Respectând discreţia relaţiei de familie, dar şi dorinţa Biancăi, Victor este foarte diplomat atunci când i se cer detalii cu privire la întreruperea de sarcină, reuşind să ocolească ferm, dar delicat, toate întrebările în acest sens pe care i le-a adresat Cătălin Măruţă.
Întrebat despre operaţia de la Budapesta, pentru care Bianca a avut nevoie de anestezie generală care, în condiţiile unei sarcini, nu este recomandabilă, Victor a evitat să spună dacă, atunci Bianca era sau nu însărcinată sau dacă ei au ştiut despre aceasta.
„Când s-a făcut anestezia generală, aceasta s-a făcut în condiţii normale. Nu am făcut eu anestezia generală, ci doctorul. Nu vreau să vorbesc despre asta (dacă Bianca a fost sau nu însărcinată în timpul intervenţiei chirurgicale de la Budapesta – n.r.)”, a spus Victor Slav în emisiunea „La Măruţă”.
În ceea ce priveşte modul în care informaţiile despre avort au fost făcute publice, Victor are o poziţie tranşantă. Acesta consideră drept inadmisibil faptul că date medicale confidenţiale au fost date în vileag de la o clinică privată.
„Ce se întâmplă în momentul de faţă e strigător la cer. Să văd foaie de internare, foaie de externare de la o clinică privată… e greu de crezut. Această clinică privată va fi dată în judecată. Fac toate demersurile necesare în acest sens. (…) O clinică privată… ce înseamnă privată?”, a mai spus Victor Slav

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.