Mama artistei, Janis, este devastată şi încă nu vrea să accepte faptul că fiica ei nu mai este. Cu toate acestea, recunoaşte că dispariţia fiinţei pe care o iubea cel mai mult pe lume era doar o „chestiune de timp”. Acest lucru l-a realizat cel mai bine când a vizitat-o pe artistă, vineri, cu doar câteva ore înainte ca fata ei să se ducă în lumea celor drepţi. „Părea pierdută. Nu mă pot obişnui cu gândul că a murit”, a mărturisit cu lacrimi în ochi Janis.
Îndurerată, Janis îşi aminteşte ultimele cuvinte pe care fiica ei i le-a spus în pragul uşii, în momentul când şi-au luat la revedere: „Te iubesc, mamă”. Mama cântăreţei se agaţă cu disperare de aceste ultime vorbe, singura alinare în aceste momente de suferinţă.
Nici tatăl lui Amy, Mitch, cu care artista avea o relaţie specială, nu se poate obişnui cu gândul morţii solistei. Deşi prevăzuse sfârşitul fiicei lui, acesta este distrus, dar „încearcă să nu clacheze, de dragul lui Amy”. Tatăl divei, şi el cântăreţ, a primit cumplita veste în timpul unui turneu la New York. Când a aflat, a anulat toate concertele şi s-a întors la Londra. „Vin acasă. Trebuie să fiu cu Amy. Trebuie să nu clachez de dragul ei. Familia mea are nevoie de mine”, au fost cuvintele lui Mitch, imediat după aflarea veştii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.