3759-92253-ilie.jpg
Ilie J. (29 de ani), din Constanţa, este cunoscut de poliţişti ca un cal breaz. Nu o dată au fost solicitaţi să intervină pentru că Ilie se masturba în diverse locuri publice din oraş. Ultima ispravă, însă, a întrecut orice imaginaţie. Trecătorii au fost şocaţi când, luni seara, l-au văzut gol puşcă, pe strada Ştefan cel Mare din Constanţa, în timp ce făcea sex cu un aspirator. Satisfăcut, bărbatul le zâmbea trecătorilor care îl priveau oripilaţi.

Bărbatul de 29 de ani spunea că vrea să fie remarcat ca star porno

După minute bune, au apărut şi poliţiştii care l-au întrerupt pe Ilie şi l-au pussă se îmbrace. Se pare că bărbatul, care are probleme psihice, le-a spus poliţiştilor că se satisface în public pentru că vrea să fie remarcat ca star porno.

A fost amendat cu 200 de lei

Mai mult, el a mărturisit că se filmează în timp ce face sex şi că are acasă o întreagă colecţie cu înregistrările video ale “prestaţiilor” sale publice. De cele mai multe ori, Ilie suna la uşi de case sau apartamente şi până ca proprietarul să răspundă îşi făcea numărul. În acest timp, contănţeanul se filma cu o cameră video de amator al cărui obiectiv era îndreptat mereu asupra sa. Poliţiştii chemaţi la faţa locului l-au amendat cu 200 de lei.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute așa
FANATIK.RO

Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Viva.ro

Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
GSP.RO

Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează

Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
Știrileprotv.ro
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro

"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro

Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Observatornews.ro
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI