În zilele noastre, mulți oameni consideră vorbitul de unul singur și îndemnurile făcute în fața oglinzii, în cel mai bun caz inutile și de cele mai multe ori un semn al unor probleme psihice. Dar specialiștii spune că nu este deloc o prostie.Cele mai noi studii arată că vorbitul cu tine însuși în fața oglinzii poate avea beneficii, dacă știi să o faci corect.

Trei experimente publicate în Jurnalul European de Psihologie Socială a analizat diferența dintre a vorbi de unul singur folosind persoana întâi sau a doua. Rezultatul studiului a arătat că subiecții care au folosit persoana a doua atunci când și-au stabilit obiectivele de făcut, ”Trebuie să mergi la sală sptămâna aceasta”, decțt cei care au folosit persoana întăi ”Trebuie să merg la sală săptămâna aceasta”. Schimbarea pronumelor a condus la o performanță mai mare indiferent de sarcina pe care subiecții au efectuat-o.

Explicația constă în faptul că folosirea persoanei a doua este mai puternică deoarece ne duce cu gândul la sfaturile primite de la alții și pune mai multă presiune pe individ.

Alte studii merg chiar mai departe și susține că, vorbitul de unul singur poate duce la scăderea nivelului de stress. Dar pentru acest lucrur este important să vobiți la persoana a treia.

Anunț oficial. România îndeplinește criteriul privind eliminarea vizelor pentru SUA: decizia finală, așteptată anul viitor
Recomandări
Anunț oficial. România îndeplinește criteriul privind eliminarea vizelor pentru SUA: decizia finală, așteptată anul viitor

Psihologul Ethan Kross spune că persoanele care vorbesc cu sine la persoana a treia au capacitatea de a se detașa de probleme și a le privi în perspectivă, reușind în acest fel să scadă nivelul de stres și pot recâștiga mai ușor controlul asupra situației în care se află.

Pe parcursul unui studiu, cercetătorii au constatat că subiecții care au povestit evenimentele traumatizante din viața lor utilizând persoana întâi au indicat prezența unui nivel de stres mult mai ridicat decât cei care au vorbit edspre ei la persoana a treia.


Citește și: Imagini spectaculoase cu alpiniști utilitari pe Burj Khalifa. Cât de periculos este spălatul geamurilor celei mai înalte clădiri din lume


Foto: Norwich Hypnotherapy Services

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Viva.ro
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce să plantezi în decembrie în grădină ca să ai recoltă bună la primăvară. Secretele grădinarilor cu experiență
FANATIK.RO
Ce să plantezi în decembrie în grădină ca să ai recoltă bună la primăvară. Secretele grădinarilor cu experiență
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI