Unitatea 2 a CNE Cernavodă va fi oprită controlat începând de joi, 13 august, la ora 7:00, în contextul condițiilor hidrologice actuale. Estimările oficiale arată că alimentarea cu energie electrică la nivel național va fi acoperită integral din surse alternative și importuri. Ministerul Energiei și Dispecerul Energetic Național dau asigurări că Sistemul Electroenergetic Național (SEN) dispune de multiple resurse pentru acoperirea deficitului de producție, acestea urmând să fie utilizate în funcție de evoluția rețelei și a vremii.
Cuprins:
Urmărește, de luni până duminică, de la ora 18:00, Focus la Prima TV.
Deficitul de 700 MW lăsat de oprirea Unității 2 va fi compensat printr-un mix de resurse interne și interconectări externe. Prognoza meteorologică indică pentru următoarele 7 zile un aport al producției eoliene, cu o medie estimată de 525 MW (un maxim de 1.560 MW și un minim de 100 MW).
De asemenea, SEN are la dispoziție grupul Rovinari 4 (din cadrul Complexului Energetic Oltenia, cu o putere instalată de 330 MW aflată în rezervă) și minimum 300 MW disponibili din producția Hidroelectrica, în limitele tehnice și ale resursei de apă disponibile în lacurile de acumulare.
Dacă sursele interne nu sunt suficiente, România se bazează pe o capacitate de import transfrontalier ridicată, de aproximativ 4.000 MW.
„Toți operatorii de transport și sistem din Europa sunt informați despre situația actuală și colaborează pentru a asigura stabilitatea alimentării cu energie în regiune”, se arată într-un comunicat oficial.
Expertul în energie nucleară Ionuț Purica, fost președinte al Agenției Nucleare și pentru Deșeuri Radioactive, consideră absolut firească apelarea la importuri și la interconectarea europeană în urma opririi Unității 2 de la Cernavodă, menționând Bulgaria și Ucraina drept principale surse nucleare de sprijin.
Acesta a subliniat într-un interviu acordat Libertatea că România ar trebui să încheie un acord cu bulgarii pentru stocarea energiei regenerabile la centrala de repompare Chaira, criticând faptul că proiectul similar autohton de la Tarnița-Lăpuștești este blocat de patru decenii.
Directorul centralei nucleare, Romeo Urjan, a explicat că oprirea controlată nu este cauzată de probleme de securitate nucleară, ci de debitul scăzut al Dunării, apa de răcire fiind insuficientă pentru funcționarea normală. Reactorul 1 fiind deja oprit programat din 28 iulie, România rămâne temporar fără o putere de producție de 1.400 MW (fiecare unitate având 700 MW), ceea ce acoperă aproximativ 20% din necesarul național de consum.
Din cauza prognozei de scădere a Dunării, ambele reactoare vor rămâne oprite cel puțin 10 zile. Intervențiile de urgență recente – precum dragarea Dunării (lucrări urgente de 5,1 milioane de lei din fondul de rezervă alocat de Guvern pentru adâncirea albiei), detonarea stâncii Pârjoaia de către armată și scufundarea unor barje – au reușit doar să amâne oprirea inevitabilă cu o săptămână.
Secretarul de stat în Energie, Cristian Bușoi, a precizat că importurile din orele de vârf, realizate în special din Bulgaria, vor fi cumpărate la prețuri „sensibil mai mari” din cauza cererii ridicate de seară. Bușoi nu exclude o creștere a facturilor din toamnă, când se refac majoritatea contractelor, dacă oprirea se va prelungi peste estimările inițiale.
Impactul cel mai serios va fi resimțit pe zona industrială, unde companiile se bazează mult pe Piața Zilei Următoare (PZU). Totuși, oficialii dau asigurări că riscul unui blackout național este „extrem de scăzut”, rețeaua fiind stabilă.
Guvernul, condus de premierul Ilie Bolojan (care a declarat stare de alertă energetică națională pentru toată luna august), cere un consum responsabil din partea populației, în special în intervalul critic 19:00 - 23:00.
Radu Dudău, expert în energie și președintele organizației Energy Policy Group, a explicat pentru Libertatea că în această criză energetică, „aportul populației prin economisire voluntară va fi foarte valoros”.
„Este vorba în special de intervalul critic dintre orele 20.00 și 23.00, când aparatele de aer condiționat încă evacuează căldura de peste zi. Cei care pot ieși în aer liber, în parcuri sau la terase, ar fi bine să o facă. Este o probă de solidaritate socială pe care o putem trece fără sacrificii prea dureroase”, completează expertul.
Măsurile de sprijin au început deja în industrie: giganții auto Dacia și Ford au oprit voluntar producția până pe 19 august pentru a reduce presiunea pe rețea. În caz de necesitate extremă, autoritățile au pregătit un plan de limitare a consumului marilor companii industriale și, în ultimă instanță, decuplarea manuală a acestora, populația fiind protejată complet.
gabiprossi 13.08.2026, 06:46
Planul de urgenta este achizitia de vopsea verde, sa se vopseasca reactorul!?! Energia verde de aici apare! Vedeti ca au aparut si panourile fotovoltaice nocturne, astea se si incarca dar si lumineaza pe timp de noapte! ... pe placul doamnei Diana!