Rase de găini care fac ouă verzi și albastre. Sunt mai bune?
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Pe lângă ouăle albe și maro pe care le știm cu toții, în tot mai multe gospodării și ferme se întâlnesc tot mai mult și ouă în nuanțe de albastru și verde. Culoarea neobișnuită a cojii nu este rezultatul vreunui procedeu artificial, ci are la bază o particularitate genetică întâlnită la anumite rase de găini.
Cuprins:
Mituri despre ouăle albastre și verzi
Ouăle albastre și verzi atrag atenția prin aspectul lor neobișnuit și, tocmai de aceea, în jurul lor au apărut numeroase mituri. Una dintre cele mai vehiculate idei este aceea că ouăle cu coaja colorată ar avea un gust diferit față de cele albe sau maronii. În realitate, culoarea cojii nu influențează gustul ouălor, ci depinde în principal de alimentația găinii, de prospețime și de condițiile în care sunt crescute păsările.
Un alt mit spune că ouăle albastre sau cele verzi ar conține mai mult ori mai puțin colesterol decât ouăle obișnuite, însă și această afirmație este nefondată. Culoarea cojii este determinată în primul rând de genetica și de rasa găinii și nu reprezintă un indicator al valorii nutriționale a oului.
De altfel, toate ouăle se formează după același principiu, indiferent de culoarea cojii sau de rasa de găină de la care provin. Hrana primită de pasăre poate influența, însă, compoziția nutritivă și aspectul gălbenușului, potrivit pamsbackyardchickens.com.
Găinile hrănite cu furaje de calitate și care au acces la iarbă, insecte și alte surse naturale de hrană pot produce ouă proaspete și gustoase. Prin urmare, ouăle albastre sau cele verzi nu sunt nici mai sănătoase, nici mai „speciale” doar datorită culorii cojii. Aspectul poate fi spectaculos, însă calitatea oului se judecă după cu totul alte criterii.
Cum își capătă culoarea ouăle albastre
Odată ce o găină ovulează și un ovocit matur, care va deveni gălbenușul, este eliberat, procesul de formare a unui ou complet durează aproximativ 25 de ore. La circa cinci ore de la începutul acestui proces, oul în dezvoltare ajunge în glanda cochiliei, unde rămâne în jur de 20 de ore. În această etapă se formează coaja, strat cu strat, în jurul conținutului oului. Din punct de vedere chimic, toate cojile de ou pornesc de la aceeași bază, și anume carbonatul de calciu, care le conferă în mod natural culoarea albă. Orice altă culoare observată pe suprafața cojii provine din pigmenți depuși în timpul trecerii oului prin oviductul găinii, cu puțin timp înainte de depunere.
În cazul găinilor care produc ouă albastre, precum rasele Araucana și Ameraucana, pigmentul responsabil pentru această culoare este biliverdina (denumită istoric și oocianină), un pigment verde-albăstrui derivat din degradarea hemoglobinei. Biliverdina și derivații săi sunt depuși în coajă în timpul formării oului, astfel încât culoarea albastră este vizibilă atât la exterior, cât și la interior. Trăsătura este determinată genetic, iar gena asociată pigmentării albastre a cojii este dominantă. Cercetările au arătat că apariția acestei caracteristici este legată de integrarea în genomul găinii a unui retrovirus endogen aviar, EAV-HP, în apropierea unei gene implicate în transportul pigmenților în oviduct. Această modificare genetică a dus la creșterea expresiei genei respective și, implicit, la acumularea de biliverdină în coaja oului.
Cum dobândesc culoarea ouăle maro și verzi
Spre deosebire de mecanismul biliverdinei, ouăle maronii, precum cele depuse de găinile din rasele New Hampshire sau Brahma, își dobândesc culoarea datorită unui alt pigment, denumit protoporfirină. Derivat tot din degradarea hemoglobinei din sânge, acest pigment se aplică doar la suprafața cojii, în etapa finală a formării oului, ca un strat de „vopsea” exterioară.
De aceea, un ou maro este alb la interior, motiv pentru care membrana sa internă este vizibil mai clară decât cea a unui ou albastru. Cercetări recente sugerează că mici fragmente din acest pigment se regăsesc în fiecare strat de calciu al cojii, însă ele nu influențează culoarea cojii.
Ouăle verzi reprezintă, la rândul lor, o combinație a celor două mecanisme descrise anterior. Atunci când o găină purtătoare de oocianină este încrucișată cu o rasă care depune în mod normal ouă maronii, descendenții vor produce ouă la care biliverdina din interiorul cojii se combină cu protoporfirina depusă la exterior, de unde va rezulta o nuanță verde-olive sau verde-turcoaz, în funcție de proporția celor doi pigmenți. Cu cât maroul este mai intens, cu atât culoarea verde rezultată este mai profundă. Verdele nu penetrează complet coaja, așa că, în interior, ouăle verzi sunt, de fapt, albastre. Intensitatea nuanței variază și în funcție de anotimp. Astfel, în lunile de vară, sinteza pigmenților biliverdinici este mai activă, iar ouăle au tonuri mai vii, în timp ce iarna nuanțele devin mai palide.
Găini care produc ouă albastre și verzi
Când discutăm despre rasele de găini, este important să înțelegem diferența dintre rase și hibrizi. O rasă este un grup de animale care au aceleași caracteristici și le transmit predictibil urmașilor atunci când sunt încrucișate între ele. Un hibrid este rezultatul combinării mai multor rase. În prezent, există două rase de găini care produc ouă albastre recunoscute oficial de Asociația Americană de Avicultură (American Poultry Association), și anume Araucana și Ameraucana, dar sunt și alte rase care fac ouă colorate, cum ar fi Barred Rock, Rhode Island Red, Welsummer, Marans și Easter Egger.
Găina Araucana. Araucana este una dintre cele mai neobișnuite rase de găini, ușor de recunoscut atât prin aspect, cât și prin ouăle albastre pe care le produce. Aceste păsări nu au coadă, iar în zona laterală a capului prezintă smocuri distinctive de pene, care pot avea forme variate, de la bucle și bile până la rozete sau evantaie. Originile rasei sunt legate de exemplare aduse din America de Sud în SUA în anii 1930. Acestea proveneau din încrucișarea a două rase din nordul statului Chile. Este vorba despre Colloncas, o găină fără coadă, cunoscută pentru ouăle albastre, și Quetros, o rasă cu coadă și smocuri de pene, dar care nu producea ouă albastre. Programele de reproducere dezvoltate ulterior au dus la apariția a două rase distincte: Araucana și Ameraucana. La Araucana, gena responsabilă pentru pigmentarea albastră a cojii este dominantă, astfel că, atunci când este încrucișată cu alte rase, urmașii pot produce ouă albastre sau în nuanțe apropiate. Găinile Araucana sunt relativ rare, fiind disponibile în special la crescători specializați. Sunt păsări prietenoase, dar care zboară cu ușurință, motiv pentru care spațiul în care sunt crescute trebuie securizat.
Găina Ameraucana. Ameraucana are o origine mai recentă și bine documentată, fiind dezvoltată pornind de la exemplarele Araucana aduse în Statele Unite în anii 1930. Patru decenii mai târziu, crescătorii au început să selecționeze păsări care să păstreze caracteristica ouălor albastre, dar care să aibă un corp mai bine acoperit cu pene și un aspect diferit în zona capului. Spre deosebire de Araucana, găina Ameraucana are coadă, iar în zona capului prezintă „mustăți” de pene și „barbă”, nu smocurile caracteristice ale Araucanei. Rasa a fost inclusă în Standardul Asociației Americane de Avicultură în 1984. Este considerată o găină cu dublu rol, fiind crescută pentru ouă și pentru carne.
Găina Easter Egger. Este una dintre cele mai întâlnite găini atunci când vine vorba despre ouă colorate. Spre deosebire de Araucana și de Ameraucana, Easter Egger nu este o rasă propriu-zisă, ci un tip de găină hibridă obținută prin încrucișări. Aceste păsări depun ouă albastre, verzi, roz sau chiar maro, iar culoarea exactă nu poate fi stabilită cu certitudine înainte ca găina să înceapă să ouă. În general, după apariția primului ou, găina va continua să producă ouă în aceeași gamă de culoare pe tot parcursul vieții. Denumirea „Easter Egger” face trimitere la aspectul deosebit de colorat al ouălor, asemănător unui coș cu ouă de Paște, însă acest lucru nu înseamnă că aceeași găină va produce ouă de culori diferite.
