Zeci de morți în Indonezia, în urma unor inundații și scurgeri de lavă rece de la un vulcan

Comentează

Cel puțin 41 de persoane au murit, iar alte 17 sunt dispărute în insula indoneziană Sumatra, unde s-au produs inundații bruște și scurgeri de lava rece din vulcanul Marapi, cel mai activ de pe insulă, relatează BBC și AFP, citată de France 24.

Ploile puternice au făcut ca roci vulcanice mari să se rostogolească sâmbătă seara de pe muntele Marapi în două districte din Sumatra, în timp ce drumuri, case și moschei au fost acoperite de ape.

Cartiere întregi au fost inundate cu ape noroioase, torenții au măturat vehicule într-un râu din apropiere, în timp ce cenușa vulcanică și roci mari se prăbușeau de pe Marapi.

Lava rece, cunoscută și sub numele de lahar, este un material vulcanic precum cenușă, nisip și pietricele purtate de ploaie pe versanții unui vulcan.

„Datele până aseară, am înregistrat 37 de victime decedate... Dar din această dimineață bilanțul a crescut din nou, cifra a ajuns la 41 (de morți)”, a declarat luni pentru AFP Ilham Wahab, oficial al agenției de atenuare a efectelor dezastrelor din Sumatra de Vest.

De asemenea, salvatorii căutau 17 persoane încă dispărute, dintre care trei în districtul Agam și 14 în Tanah Datar, zone în care locuiesc sute de mii de persoane, a mai precizat oficialul.

Autoritățile au încurajat „oamenii să se evacueze la rude, care sunt mai sigure” decât adăposturile din corturi în caz de ploi puternice, astfel că Ilham Wahab nu a putut transmite un bilanț al evacuărilor.

„Ne concentrăm, în primul rând, pe căutarea și salvarea victimelor, în al doilea rând, pe protejarea celor evacuați, pe protejarea persoanelor vulnerabile”, a adăugat el.

„Roci mari cădeau de pe muntele Marapi”

Supraviețuitorii au povestit cum au fugit în timp ce lava rece curgea spre casele lor.

„Am auzit tunetul și sunetul asemănător cu cel al apei fierbinți. Era sunetul rocilor mari care cădeau de pe muntele Marapi. Era beznă totală, așa că mi-am folosit telefonul mobil pe post de lanternă. Drumul era plin de noroi, așa că am cântat la nesfârșit «Doamne, ai milă»”, a declarat pentru AFP Rina Devina, o femeie în vârstă de 43 de ani din districtul Agam.

Mamă a trei copii, ea a adăugat că patru dintre vecinii ei au murit, iar casa unui vecin a fost „aplatizată de pietre mari”.

Agenția națională de atenuare a efectelor dezastrelor (BNPB) a anunțat că 84 de case, 16 poduri și două moschei au fost avariate în Tanah Datar și au fost distruse 20 de hectare de câmpuri de orez.

Indonezia este predispusă la alunecări de teren și inundații în timpul sezonului ploios. Ploile abundente din ultima perioadă se înscriu în seria dezastrelor naturale care au rezultat, cel puțin în parte, din activitățile umane, au declarat experți de mediu pentru BBC Indonezia.

„Inundațiile fulgerătoare și alunecările de teren cu lavă rece continuă să se repete și să crească în intensitate din cauza exploatării excesive a resurselor naturale și a dezvoltării haotice”, a explicat Wengki Purwanto, directorul filialei din Sumatra de Vest a Forumului indonezian pentru mediu.

„Dezastrele se repetă în fiecare an. De fapt, acestea cresc în frecvență în fiecare an. Distanța dintre un dezastru și următorul devine tot mai mică”, a adăugat Purwanto.

În decembrie anul trecut, 23 de excursioniști au fost uciși în urma erupției vulcanului Marapi, în timp ce în luna februarie a acestui an, inundațiile bruște au avariat zeci de case din Tanah Datar.

