Anca Lungu a fost acasă la Andrea Bocelli și a împărtășit cu toată lumea experiența ei emoționantă. Aceasta a făcut primele declarații despre întâlnirea cu unul dintre cei mai iubiți artiști.

Anca Lungu a fost acasă la Andrea Bocelli. Vedeta, despre cel mai important moment din cariera ei

Anca Lungu a fost acasă la Andrea Bocelli , care a cucerit-o definitiv

„A fost cu siguranță unul dintre cele mai importante și emoționante interviuri din cariera mea”, spune prezentatoarea Observator. „Andrea e genul de interlocutor cu care poți comunica dincolo de cuvinte și faptul că am reușit să stabilesc cu el o conexiune încă de la începutul interviului l-a facut să-și deschidă sufletul și să-mi vorbească despre cele mai intime detalii din viața lui, inclusiv despre curajul mamei sale care a decis să-l aducă pe lume atunci când medicii au sfătuit-o să facă avort”, spune Anca Lungu.

„Ne-a cântat „Ave Maria” la pianul de lângă fereastră și ne-am plimbat împreună prin curte. Mi-a povestit despre vinuri și cai, despre muzică și iubire. Mi-a spus care a fost cel mai dificil moment din cariera lui dar și care e vinul preferat. Mi-a povestit cum familia lui produce vinuri de câteva generații încoace, dar și cum a cerut-o pe Veronica de soție. Cum a îndrăgit-o din prima clipă, pe când ea avea doar 18 ani”, mai povestește Anca Lungu, vedeta de la Antena 1.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.