San-Antonio. În curând în România

Unde? La chioşcurile de ziare. Când? Luni, 10 februarie. Cum? Cu ziarul Libertatea, la un preţ de nu o să vă vină să credeţi.

Cei mai mulţi îl cunosc ca San-Antonio. Însă prietenii adevăraţi ştiu că Frédéric Dard,  născocitorul comisarului, nu s-a mulţumit el cu un nume sau două. Nicidecum. Dacă  o să întrebaţi de el, o să răspundă şi la F. D. Ricard, la Fred Astor, Fred Charles, F.R. Daroux, Alex de la Glunière, Mr Joos şi la vreo încă o duzină şi ceva de apelative. Cu care a semnat mai mult de 300 de cărţi. Pentru că scrisul e boală grea.

Despre moarte, numai de bine

Frédéric Dard, San-Antonio, spuneţi-i cum vreţi (că doar şi permisul său de şofer îl recomandă cu ambele nume), este o figură! Prin 93, când deja cam toată suflarea îi ştia de frică (să nu moare de râs, nu altceva), Pierre Assouline, om fin, îi ia frumos un interviu exact pentru Lire. Ton serios, întrebări punctuale, când, deodată, ce să răspundă pişicherul de San-A? Că dintre toate regretele de pe lumea asta, cel mai mare e taman ăsta, după cum urmează: „Cel mai mult îmi pare rău de un lucru, că va fi prea tîrziu să mă folosesc de moartea mea pentru a scrie o carte. Mă voi desfăta singur cu această emoţie, dar nu voi mai avea timpul să o transpun în scris… Păcat….!”. Mai poţi spune ceva? Nimic. Iei cartea în mână şi-i dai înainte cu cititul. Spre deosebire de Dard, San-Antonio (comisarul) a luat parte cu mare haz la propria înmormântare. Primul volum din colecţia ce vă aşteaptă de luni, De la A la Z, începe chiar aşa: „Funeraliile mele erau prevăzute pentru ora zece, dar casa se umpluse de lume încă de la ora nouă. Toţi plângeau, ceea ce mă emoţiona mult…”.

Un depresiv cronic de un umor incurabil

În septembrie 1965, deşi era pe culmile gloriei, L’histoire de France vue par San-Antonio, vânzându-se în peste un million de exemplare, haiosului Dard îi vin gânduri negre. Conflictele conjugale, dar şi firea lui de deprimat cronic, l-au împins la păcat. Soluţia – o frânghie legată de o grindă din pod. Rezultatul – salvat de nevastă.  Cu toate că presa vremii a vuit pe această temă, în acelaşi interviu acordat lui Pierre Assouline, Dard vorbeşte pentru prima dată deschis despre acest subiect: „Sunt fericit că exist şi îi mulţumesc lui Dumnezeu dacă există. Dar îmi este ruşine că am dat greş. În ochii vieţii şi ai societăţii am fost un tâmpit. Căci făcusem ceva care nu trebuie să dea greş. Sinuciderea este singurul fapt filozofic. Dacă nu roade, devine ceva caraghios, care te murdăreşte.” Mai apoi, transpune literar această experienţă în C’est mourir un peu.

Numele – o poveste

Pentru un urzitor neîntrerupt de poveşti, întreaga lui existenţă trebuie să fie o poveste. Aşa cum este alegerea numelui. Numai cineva lipsit de orice prejudecată şi dispus să joace toate cărţile la cacealma putea să ia o hartă, să închidă ochii şi să pună stiloul într-un punct pentru a-şi găsi noua identitate. Sorţii i-au surâs lui Frédéric Dard şi peniţa a căzut pe San Antonio. Şi San-Antonio a fost. Dar aroganţa maximă a fost în 1957, când, aflat în vizită în oraşul-tiz, a cumpărat patru mii de cărţi poştale, a stat opt zile să le scrie şi le-a trimis celor mai importante libării din Franţa: „Salutări prieteneşti din San-Antonio. San-Antonio”. Slavă cerului că stiloul n-a căzut mai prin Balcani. Greu ar fi scos-o la capăt!
Doamnelor şi domnilor. San-Antonio!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE