia prinde rădăcini. Asta-i problema. Eu muncesc pentru copilul meu, ce-i las să rămână la fată și să muncească și el pentru ea și tot așa, săltăm o treapt. Fiecare, la rândul lui, trebuie să muncească pentru viitor. Nu să spună: eu am muncit destul. Nu! Niciodată nu e de ajuns. Dacă poți, fă ceva”, își spune bărbatul teoria.

Dar acum se retrage în balconul lui, chemat de soție și de nepoțica tot mai zburdalnică. „Orice început are și un sfârșit”, mai dă un dicton. Și îl întreb cu sfială: „Vă e frică de acest sfârșit?”

„Bine că ați pus problema”, începe înviorat. „Eu m-am dus și mi-am cumpărat loc de veci la Ghencea, cavou cu două cripte și am zis: am un singur copil, mor eu, moare soția, aleargă, unde să caute loc de veci atunci? Cea mai mare realizare a mea nu e casa, ci că stau liniștit cu locul de veci. Am locul pregătit acolo”, vorbește senin, de parcă ar explica mecanismele unui mașini de cusut pe care trebuie să o repare.

Și cumva, în atelierul lui Victor Dumitru, se petrece în buclă metafora vieții. Obiectele sunt reparate, apoi re-reparate, până când nu se mai poate face nimic. Ușa se deschide din nou. Cineva vine cu o ramă crudă de scaun la tapițat. Altcineva pentru niște plăcuțe de reparat tabla unei mașini.

Citește și: 4,6 milioane de români trăiesc cu mai puțin de 23 de lei pe zi! Distanța tot mai mare dintre bogații și săracii lumii și ai României

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE