Odata cu apropierea de aderarea Romaniei la UE, modernismul ia locul traditiilor. Ba mai mult, normele impuse de europeni determina romanul de rand sa renunte la anumite practici folosite din mosi-stramosi. Una dintre acestea e taierea porcului in gospodarie. De anul viitor, porcii nu vor mai putea fi injunghiati, ci numai electrocutati. In ciuda noilor norme, romanii cred in continuare ca traditia de Ignat nu va disparea.
„Eu am patru porci anul asta”
Zane Teodor, 65 de ani, patron: Nu se va renunta niciodata la taierea porcului in perioada sarbatorilor de iarna. Romanul are niste traditii din mosi-stramosi la care nu va renunta usor. Eu am anul asta de taiat patru porci, pe care ii voi taia la tara, la parintii mei.
„Vom mai taia animalele”
Catalin Petrescu, 30 de ani, electronist.: Traditiile sunt de cele mai multe ori foarte bine inradacinate in constiinta oamenilor, iar sacrificarea porcului e cea mai importanta datina romanesca. Romanii nu vor renunta la ea, nici macar daca le va impune noile norme europene.
„Nu se poate sa ne ia acest drept”
Stoica Maria, 55 de ani, bucatar: Taranii romani nu pot trai fara sa creasca un porc de Craciun. Nu se poate sa li se ia acest drept. Parintii mei cresc in fiecare an cate un porc pentru copii. Este absurd sa-l electrocutezi, cand Dumnezeu a lasat sa-l tai.
„Am luat un porc sacrificat”
Aurelia Iacob, 58 de ani, profesor: E mult mai simplu sa cumperi o pulpa de porc de la o macelarie. In special in zonele rurale se va respecta in continuare traditia taierii porcului. Eu am cumparat un porc anul asta, sacrificat intr-o gospodarie din Arges.
„Cumpar carnea din magazin”
Gina Gheorghe, 52 de ani, secretara. Nu am posibilitati sa-mi cresc un porc, pentru ca locuiesc la bloc. Pentru mine e mult mai simplu sa cumpar carnea de porc din magazin, dar sunt de parere ca este pacat ca niste norme europene sa distruga traditia de Ignat.