Românii care au furat șapte capodopere din Olanda nu apar în documentarul despre ei: „Am vrut să am hoții în film, dar au cerut mulți bani” | VIDEO

 1 comentariu
Arhiva foto

În urmă cu 12 ani, doi români au reușit să fure în doar două minute și 48 de secunde șapte capodopere semnate de unii dintre cei mai cunoscuți pictori ai lumii - Pablo Picasso, Claude Monet, Lucian Freud, Henri Matisse, Paul Gauguin și Meijer de Haan. Lovitura a fost dată în noaptea zilei de 16 decembrie 2012, la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, conform publicației 2Doc.nl.

„Jaful secolului” a făcut înconjurul lumii, iar lumea credea că în spatele acestei fapte se află hoți de opere de artă experimentați. În schimb, a ieșit la iveală faptul că aceștia erau doar niște simpli hoți care nu aveau prea multe cunoștințe despre arată sau despre cum să o vândă.

Regizoarea Jorien van Nes a adus la viață povestea care a captat atenția întregii lumi în documentarul „Kunstroof”, reconstituind evenimentele pe baza transcrierilor interogatoriilor oamenilor legii.

Cei doi autori ai jafului, Adrian Procop și Radu Dogaru, au primit ajutor și din partea altor conaționali: Eugen Darie, Alexandru Bitu, Petre Condra și mama lui Dogaru, Olga.

Filmul jafului de la Rotterdam

Profitând de sistemul de securitate nu prea bine pus la punct, cei doi români au reușit să se strecoare în interiorul clădirii folosind o ieșire de urgență. Au smuls operele de artă de pe pereți și, în mai puțin de trei minute, au ieșit cu „prada”.

Românii au furat un tablou semnat Picasso, două de Monet, unul de Freud, unul de Matisse, unul de Gauguin și unul de Meijer de Haan. Picturile făceau parte din colecția Triton a Cordia Port Barons și erau expuse la Kunsthal în cadrul expoziției aniversare Avant-Gardes.

Tablourile au ajuns în portbagajul unei mașini roșii Peugeot, care fusese parcată în inima Rotterdamului, nu departe de sediul Poliției, conform publicației Nos.nl.

Se pare că cei doi hoți ar fi dat nas în nas cu doi polițiști chiar în apropierea muzeului. La acea vreme, oamenii legii nu știau că în fața lor se află niște infractori care urmau să devină cunoscuți pentru „jaful secolului”.

Au încercat să vândă tablourile

Ulterior, în dimineața zilei de 16 decembrie, s-a aflat că muzeul Kunsthal fusese călcat de hoți. În același timp, românii părăseau orașul, având încărcătura prețioasă în portbagaj. Aceștia au încercat să găsească cumpărători, iar prima oprire a fost în capitala Belgiei, Bruxelles.

Neavând cunoștințe despre lumea artei, ei nu au reușit să vândă tablourile. Au sfârșit prin a fi arestați, iar Radu Dogaru a fost condamnat la șase ani de închisoare, în vreme ce Eugen Darie a primit cinci ani și patru luni de închisoare.

Alexandru Bitu a fost condamnat la 2 ani de închisoare, iar Olga Dogaru, mama unuia dintre autorii jafului, a primit 2 ani. De asemenea,  Petre Condra a fost condamnat la plata unei amenzi penale  în valoare de 45.000 de lei.

Mama lui Radu Dogaru a încercat să-și scape fiul de închisoare, arzând operele de artă în sobă. Cu toate că povestea ar putea avea acest final, se crede că nu toate picturile au fost mistuite de flăcări.

„Nu puteam finanța infractori”

Astfel, după mai bine de un deceniu de la „jaful secolului”, regizoarea Jorien van Nes a lansat documentarul „Kunstroof”.

Fiind întrebată dacă era pasionată de artă înainte de a realiza documentarul, Van Nes a spus că vizita „marile muzee din Madrid sau Paris”, însă nu „operele de artă în sine” au făcut-o să vrea să facă acest documentar, „ci circumstanțele bizare ale acestei povești”.

Ba mai mult, regizoarea a dezvăluit că a încercat să-i aducă pe adevărații făptași în documentar, precizând că a vorbit cu doi dintre ei după ce și-au ispășit pedepsele.

„Ne-am întâlnit la o terasă, la Marea Neagră. Mi-aș fi dorit să îi am în documentar, dar cereau foarte mulți bani. Nu puteam finanța infractori ca Dogaru cu fonduri publice”, a spus Jorien van Nes.

„Cred că mama lui Dogaru a ars câteva”

Regizoarea a fost, de asemenea, întrebată dacă s-a gândit să realizeze un thriller, în loc de un documentar.

„La început, când puțini oameni voiau să colaboreze la realizarea documentarului, m-am gândit la asta. Dar, în cele din urmă, din punctul meu de vedere, documentarul se concentrează pe detaliile și întorsăturile bizare ale poveștii. De asemenea, am vrut ca actorii să privească direct în cameră în timpul scenelor de interogatoriu. Nu vezi asta foarte des în documentare, ceea ce uneori te face să uiți că actorii recreează scenele”, a mai precizat aceasta.

Referitor la distrugerea operelor de artă, regizoarea a mărturisit că nu este „complet convinsă” că au fost arse toate picturile. „Cred că mama lui Dogaru a ars câteva, dar sunt prea multe indicii care sugerează că unele sunt încă intacte”.

Se pare că, potrivit acesteia, un hoț grec susține că este în posesia a două dintre lucrările furate din acest muzeu din Rotterdam.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    suparman 19.10.2024, 13:38

    A facut un documentar cu tablouri furate de doi romani in Olanda? Trebuia sa faca un documentar cu jaful Olandei in coloniile lor. Au furat arme, monede, bijuterii din Indonezia la greu. Parte din obiecte, 288, de-abia acum 3 saptamani le-au dat inapoi. E adevarat ca hotii olandezi care au facut asta nu pot intra intr-un documentar pe motiv de deces, dar se poate vorbi cu Denise Rifai care, fara machiaj, poate interpreta practic orice rol, nu conteaza varsta.

ALTE ȘTIRI
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
MONDEN
Roxana Ciuhulescu si mama ei
09:51
Mama Roxanei Ciuhulescu a murit. Mesajul dureros al vedetei: „O parte din sufletul meu a plecat odată cu ea”
Cheloo la Asia Express
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
10:30
S-a aflat ce relație este între Radu Mazăre jr și Andreea Popescu, după ce au apărut împreună în Mamaia: „Mi-a spus că e OK”
10:25
O femeie de 60 de ani a încercat doi ani să se angajeze și a trimis câte 20 de CV-uri pe lună: „Chiar și un robot m-a refuzat”
10:15
Fiica Adinei Buzatu s-a căsătorit cu Luca. Primele imagini cu Sara în rochie de mireasă
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!