Vladimir Putin a refuzat să apese așa-zisul „buton nuclear” la expoziția care lăuda realizările economiei ruse. VIDEO

 17 comentarii

În timp ce vizita ampla Expoziţie a realizărilor economiei naţionale ruse (VDNH), lui Vladimir Putin i-a fost arătată o imitaţie a „butonului nuclear", dar președintele rus a refuzat să-l apese, informează Reuters şi publicaţia Fontanka, preluate de Agerpres.

Lui Putin i s-au dat explicaţii despre proiectarea primelor bombe nucleare sovietice şi i s-a arătat un panou de control pentru simularea unui test nuclear, prezentându-i-se ulterior imagini ale unei explozii şi ale unui nor în formă de ciupercă printr-o fereastră de vizionare.

După începutul războiului din Ucraina, Putin a reamintit frecvent Occidentului mărimea şi capacităţile arsenalului nuclear al Rusiei, avertizând că oricine ar încerca să lanseze un atac nuclear împotriva ţării sale ar fi şters de pe faţa pământului.

El a desfăşurat rachete nucleare tactice în Belarus şi a schimbat poziţia Rusiei cu privire la două tratate majore de dezarmare, dar a declarat în acelaşi timp că Moscova nu „agită" în mod nesăbuit arma atomică şi nici nu îşi schimbă doctrina privind utilizarea acesteia.

Putin, într-o campanie preelectorală evidentă

Se aşteaptă ca luna aceasta Putin să confirme că va candida pentru un nou mandat de şase ani în luna martie, iar apariţia sa luni la expoziţia VDNH a avut un caracter preelectoral evident, notează Reuters.

Preşedintele rus a fost prezentat alături de un grup de elevi scriind un mesaj pe o tablă uriaşă albă speranţele lui pentru viitorul lor şi selectând câteva din ilustratele pe care copiii îşi exprimaseră dorinţele şi le atârnaseră pe un pom de Crăciun, în speranţa că le va putea îndeplini.

Russia's President Vladimir Putin thanked the schoolboy for helping the soldiers from the Northern Military District zone and gave him a high five.

"Give me five, harder, one more time."

Only leader who can stand against Nazis and Fascist in today's world. Respect for this man. pic.twitter.com/OoQ23EROap— ?????? ??? (@AlbertSam786067) December 4, 2023 

În afară de tonul măgulitor al reportajului, agenţia oficială de presă TASS a citat un campion olimpic de box, Oleg Saitov, remarcând puterea strângerii de mână a lui Putin.

Putin, în vârstă de 71 de ani, conduce Rusia în calitate de preşedinte sau premier încă din 1999, când Boris Elţîn a demisionat şi l-a numit preşedinte interimar în ultima zi a mileniului trecut.

Șase ani până la „recordul” de longevitate la Kremlin al lui Stalin

Cu încă şase ani la Kremlin, Putin ar putea să-l depăşească pe Iosif Stalin, care a condus Uniunea Sovietică din 1924 până în 1953, devenind astfel cel mai longeviv conducător al Rusiei de la Ecaterina cea Mare, în secolul al XVIII-lea. De altfel, în timpul turului expoziţiei, lui Putin i-a fost prezentată luni o replică a biroului lui Stalin.

Confirmarea candidaturii sale pentru un nou mandat ar putea surveni săptămâna viitoare, pe 14 decembrie, când Putin va susţine conferinţa sa de presă anuală şi va răspunde întrebărilor publicului.

Evenimentul este organizat pentru a 20-a oară şi, în mod normal, durează câteva ore. Televiziunea de stat a prezentat pregătirile pentru acesta, cu personal îmbrăcat în tricouri „Team Putin" răspunzând la telefoane, în call center, pentru a primi întrebări din partea publicului.

Pentru Putin, alegerile sunt o formalitate în cazul în care va candida: cu sprijinul statului, al mass-mediei oficiale şi cu o disidenţă aproape inexistentă în publicul larg, este sigur că va câştiga, mai notează Reuters.

Politicienii din opoziţie consideră că alegerile formale arată dictatura coruptă a Rusiei lui Putin. La astfel de alegeri, spun ei, participă, de regulă, candidaţi slabi pentru a da doar impresia de concurenţă.

Susţinătorii lui Putin resping această analiză, susţinând că sondaje independente ar arăta că acesta se bucură de aprobarea a peste 80% din populaţie. Ei spun că Putin a restabilit ordinea şi o parte din influenţa pe care Rusia a pierdut-o în timpul haosului provocat de prăbuşirea Uniunii Sovietice.

Foto: Profimedia Images

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (17)
  • Avatar comentarii

    asdqaz 04.12.2023, 23:40

    invoca si el ceva articol care suspenda alegeri pe timp de conflict

  • Avatar comentarii

    Richardxyz13 05.12.2023, 00:07

    România va ajunge din nou sub tutelă ruseasca in următorii 3 ani. V a deveni din nou moneda de schimb. Cum spunea si Cioran: " România nu este istorie, ci geografie. Intelege cineva acest tragic".

  • Avatar comentarii

    Narcisu 05.12.2023, 00:43

    Puțin a refuzat să apese butonul roșu, din teamă să nu devină obișnuință..?

  • Avatar comentarii

    lipanileana 05.12.2023, 02:01

    Pai cum sa apese ?In acel moment este fata și de el.

  • Avatar comentarii

    Iulix10 05.12.2023, 09:04

    S-a temut sa nu fie o bomba .

ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
07:49
Curtea de Apel judecă marți contestația DIICOT în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu: Procurorii cer arestarea sa preventivă
07:05
Incendiu la o conductă de gaze din Siria, după o explozie. Autoritățile susțin că a fost „un act de sabotaj”
Exclusiv
07:00
Nova Power ar fi vrut să iasă din proiectul minireactoarelor de la Doicești înainte să înceapă lucrările efective. Compania vrea să răscumpere terenul pentru un proiect energetic propriu
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
TRENDING
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
28 sept.
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
28 sept.
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
28 sept.
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
28 sept.
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză