Cătălin Botezatu, care s-a întâlnit față în față pentru prima oară la TV cu Victor Slav, actualul partener de viață al Biancăi Drăgușanu, este considerat unul dintre cei mai râvniți burlaci din România.

De-a lungul anilor, el s-a afișat la brațul unora dintre cele mai frumoase femei din România.

Invitat în platoul unei emisiuni de la Kanal D, Cătălin Botezatu a oferit detalii incendiare din viața sa intimă.

El a dezvăluit la ce vârstă și cu cine și-a pierdut virginitatea.

„E prea devreme să va zic cea mai mare fantezie pe care mi-am satisfăcut-o. Mi-am pierdut virginitatea la o vârstă foarte fragedă, la 13 ani, cu o studentă la medicină. Ea avea vreo 19 ani. Eram o gașcă de băieți. Care o făcea primul, era cel mai tare. Am plăcut-o pe fata asta, a căzut în vraja mea. Am dus-o la mine acasă, nu am știut prea bine ce fac. Am simțit doar o usturime. Primul lucru pe care mi l-am dorit să-l fac a fost să-mi sun prietenii și să ne întâlnim să le povestesc. Le-am povestit tot, dar mai pescărește așa, cu mici înflorituri”, a spus Cătălin Botezatu.


Te-ar putea interesa și: Fostul soț al Israelei Vodovoz a ajuns să cerșească pe stradă. Cum a fost surprins pe străzile de la Cannes

Un general rus acuză SUA că transportă materiale pentru arme biologice din Ucraina prin Rep. Moldova și România. „Ficțiune pură”, răspunde Chișinăul
Recomandări
Un general rus acuză SUA că transportă materiale pentru arme biologice din Ucraina prin Rep. Moldova și România. „Ficțiune pură”, răspunde Chișinăul


Dana Opsitaru, marea sa iubire

Când și-a pierdut virginitatea Cătălin Botezatu. Detalii incendiare din viața intimă a creatorului de modă

Creatorul de modă a vorbit și despre Dana Opsitaru, cea care a fost marea sa dragoste.

„Dana Opsitaru este persoana pe care am iubit o cel mai mult. Am avut ocazia să iubesc câteva femei care și-au pus amprenta asupra vieții mele. Ele au contat în viața mea. Nu sunt adeptul căsniciei pentru că eu consider că o semnătura nu înseamnă nimic. Degeaba te căsătorești. Nu îmi place să ajung la divorț, să împart averi și copii”, a afirmat creatorul de modă.

„Mama este cel mai important om pentru mine. Știe că îmi plac copiii și îi ajut. Îmi mai spune uneori. Ea îmi spune mereu să mă împac cu Tania Budi, să facem un copil… Sunt femei pe care le-am iubit și le-am oferit celebritatea, sunt femei care nu au meritat și femei pe care le-am folosit că aspirine”, a mai afirmat el.

Aventură cu iubita prietenului său

„Povestea este așa. La mare, am avut un prieten care avea o iubită cu care trebuia să se căsătorească. A întrebat-o ce își dorește de ziua ei și a spus că m-ar vrea pe mine. Am stat, m-am gândit. Am băut ceva. Ea l-a legat pe iubitul ei cu cătușe de un dulap, după care am început să ne jucăm. Ne-am jucat în toate felurile. La un moment dat, el și-a dat seama de ce prostie a făcut, pentru că ea era în culmea fericirii, fiind mai mulți actori în scenă, ne-a spus să ne oprim. Prea târziu.

SONDAJ. Mircea Geoană, lider cu 21%, Marcel Ciolacu pe locul al doilea, cu 17,2%. Elena Lasconi, scor dublu față de Nicolae Ciucă
Recomandări
SONDAJ. Mircea Geoană, lider cu 21%, Marcel Ciolacu pe locul al doilea, cu 17,2%. Elena Lasconi, scor dublu față de Nicolae Ciucă

El a rupt ușa de la dulap. Noi ne-am dus la băi și totul s-a terminat. Nu ne-am bătut. Anul următor, erau tot împreună și se apropia tot ziua ei. Am spus nu. E mai romantic cu lumina stinsă… Dintre Andreea Marin și Mihaela Rădulescu, cea mai cu vino-încoace e Mihaela”, a încheiat Cătălin Botezatu.


Citește și: N-are diplomă, dar arată cu degetul. Primarul din comuna unde niciun elev nu a luat Bacul dă vina pe profesori: „De trei ani strig să facă meditaţii”


Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elevii îmbrăcați nepotrivit pentru mediul școlar pot fi dați afară de la ore. Ce se modifică din toamnă
Știrileprotv.ro
Elevii îmbrăcați nepotrivit pentru mediul școlar pot fi dați afară de la ore. Ce se modifică din toamnă
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Viva.ro
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Libertateapentrufemei.ro
Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Ce să nu faci sub nicio formă de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Femeile trebuie să evite asta, dacă vor să fie ferite de ghinion pentru restul anului
FANATIK.RO
Ce să nu faci sub nicio formă de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Femeile trebuie să evite asta, dacă vor să fie ferite de ghinion pentru restul anului
A murit handbalista Iryna Glibko, răpusă de o boală cruntă. Fusese cea mai bună străină și de două ori golgheter în Liga Florilor
GSP.RO
A murit handbalista Iryna Glibko, răpusă de o boală cruntă. Fusese cea mai bună străină și de două ori golgheter în Liga Florilor
Orașul care devine centrul industriei de apărare a României. Se vor dezvolta două uzine importante și se vor repara aici vehicule ale armatei
FANATIK.RO
Orașul care devine centrul industriei de apărare a României. Se vor dezvolta două uzine importante și se vor repara aici vehicule ale armatei
Andreea Esca, apariție rară în costum de baie, la 52 de ani. Vedeta de la Pro TV și-a etalat silueta în vacanța din Grecia! FOTO
Unica.ro
Andreea Esca, apariție rară în costum de baie, la 52 de ani. Vedeta de la Pro TV și-a etalat silueta în vacanța din Grecia! FOTO
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Soluţia găsită de fermieri, după ce oamenii refuză 300 de lei pe zi pentru a le culege fructele
Observatornews.ro
Soluţia găsită de fermieri, după ce oamenii refuză 300 de lei pe zi pentru a le culege fructele
Horoscop 29 august 2024. Leilor le vine inima la loc și pot respira ușurați, după o perioadă destul de confuză și de dificilă pentru ei
HOROSCOP
Horoscop 29 august 2024. Leilor le vine inima la loc și pot respira ușurați, după o perioadă destul de confuză și de dificilă pentru ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI