Sibianca Laura trăieşte acum în Germania, la München. E studentă la Medicină şi s-a întors de câteva zile de la Vancouver, unde a participat la Jocurile Paralimpice. Laura, care a ocupat locul 14 la slalom uriaş, a acceptat să povestească pentru Libertatea câteva frânturi din viaţa sa: “M-am apucat de schi la 3 ani, la îndrumarea tatălui meu, iar la 15 ani am devenit campioană naţională la slalom gigant”.

După un an, a venit lovitura: pe când se afla pe motocicletă a fost acroşată de o maşină, iar piciorul drept i-a fost strivit, astfel că medicii au fost nevoiţi să-l amputeze.

4355-239051-29mascota.jpg 4355-239052-29flacara.jpg

“În 2006 am avut accidentul, care pot să spun că nu m-a afectat prea tare. Pe 11 septembrie s-a petrecut, însă în decembrie eram din nou în munţi, pe pârtii, pe schiuri”, spune Laura, care a reînvăţat rapid să schieze: “La început, a fost ciudat. Am mers în Păltiniş, am făcut câteva ture prin parcare, după care mi-am dat drumul pe pârtia mare. După 2-3 viraje m-am obişnuit să schiez cu proteză”.

4355-239053-29olimp.jpg 4355-239054-29canada.jpg

A luat locul 14 la Olimpiadă

Anii au trecut şi sibianca spune că totul este ca înainte: “Nu a fost deloc greu să revin. Anul acesta mi-am văzut visul cu ochii şi am participat la Olimpiada din Canada”. La Vancouver, Laura spune că şi-a făcut numeroşi prieteni şi că a colindat prin împrejurimile oraşului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.