Găina Olive Egger. Această găină a devenit tot mai populară datorită ouălor sale de culoare verde-oliv, mai intense decât nuanțele pastelate întâlnite la alte găini. Nici Olive Egger nu este o rasă propriu-zisă, ci rezultatul unor încrucișări între rase care produc ouă de diferite culori. Printre rasele folosite frecvent în aceste încrucișări se numără Marans și Welsummer, cunoscute pentru ouăle lor maro, precum și Ameraucana și Cream Legbar, care produc ouă albastre sau albăstrui. Prin combinarea pigmentului maro cu cel albastru poate rezulta nuanța caracteristică de verde-măsliniu. Cu cât pigmentul maro al rasei folosite la încrucișare este mai intens, cu atât și culoarea oului rezultat poate fi mai profundă. Aspectul găinilor Olive Egger poate varia considerabil, unele exemplare au moț, altele au picioarele acoperite cu pene, iar forma crestei poate fi diferită de la o pasăre la alta.
Găina Cream Legbar. Această rasă este relativ recentă în rândul găinilor apreciate pentru ouăle albastre. A fost creată în Marea Britanie, în anii 1930, de către geneticianul R.C. Punnett și, în prezent, nu este recunoscută de Asociația Americană de Avicultură. Cream Legbar se remarcă prin creasta simplă și prin moțul de pene din partea superioară a capului, care îi conferă un aspect aparte. Sunt păsări active și prietenoase, cărora le place să se plimbe liber și să-și caute singure hrana. Una dintre cele mai interesante caracteristici este faptul că este o rasă auto-sexantă („autosexing”), adică o rasă pură la care sexul puilor poate fi recunoscut vizual încă de la ecloziune (la vârsta de o zi), pe baza diferențelor clare de culoare sau de model al pufului. Cu alte cuvinte, masculii și femelele pot fi diferențiați încă de la ecloziune pe baza aspectului și culorii penajului. Pentru crescători, această particularitate este un avantaj important, deoarece permite identificarea timpurie a sexului puilor și facilitează obținerea unui efectiv format în principal din găini ouătoare.
Găina Prairie Bluebell. Creată prin încrucișarea găinilor White Leghorn cu Araucana, această găină produce ouă de un albastru intens și strălucitor în cantități mari. Găinile Leghorn sunt cunoscute pentru capacitatea lor extraordinară de a oua, în timp ce Araucana contribuie cu gena responsabilă pentru culoarea albastră a cojii ouălor, notează getstronganimals.com. Prairie Bluebell sunt păsări active și atletice, care își găsesc cu ușurință singure hrană. Nu sunt chiar cele mai afectuoase găini și nu le place întotdeauna să fie ținute în brațe, dar nici nu sunt agresive.
Sunt mai bune decât ouăle tradiționale?
Din punct de vedere nutrițional, nu există nicio diferență semnificativă între valoarea nutritivă a unui ou alb, maro, verde sau albastru care provine de la păsări crescute în condiții similare. Conținutul de proteine, vitamine, minerale și acizi grași dintr-un ou este determinat de rasa găinii doar în mod indirect, prin dimensiunea oului, și, mult mai important, de alimentația și condițiile de creștere ale păsării, nicidecum de pigmentul cojii. Performanța unui ou la gătit depinde în principal de prospețime. Refrigerate, ouăle își păstrează calitatea până optimă de consum timp de 3 până la 5 săptămâni la frigider. O singură zi petrecută la temperatura camerei grăbește îmbătrânirea oului la fel de mult ca o săptămână la frigider.
În timp, ouăle depozitate devin puțin mai ușoare, cu albuș mai fluid și gălbenușul mai fragil, dar rămân în limite bune de prospețime, cu mult peste termenul obișnuit. Surprinzător, prospețimea maximă nu este mereu ideală. Potrivit specialiștilor American Egg Board, citați de seriouseats.com, albușul provenit de la un ou proaspăt se menține compact și are nevoie de puțin mai mult timp pentru a fi bătut spumă, dar o prăjitură preparată cu ouă proaspete va fi mai pufoasă, deoarece spuma este mai stabilă în timpul coacerii. În schimb, albușul de la ouă mai vechi se bate mai repede, însă spuma este mai puțin stabilă și volumul final mai mic. De asemenea, emulsiile (maioneză, sosul vinegretă, sosul olandez etc.) se leagă mai lent cu gălbenușuri proaspete, dar sunt mai ferme. În concluzie, gătitul este, în esență, chimie aplicată, iar alegerea între ouă proaspete și ouă mai vechi trebuie făcută în funcție de rezultatul dorit.