Foto: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
calendar-zile-libere-2027
11 oct.
Zile libere pentru români în 2027. Sărbătorile care pică în weekend și zilele de concediu care salvează minivacanțele
Un bărbat care fură un portofel din geanta unei femei
11 oct.
Doi români, prinși de polițiști în timp ce furau din geanta unei turiste un portofel cu 2.600 de euro și mai multe carduri bancare, în Florența
MONDEN
Valentin Sanfira la TV
11 oct.
Valentin Sanfira a vrut să își vândă casa după divorțul de Codruța Filip. De ce a renunțat la idee. „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Petre Roman și Silvia Chifiriuc
11 oct.
Ce pensie are Petre Roman la 80 de ani. „Am contribuit. Eu și acum muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
POLITIC
rares-bogdan
11 oct.
Rareș Bogdan susține că tabăra PNL pregătită să voteze Guvernul crește: „Suntem 25 și e posibil să ajungem la 28”
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Ultimele știri
11 oct.
Noi dezvăluiri compromițătoare despre ambasadoarea Kimberly Guilfoyle: „Pot să-ți pun lumea la picioare”. Casa Albă analizează posibilitea înlocuirii ei
11 oct.
Card de carburant furat dintr-o mașină de pompieri, folosit de 137 de ori, în Franța. Paguba se ridică la 22.000 de euro
11 oct.
O femeie care a lucrat o lună și a luat ajutor de șomaj, obligată să restituie toți banii: s-a descoperit că avea în cont 600.000 de euro
11 oct.
Administrația Trump ameninţă că va opri schimbul de informaţii şi livrările de arme către Ucraina, din cauza atacurilor asupra rafinăriilor din Rusia
TRENDING
11 oct.
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
11 oct.
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România lovite de ploi și descărcări electrice
11 oct.
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
11 oct.
Horoscop 12 octombrie 2026. Gemenii s-ar putea să aibă de ales între rezolvarea unei probleme de serviciu și a unei probleme de sănătate
Trenulețul Roșu al Berninei, „cel mai lent expres din Europa”. Sursă foto: Getty Images.
11 oct.
„Cel mai lent expres din Europa”: nimeni nu se urcă în el ca să ajungă repede. Traversează Alpii, ajungând până la 2.253 de metri și leagă Italia de Elveția
Un bărbat și o femeie priviți din spate, într-o cameră albă, aproape goală. Aceștia se află în plin proces de renovare
11 oct.
Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când își renovează locuința și care le poate aduce cheltuieli suplimentare
Elevi în vacanța de toamnă
11 oct.
Vacanța de toamnă 2026: când au elevii primele zile libere
Casă de 15000 de euro cu teren generos, pusă în vânzare, în Serbia. Sursă foto: Blic.
11 oct.
Casa de 15.000 de euro, cu teren de 1000 mp, de la marginea unei stațiuni balneare renumite. Are izvor de apă potabilă chiar lângă proprietate
O femeie adultă cu părul închis la culoare privește pe fereastra avionului spre aripa acestuia și spre peisajul de dedesubt, parțial acoperit de zăpadă
11 oct.
Ai plătit loc la geam, dar ai nimerit în fața unui perete gol? De ce unele avioane nu au ferestre la toate scaunele
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Nicolae Lucian Duță, fostul șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)
Analiză
11 oct.
Fostul șef CNAS Lucian Duță ar putea rămâne cu peste jumătate din șpaga de 6,3 milioane de euro. Viciul de redactare care a blocat confiscările ANAF
O tânără care numără mai multe bancnote de 200 de lei
11 oct.
Indemnizația de 3.170 de lei pe lună pentru tinerii din sistemul de protecție specială: cine sunt beneficiarii, ce acte sunt necesare și cum pot fi solicitați banii retroactiv
elicopter-militar-iar-puma
11 oct.
Protest la IAR Brașov. Angajații ies în stradă din cauza contractului pierdut pentru elicoptere militare și a șefilor care și-au mărit salariile
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
Reportaj
11 oct.
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
11 oct.
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?