Traficul auto era strict interzis

Incidentul a avut loc atunci când Agustín, un medic nefrolog în vârstă de 46 de ani, a intrat cu mașina sa, o Toyota Hilux, în zonă, deși aceasta era strict interzisă traficului auto. Solul, deși părea solid, era înmuiat din cauza fenomenului meteorologic El Niño și a cedat, blocând vehiculul, relatează publicația spaniolă RTVE Noticias.

În încercarea de a ieși, șoferul a creat șanțuri adânci de până la 25 de centimetri, pe care experții de la Universitatea din San Juan le consideră o „cicatrice” ce va rezista până dincolo de secolul XXII.

 

Pampa del Leoncito, un „laborator natural” unic

Pampa del Leoncito nu este doar o simplă câmpie, ci un „laborator natural” unic, așa cum îl descrie Miguel Ángel Soto, purtătorul de cuvânt al Greenpeace Spania.

„Este un spațiu foarte vulnerabil și sensibil”, afirmă acesta, subliniind că zona este o cuvă endoreică, adică o câmpie fără ieșire la mare, unde acumularea de sedimente și apă creează un ecosistem fragil. Microorganisme, plante și animale specifice conviețuiesc aici, iar orice intervenție mecanică, precum cea petrecută, poate avea efecte ireversibile.

Soto a făcut o comparație cu mai multe locații din Spania pentru a ilustra gravitatea situației.

„Acest Barreal Blanco are o natură similară cu depresiuni închise precum laguna Fuente de Piedra din Málaga sau laguna Gallocanta din Zaragozai”, a explicat el.

În astfel de zone protejate din Spania, accesul vehiculelor motorizate este strict interzis.

Când vine vorba despre refacerea naturală a terenului, ritmul naturii este mult mai lent decât cel uman.

„O urmă lăsată aici este, literalmente, o cicatrice în timp”, explică Soto.

Mașina este încă blocată în sol

Primarul din Calingasta a confirmat că mașina rămâne încă blocată în sol și este păzită de Jandarmeria Națională pentru a preveni vandalismul.

Între timp, justiția din San Juan intenționează să trateze cazul cu maximă seriozitate. În trecut, turiștii prinși făcând „derapaje” în zonă au fost amendați cu un milion de pesos (aproximativ 600 de euro), dar în acest caz se analizează și posibile acuzații penale pentru distrugere agravată a mediului.

Potrivit RTVE, Ambasada Argentinei în Spania s-a abținut de la orice comentarii suplimentare, redirecționând întrebările către autoritățile provinciale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.