Filmul „Sirenele 2: Insula Misterioasă” a debutat direct pe locul 1 în box office-ul național, cu peste 19.000 de spectatori în primele zile. Primul film din trilogie, „Sirenele: Secretele Medalionului”, a fost văzut de peste 100.000 de spectatori în cinematografe.

Primele două părți din „Sirenele” au cucerit publicul

Efectele speciale spectaculoase – la care s-a lucrat timp de peste un an – atmosfera fantastică, dar și energia tinerei echipe creative au dus acest proiect la un alt nivel. Iar povestea nu se oprește aici: în curând, urmează „Sirenele 3: Legenda Coroanei”, finalul unei povești care a crescut din iubire pentru cinema și pentru public.

După ce „Sirenele 2: Insula Misterioasă” a ajuns în sălile de cinema, Libertatea a stat de vorbă cu Andra Gogan despre tot ce a însemnat această aventură, despre munca din spatele trilogiei și ce urmează mai departe, dar și despre viața ei privată.

Întrebată dacă filmul „Sirenele” a fost gândit de la început ca o trilogie sau ideea s-a conturat pe parcurs, vedeta a dezvăluit că totul a fost planificat din timp.

fratii vlad gogan si andra goganIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 21

„A fost o alegere de la început, deoarece am vrut să evoluăm constant, să construim un proiect ambițios, cu filmări de calitate, echipe experimentate, camere de ultimă generație și actori profesioniști. Rezultatul este unul de care suntem foarte mândri și îi invităm pe toți să-l vadă pe marele ecran”, a spus Andra Gogan.

Vedeta care s-a făcut remarcată de-a lungul timpului datorită producțiilor Disney nu vrea să se oprească doar la trilogia „Sirenele”, ci are în plan să facă și mai multe filme.

„Ne-a plăcut foarte mult tot procesul, de la idee, la premiera în cinema, și cu siguranță nu ne oprim aici. Am deja în minte subiectul următorului film. Cinematografia este direcția care mă atrage cel mai mult acum, chiar dacă este un domeniu extrem de provocator”, a adăugat Andra Gogan.

Referitor la viața privată, am întrebat-o pe Andra Gogan când are timp să se vadă cu iubitul ei, ținând cont că acesta locuiește în Statele Unite ale Americii, după cum a afirmat chiar vedeta în urmă cu doar câteva luni.

„Îmbin momentele personale cu cele profesionale”, spune Andra Gogan

„Cred că viața personală e bine să rămână într-o zonă intimă, de aceea vorbesc rar despre ea. Ce pot spune este că sunt într-o perioadă frumoasă, în care îmbin momentele personale cu cele profesionale. Reușim să ne vedem cât putem. Uneori merg eu în America, alteori vine el în România. Facem să funcționeze”, a afirmat Andra Gogan în exclusivitate pentru Libertatea.

Povestea „Sirenele” nu se oprește însă aici: „Legenda coroanei”, ultimul capitol al trilogiei, va ajunge în curând în cinematografe. Finalul promite o confruntare epică și dezvăluiri care vor schimba tot ce știau atât personajele, cât și publicul, despre lumea sirenelor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.