The Voice of Holland, varianta originală a cunoscutului concursului muzical, a fost oprit de la difuzare începând de sâmbătă, 15 ianuarie, pe fondul unor acuzații de comportament sexual nepotrivit și abuz de putere din partea unor membri ai echipei de producție, a informat publicația Algemeen Dagblad. Cântăreața Anouk, antrenor în show-ul produs de radiodifuzorul olandez RTL, a anunțat că renunță să mai lucreze într-o „bandă profund vicioasă”.
RTL și producătorul emisiunii The Voice Of Holland, ITV, au primit sesizări privind posibile agresiuni sexuale și abuz de putere. Cazurile au fost reclamate la Parchet.
Postul a anunțat că a lansat o investigație independentă privind aceste acuzații și show-ul muzical, unul dintre cele mai populare din Țările de Jos, nu va mai fi difuzat pe perioada anchetei.
Peste 40 de presupuse victime ale unor presupuse agresiuni sexuale s-au unit într-un grup WhatsApp și au împărtășit mai multe povești despre experiențele lor negative.
Principalul acuzat este Jeroen Rietbergen, șeful orchestrei emisiunii. El a recunoscut că a avut câteva aventuri cu unele dintre concurente, dar „au avut loc cu mulți ani în urmă”.
Din cauza scandalului izbucnit, muzicianul pretinde că s-a și separat de Linda de Mol, vedetă de televiziune și sora creatorului The Voice, John de Mol.
The Voice of Holland este versiunea originală a francizei de concursuri de canto, pe care John de Mol a creat-o în 2010.
Rietbergen a demisionat sâmbătă. El a transmis, într-un comunicat: „În timpul numeroșilor mei ani de implicare în Vocea Olandei, am avut contacte sexuale cu unele dintre femeile implicate în program și am făcut schimb de mesaje pe WhatsApp cu tentă sexuală. M-am implicat în Vocea Olandei în calitate de pianist și șef de orchestră. La momentul respectiv, nu simțeam că mă aflu într-o poziție de putere, iar în poziția mea nu sunt în măsură să favorizez pe nimeni din program, mă ocup doar de muzică. La momentul respectiv, am văzut legăturile ca fiind reciproce și egale”.
Publicați Algemeen Dagblad relatează că și Ali B, un popular rapper olandez și antrenor al emisiunii, a fost, de asemenea, reclamat la Parchetul olandez pentru „comportament gresiv din punct de vedere sexual”. Prin intermediul Instagram, Ali B a susținut că este „100% convins" de propria nevinovăție.
View this post on Instagram A post shared by Ali B (@alibspec)
Ultima care a luat poziție este cântăreața Anouk, 46 de ani, care a anunțat, pe Instagram, că renunță la postul de antrenor la The Voice of Holland: „Este o bandă vicioasă acolo”.
Nu vreau să lucrez într-un loc în care un număr de bărbați au abuzat de poziția lor de ani la rând și au ales, în mod deliberat, să tacă și să privească în altă parte. Nu vreau să mai fac parte din asta.Anouk:
View this post on Instagram A post shared by anouk (@anouk)