28 Iul. 2018 08:00

Ilinca Vandici nu e sigură că mai vrea un copil. Așteaptă să crească Zian ca să ia o decizie

Distribuie

Ilinca Vandici nu vrea mulți copii. Vedeta Kanal D și-a dorit mereu să fie mămică și a fost extrem de fericită încă din ziua în care a aflat că este însărcinată, dar nu e genul care să-și dorească o familie numeroasă.

Prezentă la Interviurile Libertatea', Ilinca Vandici ne-a mărturisit că este o femeie împlinită din toate punctele de vedere, așa că nu vrea să-și facă planuri nici măcar pentru viitorul apropiat.

Prezentatoarea TV și soțul ei, Andrei Neacșu, sunt atât de fericiți cu bebelușul lor, încât nu au discutat până acum dacă îi vor face un frățior sau o surioară. Hai să zic că mai fac unul, hai să zic. Ca să nu stea bebe Zian singur. Cu toate că eu sunt așa de fericită doar cu el! Adică, nu știu. În momentul de față, știi cum e? E științific, cumva, explicată situația asta: o femeie, în momentul în care este însărcinată, își dorește foarte mulți copii, pentru că e perioada aia, cu hormonii și așa mai departe. După ce naște și trece de primele etape, care sunt destul de grele, își revine un pic la normal, ba poate chiar sare calul în cealaltă parte și atunci, nu-și mai dorește alți copii', ne-a explicat Ilinca, completând că va amâna momentul unei eventuale noi sarcini până când fiul ei va mai crește un pic.

Eu acum sunt în punctul în care înțeleg exact ce s-a întâmplat, la următorul știu exact ce am de făcut, astfel încât lucrurile să fie și mai bine organizate, și mai bine făcute, însă deocamdată, mai așteptăm un pic. Eu cred că Zian ar trebui să fie un pic mai mare, asta însemnând vreo trei ani, să poată înțelege, să putem comunica bine și să înțeleagă ce se întâmplă, pentru că, unu la mână, nu vreau să treacă printr-o etapă în care să se frustreze că nu mai este el în centrul atenției, că nu mai este el cel mai iubit, ci este cel mic, doi la mână, cred că este foarte important ca el să participe la tot ce înseamnă creșterea și dezvoltarea bebelușului următor și atunci, trebuie să aibă măcar vreo trei ani', ne-a spus vedeta.

Chiar dacă cei de acasă au văzut-o pe Ilinca pe micul ecran până în luna a opta și, poate, au crezut că pentru ea sarcina și creșterea bebelușului au fost o nimica toată, prezentatoarea a avut perioadele ei de epuizare. S-a văzut ca și cum ar fi fost ușor pentru că asta am lăsat să eu să se vadă, însă nu mi-a fost deloc ușor. Plăcându-mi foarte mult ceea ce făceam, atașându-mă de echipă extrem de mult, de proiect în sine, efectiv nu voiam să mă las. Practic, Bravo, ai stil! era primul meu bebeluș, că a luat naștere înainte de a rămâne eu însărcinată și, cumva, îmi era frică să las pe mâna altcuiva sau îmi era frică să plec și să nu mai facă parte din viața mea. Eram ușor debusolată', a mai spus Ilinca la Interviurile Libertatea'.

Ilinca Vandici se gândește la următorul copil, însă nu în viitorul apropiat

Chiar dacă în ultima lună de sarcină s-a simțit foarte obosită, Ilinca mărturisește că nu regretă absolut deloc, din niciun punct de vedere, că a muncit până aproape să nască. Pe de-o parte, pentru că a reușit să-și vadă de cariera ei în televiziune și pe de altă parte, pentru că Zian a ieșit' un copil extrem de activ. Eram foarte obosită. Dar în momentul în care faci ceea ce-ți place și ești implicat cu tot sufletul și cu toată inima, dispare și oboseala, dispare și energia negativă, dispare absolut orice e rău în ecuația respectivă și rămâne doar ce e frumos și probabil asta m-a ajutat și pe mine să duc până în luna a 8-a emisiunea', a spus Vandici, completând că dacă va fi să o ia de la capăt, o va face fără să stea pe gânduri.

După ce am ajuns, în schimb, acasă și mi-am luat binemeritata vacanță, am zăcut la pat până am născut. O lună. Efectiv nu mai aveam energie să mă ridic din pat să mă duc să mă plimb, trăgeam de mine și să cobor până în bucătărie să-mi iau ceva. Eram epuizată. Dar mă bucur că a fost așa, pentru că, uite, bebe e foarte activ, nu e genul de copil moale. De mic l-am obișnuit cu sportul, pentru că l-am dus la înot, joacă fotbal cu Andrei prin casă și evident că și asta îi dezvoltă foarte mult motricitatea și intelectul. Cred că dacă ar fi să o iau de la capăt, aș face același lucru. Nu aș schimba absolut nimic'.

FOTO: Dumitru Angelescu


VIDEO/ Anca Serea și Adi Sînă își fac timp și pentru momente în doi. Vacanță la Roma!

Comentarii