Ambiţiosul proiect, intitulat ”Masca Lumii” reprezintă munca artistului din ultimii ani, un concept cu un laitmotiv social, ”un semnal de alarmă la adresa umanităţii şi a acelora care prin ceea ce fac creează dezechilibre puternice în eco-sistem şi în ritmul natural de evoluţie a omului”, după cum îşi prezintă solistul munca. Partea rock se vrea susţinută de orchestră simfonică, cor masculin, cor de copii, câte doi baterişti şi pianişti. Spectacolul, pentru punerea căruia în scenă Bogdan Bradu caută sponsori, va fi însoţită de proiecţii video. ”Concretizarea proiectului meu vine într-un moment în care brandurile comerciale puternice au început să se implice în sprijirea culturii, dintr-un motiv pe care lumea occidentală l-a descoperit de multa vreme: asocierea cu ideea de fenomen cultural este o investiţie în prestigiu, ceea ce, pe termen lung, înseamnă profit şi stabilitate. Aşa că mă rog să găsesc sprijin potrivit unui spectacol serios”, mărturiseşte Bogdan, fostul elev al maestrului Ariggo Pola, profesorul lui Luciano Pavarotti.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.