Ce spune Monica Anghel despre muzica din trending-ul românesc. „Poate alții se descurcă mai bine. Asta e situația”

Comentează

Monica Anghel, în vârstă de 50 de ani, este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Recent, aceasta a acordat un interviu, în cadrul căruia și-a spus părerea cu privire la muzica din trending-ul românesc.

„Din punctul meu de vedere, industria muzicală este afectată, mai departe nu știu. Poate alții se descurcă mai bine. Asta e situația. O să trecem probabil și peste asta la un moment dat, nu știu când, dar eu sunt foarte optimistă așa de felul meu și așa vreau să fiu în continuare, să trăiesc în bine, în soare, în lumină.

Eu sunt o ființă solară, eu nu pot să stau în întuneric, nu îmi place nimic întunecat. Și în casă, dacă se întunecă îmi aprind lumina, nu pot să stau așa, nu îmi place. Evenimentele au început așa ușor ușor, timid, dar e un început și trebuie să ne bucurăm.

Să sperăm că lucrurile vor decurge normal și că nu va fi nevoie să fie din nou restricții, în afară de pandemie și cealaltă parte se va termina cu bine.

Oamenii aceia trăiesc realmente o dramă. Să sperăm că se va termina nebunia asta nelalocul ei”, a declarat Monica Anghel, pentru WOWbiz.ro.

„Din fericire, am putut să fiu pe aceeași scenă și să cânt împreună cu ei, cu cei care îmi sunt cei mai dragi și pe care îi apreciez cel mai mult. Cu Andra, Delia, Bella Santiago am rezonat cel mai bine. Le ador. Evident că mai sunt și alții, dar ele sunt cele cu care am cântat pe aceeași scenă și cu care am și o relație foarte frumoasă”, a spus Monica Anghel pentru sursa citată.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Colaj cu două fotografii în care apare blocul distrus de o explozie, în cartierul Rahova din București, pe 17 octombrie 2025.
17 sept.
Lucrările de punere în siguranță a blocului care a explodat în Rahova încep pe 21 septembrie. Muncitorii vor fi însoțiți permanent de anchetatori
Un nou exercițiu de mobilizare MOBEX 2026 a avut loc în Suceava, Botoșani și Neamț. Foto: Ministerul Apărării Naționale, România
17 sept.
Exercițiu masiv de mobilizare în Suceava, Neamț și Botoșani: sute de rezerviști au fost chemați în poligon pentru trageri și instrucție. Urmează București și Ilfov
MONDEN
Ana Maria Mocanu
17 sept.
Ce proceduri estetice și-a făcut Ana Maria Mocanu după „Asia Express”: „Foarte mulți oameni m-au criticat”
Irinel Columbeanu
17 sept.
Irinel Columbeanu a scăpat de datoria de 5.000 de euro la azil! Cine i-a plătit toate restanțele
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17 sept.
Dominic Fritz, mesaj după nominalizarea lui Siegfried Mureșan: „Suntem pregătiți să găsim puncte de compromis chiar și cu PSD”
Siegfried Mureșan și Ilie Bolojan. Foto: Hepta
17 sept.
Prima reacție a lui Ilie Bolojan după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan premier: „Misiunea nu este una ușoară”
Ultimele știri
06:10
Mama și copilul ei bolnav au așteptat 18 ore la Urgență, în Polonia: „Nu cerem miracole, ci informații, respect și responsabilitate umană”
06:00
Secția de poliție a fost desființată, după arestarea unei mame pentru o postare pe rețele sociale, în Texas. Ce scrisese femeia pe Facebook
05:50
Problemele cu banii îmbătrânesc creierul: „Resursele mentale sunt redirecționate către aceste griji imediate”
17 sept.
Români prinși la furat de biciclete în Austria: dispozitivele care i-au dat de gol
TRENDING
17 sept.
Bani în plus la pensie din al 13-lea salariu și ore suplimentare: când sunt recunoscute automat și când ai nevoie de adeverințe
17 sept.
Tragerile loto din 17 septembrie 2026. Report de peste 1,48 milioane de euro la Loto 6 din 49
17 sept.
Horoscop 18 septembrie 2026. Balanțele este bine să separe mesajul de felul în care le este transmis, chiar dacă nu le convine
Câștigătorul premiului de 1000000 de lire sterline la loterie mai are doar câteva ore pentru a-și revendica premiul, dacă a pierdut biletul. Sursă foto: Facebook /My Richmond.
17 sept.
Misteriosul câștigător la loterie este căutat de toată lumea. Mai are doar o zi la dispoziție pentru a revendica 1.000.000 de lire sterline
Mc Donalds Drive-thru
17 sept.
În 1985, în Europa apărea una dintre cele mai cunoscute invenții ale americanilor, care se găsește acum în fiecare oraș mare
Leopardus tilcayo trăind în captivitate la refugiul de animale La Senda Verde din Nor Yungas, Bolivia „Tigrino” a dus la descoperirea noii specii de feline. Sursă foto: Paola Nogales-Ascarrunz.
17 sept.
Cercetătorii au identificat o nouă specie de pisică pentru prima oară în 100 de ani: „E mai mică decât cea de casă”
O familie din Serbia a investit 300000 de euro într-o plantație de nuci
17 sept.
Afacerea cu un singur soi de fructe cu care o familie vrea să dea lovitura: a investit 300.000 de euro în 5 hectare
Pictura lui Monet, scoasă la licitație la Paris
17 sept.
Pictura uriașă pe care Monet a ținut-o ascunsă, scoasă la licitație pentru o sumă-record la Paris
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
17 sept.
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Silvia Lungu a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Sursă foto: Facebook /Mara Bubu.
17 sept.
O româncă a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Mobilizare de forțe pentru găsirea Silviei Lungu, unde a fost văzută ultima dată
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
17 sept.
Jandarmeria a reținut alte cinci persoane după violențele de la protestul oierilor din Piața Victoriei, iar amenzile au depășit 66.000 de lei
Judecătoarea Ionela Tudor, cunoscută pentru cuvintele „m-a sunat Lia”, a făcut cerere de ieșire la pensie la începutul anului 2026
17 sept.
Ionela Tudor revine în magistratură: fosta șefă CAB, cunoscută după episodul „m-a sunat Lia”, va câștiga mai puțin decât pensia de 30.000 de lei
O barca rasturnata in kefalonia, septembrie 2026
17 sept.
Un român de 45 de ani a fost găsit mort pe o plajă din Poros, după ce dispăruse în apele Mării Ionice, în Kefalonia
Siegfried Mureșan ocupă funcția de vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European și este vicepreședinte al Partidului Popular European la nivel pan-european. Foto: Hepta
17 sept.
Siegfried, vrei? Da, accept. Cota ridicolului a atins nivel apocaliptic
Nicușor Dan.
17 sept.
Calculele din spatele desemnării făcute de președintele Nicușor Dan
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16 sept.
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor