Și prietenii au observat schimbările din viața lor, un apropiat dezvăluind că solistul a răcit relațiile cu rudele și cu gașca de amici.
Nici nu mai reţin când l-am văzut ultima dată alături de soţie. Când ne-am întâlnit, a evitat subiectele personale şi a vorbit doar despre muzică. Are o atitudine schimbată, a răcit relaţiile cu familia şi cu cei câţiva prieteni apropiaţi. Sigur că a fost întrebat şi în cercul de prieteni dacă într-adevăr are o relaţie cu Antonia. Râde şi atât. Din atitudinea lui se pare că există totuşi un sâmbure de adevăr. Ana Maria s-a distanţat şi ea de prieteni şi, fiind foarte geloasă, va divorţa dacă Alex nu se potoleşte”, a declarat unul dintre apropiaţii lui Velea pentru ziarulring.ro.
Despre cântăreţul Alex Velea şi colega sa de breaslă, frumoasa Antonia, s-a speculat de ceva vreme că ar avea o relaţie amoroasă. Atunci când au apărut zvonuri că între cei doi ar fi o legătură, cântăreţul a ţinut să precizeze că nu este nici pe departe vorba despre aşa ceva. Deşi toţi sunt cu ochii pe ei, Alex Velea, care este însurat, a mai gafat, poate intenţionat, pentru a lăsa loc speculaţiilor. El a postat recent o fotografie pe un site de socializare, în care apare, din nou, alături de Antonia. Aceasta îşi sprijină mâna de umărul lui, în timp ce el o ţine drăgăstos de după mijloc, apropierea dintre cei doi văzându-se cu ochiul liber.

Citește și:

  • DIVORŢUL, DIN CE ÎN CE MAI APROAPE. Alex Velea a început împărţirea averii cu soţia. DESPĂRŢIREA DE ANA PARE IMINENTĂ
  • Alex Velea: ”Dacă ai crede tot ce-au scris ziarele despre mine, m-ai da afară din țară”
  • PROBLEME între Alex Velea și Ana? De ziua soției lui, CÂNTĂREȚUL a avut treabă în cartierul ANTONIEI! FOTO
  • Ce a făcut NAȘUL LUCIAN MITREA pentru a-l ȚINE DEPARTE pe ALEX VELEA de ANTONIA?
  • NOILE EXPLICAȚII ale lui ALEX VELEA despre așa-zisa RELAȚIE cu ANTONIA! Vezi ce DECLARAȚII a dat ARTISTUL
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.