65 de ani de la ridicarea Zidului Berlinului. Hartmut Richter, est-german care a reușit să evadeze în Vest: „Am înotat patru ore într-un canal”

Din august 1961 și până în noiembrie 1989, când zidul a fost dărâmat, numeroși est-germani au încercat să ajungă în Berlinul de Vest. Unii dintre ei au reușit, alții au plătit cu viața pentru năzuința lor. În vârstă de 78 de ani, Hartmut Richter s-a numărat printre germanii care au evadat. 

În 1966 a reușit să fugă din Berlinul de Est în Berlinul de Vest traversând înot un canal. S-a întors ulterior în RDG ajutând zeci de conaționali să ajungă în RFG. 

Într-un interviu exclusiv pentru Libertatea, Hartmut Richter, supraviețuitor și martor al epocii Zidului Berlinului, a vorbit despre faptele sale de eroism și despre traumele cauzate de divizarea Germaniei. 

Istoria construirii Zidului Berlinului

Pe 15 iunie 1961, Walter Ulbricht, prim secretarul Partidului Unității Socialiste și președintele Consiliului de Stat al RDG, declara într-o conferință de presă internațională: „Niemand hat die Absicht, eine Mauer zu errichten!” (n. red. – „Nimeni nu are intenția de a ridica un zid!”). A fost prima dată când termenul colocvial Mauer (zid) a fost folosit în acest context. 

Transcrierea unei convorbiri telefonice dintre Nikita Hrușciov, liderul Uniunii Sovietice, și Ulbricht, din 1 august 1961, sugerează că inițiativa construirii zidului a venit din partea lui Hrușciov. 

Cu toate acestea, alte surse sugerează că Hrușciov fusese inițial reticent față de ridicarea barierei din beton, temându-se de o reacție negativă din partea Occidentului. Walter Ulbricht insistase de ceva timp pentru închiderea frontierei, susținând că existența Germaniei de Est era în joc. Peste 3,5 milioane de est-germani fugiseră deja în vest până în august 1961, adică o cincime din populația țării. Mulți dintre ei trecuseră granița dintre Berlinul de Est și Berlinul de Vest, deoarece de acolo puteau apoi să călătorească în Germania de Vest și în alte țări din Europa de Vest.

Frontiera – închisă brusc, peste noapte

Pe 12 august 1961, liderii RDG au participat la o petrecere în grădină la o reședință guvernamentală din Döllnsee, într-o zonă împădurită la nord de Berlinul de Est. Acolo, Ulbricht a semnat ordinul de închidere a frontierei și de ridicare a unui zid.
La miezul nopții, poliția și unitățile armatei est-germane au început să închidă granița și, până duminică dimineața, 13 august, granița cu Berlinul de Vest era închisă.

Militarii și muncitorii est-germani începuseră să distrugă străzile care se întindeau de-a lungul frontierei pentru a le face impracticabile pentru majoritatea vehiculelor și pentru a instala baraje de sârmă ghimpată și garduri de-a lungul celor 156 de kilometri din jurul celor trei sectoare vestice, precum și de-a lungul celor 43 de kilometri care despărțeau Berlinul de Vest de cel de Est.

 În 1962 a început ridicarea unui al doilea gard, paralel, la 100 de metri distanţă de primul, zona dintre cele două bariere fiind denumită „fâşia morţii”, minată şi împânzită cu capcane din sârmă, unde au fost ucişi mulţi est-germani care au vrut să fugă în Berlinul de Vest. 

Între 1965 şi 1975, zidul a fost turnat în beton, fiind apoi armat cu garduri din plasă, senzori de mişcare, şanţuri, garduri din sârmă ghimpată. Pentru siguranţă, s-au construit nu mai puțin de 116 turnuri de pază. 

De-a lungul Zidului Berlinului erau opt puncte oficiale de trecere. Vest-germanii puteau trece mult mai uşor pentru a-şi vizita rudele din RDG, în timp ce est-germanii aveau nevoie de un permis special ce se elibera foarte greu. În perioada august 1961-noiembrie 1989, 100.000 de est-germani au încercat să ajungă în RFG. Doar aproximativ 5.000 dintre ei au reușit, în timp ce 200 au fost uciși.

A dus ilegal zeci de persoane în Germania de Vest, cu mașina 

Hartmut Richter, unul dintre eroii care au sfidat regimul opresiv din RDG, s-a născut în Glindow (Brandenburg) în 1948. Avea 13 ani când a fost ridicat Zidul Berlinului, în august 1961. În timp ce se afla în vizită la rude în Berlinul de Vest, a văzut cum se ridicau barierele de frontieră pe strada Bernauer Strasse. La scurt timp după aceea, s-a întors în RDG.

În ianuarie 1966, Hartmut Richter a încercat să fugă în Austria prin Cehoslovacia de atunci. A fost prins și dus la centrul de detenție preventivă al Stasi din Potsdam. În mai 1966, a fost condamnat la zece luni de probațiune. 

În august 1966, a traversat înot Canalul Teltow spre Berlinul de Vest: a reușit să scape. În 1972, Hartmut Richter a primit permisiunea de a reintra în RDG în urma unei amnistii. 

A scos ilegal 33 de persoane din RDG cu mașina sa, pe ruta de tranzit dintre Berlinul de Vest și Germania de Vest. În martie 1975, a fost arestat în timpul uneia dintre aceste călătorii, având-o pe sora sa în portbagaj, și a fost trimis la centrul de detenție preventivă din Potsdam. 

În decembrie 1975, Tribunalul Districtual din Potsdam l-a condamnat, în cadrul unui proces cu ușile închise, la o pedeapsă maximă de 15 ani pentru „trafic de persoane în calitate de dușman al statului”. Și-a ispășit pedeapsa în centrele penitenciare din Berlin-Rummelsburg și Bautzen II.

După mai mult de cinci ani de detenție, Hartmut Richter a fost eliberat de Republica Federală a Germaniei în octombrie 1980 și i s-a permis să plece la Berlinul de Vest.

Acolo, s-a implicat în activitatea Societății Internaționale pentru Drepturile Omului. Din 1999, este ghid turistic la Memorialul Berlin-Hohenschönhausen. Hartmut Richter este unul dintre inițiatorii proiectului „DenkOrt”, care comemorează victimele Lagărului Special nr. 3 la cimitirul din Gärtnerstraße.

Hartmut Richter a povestit, într-un interviu pentru Libertatea, primul acordat vreodată unei publicații din Europa de Est, cum a trăit acea perioadă teribilă și cât de mult a avut de luptat și suferit pentru curajul său.

„Nu mi-am mai văzut 3 ani rudele din Berlinul de Vest”

„Niciodată nu am putut și nu am vrut să mă împac cu divizarea forțată a Germaniei”, este prima frază pe care o rostește Hartmut Richter în dialogul avut cu reporterul Libertatea. Acesta mai adaugă că nu a vrut niciodată să se împace cu regimul comunist, un regim în care credea pe când era copil. 

Zidul Berlinului a influențat mult relațiile și legăturile pe care le avea cu prietenii și cu membrii familiei aflați de cealaltă parte. 

„Dintr-odată, nu mai aveam niciun contact cu rudele din Berlinul de Vest. Rudele din Vest au primit permisiunea să călătorească în Berlinul de Est în vizită, abia în 1964, la trei ani de când le văzusem ultima oară”, povestește Hartmut Richter.

Acesta avea 13 ani când, în august 1961, a fost ridicat Zidul Berlinului și își amintește că rudele sale din Berlinul de Vest spuneau că SUA ar insista asupra menținerii statutului de oraș sub controlul celor patru puteri.

Hartmut Richter a explicat și cum a fost posibil, în opinia sa, să se ridice Zidul Berlinului pentru a despărți un oraș și o țară: „Peste 3 milioane de cetățeni ai RDG fugiseră pentru a scăpa de regimul de acolo. Granița deschisă spre Berlinul de Vest trebuia închisă. Nici măcar serviciile secrete occidentale nu se așteptau la posibilitatea de a împărți și izola un oraș atât de dezvoltat”.

Acesta este de părere că „Aliații au fost responsabili pentru Zidul Berlinului. Pretențiile și zonele de influență au fost stabilite la Yalta și în Acordul de la Potsdam. Astăzi, Trump și Putin redesenează aceste pretenții, nu-i așa?”.

„Am avut emoții de nedescris când a căzut Zidul Berlinului”

În august 1966, Hartmut Richter a reușit să fugă în Berlinul de Vest înotând prin Canalul Teltow. 

„Prima încercare de fugă, în februarie 1966, prin Cehoslovacia spre Austria, a eșuat. În marea închisoare a RDG eram și mai restricționat. Fuga mea prin Canalul Teltow către Berlinul de Vest a reprezentat un risc mortal. În noaptea de 27 august 1966, o mână protectoare m-a ocrotit. Am înotat și m-am scufundat pentru a ajunge, după 4 ore, la punctul de control Dreilinden din Berlinul de Vest”, rememorează fostul deținut politic. 

Legat de cei mai bine de cinci ani petrecuți în închisoare, Hartmut Richter spune: „Cu cât RDG se străduia mai mult să obțină recunoașterea internațională, cu atât deveneau mai subtile metodele de a distruge oameni ca mine. Știam că se depuneau eforturi, și în cazul meu, ca regimul criminal al SED (Partidului Unității Socialiste) să nu mă elibereze înainte de termen în Vest din motive umanitare”.

Zidul Berlinului a căzut în noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1989, după 28 de ani de când fusese construit. Iar Hartmut Richter are amintiri foarte intense: „Emoțiile de atunci au fost de nedescris. Ceea ce împotriva căruia luptasem toată viața mea de până atunci, sistemul sovietic impus, a făcut implozie sub ochii tuturor”.

Acesta a dezvăluit și în ce ce măsură experiențele din acea perioadă – în special sentimentul de divizare – i-au marcat identitatea și viziunea asupra libertății până în prezent: „«Omul este produsul mediului înconjurător», spunea odată Karl Marx. Mă consider și eu un astfel de produs”.

Hartmut Richter a explicat pentru Libertatea și care ar fi cel mai important lucru pe care generațiile de astăzi ar trebui să-l înțeleagă despre viața într-un oraș divizat. 

„Tinerii pot afla, în locuri de comemorare precum fostele închisori sau Centrul de Documentare al Zidului Berlinului, că democrația și libertățile personale considerate de la sine înțelese sunt restricționate atunci când la putere ajung oameni care oferă soluții simpliste. 

În niciun caz nu trebuie să se permită ca vechii tovarăși să interpreteze istoria în mod exclusiv. Astăzi pot concluziona că nu voi face și nu voi scrie nimic împotriva voinței mele, mă tem pentru libertatea noastră a tuturor; cel mai mare pericol pentru pacea mondială îl văd în Putin”, conchide Hartmut Richter. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE