Cine este Ada Galeș de la America Express. Actrița și-a deschis o mică afacere în pandemie

 12 comentarii

Ada Galeș este concurentă la America Express - Drumul Soarelui și participă în show-ul de la Antena 1 alături de mama ei, Antoneta. Detalii neștiute despre actriță.

Cine este și ce studii are Ada Galeș

Ada Galeș este născută pe 9 martie 1991, ceea ce înseamnă că a împlinit recent frumoasa vârstă de 32 de ani.

A studiat la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, Facultatea de Teatru din București, promoția 2014. De asemenea, actrița are un Master în Arta Actorului pe care l-a absolvit în anul 2016.

Tot în același an, Ada Galeș a primit premiul UNITER pentru debut. În prezent, fiica Antonetei Galeș are contract cu Teatrul Național din București, dar lucrează și cu teatre independente. Concurenta de la America Express a jucat în numeroase spectacole, piese de teatru și filme. Ultimul film în care a jucat este „Dragoste pe muchie de cuțit”.

Ada Galeș - carieră

În anul 2022, Ada Galeș a avut un rol principal împreună cu Smiley, în lungmetrajul „Odată pentru totdeauna”, interpretând personajul Alma, soția lui Alex Zota.

„Cred că acesta este unul dintre atuurile filmului. Aduce în discuție pe de-o parte episodul depresiv al unui om și cum face el față, în același timp, îți prezintă și cum e pentru aparținători. Cred că e foarte important să observăm și să ținem cont de asta. Alma e descoperită în film într-un moment în care și ea abia mai poate. Cu toate că se străduiește, cu toate că e alături de Alex, are momente când clachează. Ceea ce poate fi deopotrivă amuzant și înduioșător. Mi se pare că oferă veridicitate: când treci prin ceva greu, nu treci doar tu, trec toți oamenii care îți sunt apropiați”, a spus Ada Galeș, după lansarea filmului, potrivit tvmania.ro.

Ce afacere are Ada Galeș de la America Express

În pandemie, atunci când activitatea în domeniul artistic a fost afectată, Ada Galeș a avut ideea de a începe o mică afacere cu lumânări parfumate. Deși actoria este principala ei meserie, atunci când nu urcă pe scenă, actrița activează pe post de consilier de dezvoltare personală.

„Poate am ales meseria asta pentru că, fără să-mi dau seama, îmi place și să fiu creativă și implicată complet într-o activitate. Senzația de flow și conectare deplină în ceea ce faci poate da dependență.

Ce e foarte mișto la actorie e că indiferent de ce se întâmplă în exterior, de vremea de afară, de problemele personale, facturi, cumpărături etc., în momentul în care ești în spectacol, faptul că ai de zis ceva sau de mutat o cană devine singurul lucru real” – a declarat ea, acum ceva timp, conform wowbiz.ro.

Ada Galeș - viața amoroasă

Actrița s-a căsătorit în anul 2021 cu Ionuț Țața, un om de afaceri din Brașov. Au spus DA în fața ofițerului Stării Civile în urmă cu doi ani, iar un an mai târziu au făcut și cununia religioasă, pe o plajă din Grecia.

„E nunta mea pentru soțul meu, e nunta mea pentru mama mea, pentru tatăl meu, pentru sora mea, familia soțului meu etc. Aș putea să scriu o carte despre asta. Ne-am obișnuit să generalizăm. Acest «e viața mea, e despre mine, eu contez» uneori provoacă mai multă suferință. Pentru că pur și simplu e imposibil.” – a transmis ea pe rețelele de socializare la momentul respectiv.

Ada Galeș a povestit la un moment dat că pe soțul ei, Ionuț Țața, cum s-au cunoscut în urmă cu 5 ani. Prima lor întâlnire a avut loc într-o cafenea.

„Îl cunosc pe viitorul meu soț (Ionuț Țața) de cinci ani, e o poveste amuzantă. Când a avut loc protestul de la Brașov, l-am sunat să urlu la el pentru că organiza o dezbatere, într-o cafenea, despre ce se întâmplă la teatru și nici noi, nici partea cealaltă nu fuseserăm invitați, Ionuț fiind președintele Asociației Pro Democrația și proprietarul cafenelei, la vremea aia. Cumva, se întrebau niște oameni ce-i cu scandalul ăsta fără să invite părțile implicate. L-am sunat, spunându-i că vin după el la cafenea, ce-i asta?! M-am dus și am cunoscut un om cald și simpatic, de care m-am îndrăgostit. Am fost atunci împreună o perioadă, dar a mers foarte prost și am rămas buni prieteni. De anul trecut lucrăm la mai multe business-uri împreună și, evident, proximitatea dintre noi a dus la atracție și redescoperire”, declara Ada Galeș acum ceva vreme.

Ada Galeș, despre participarea la America Express - Drumul Soarelui

„De ce nu se vede așa la televizor? De ce nu se vede că oamenii mai au un pic și mor aici? E foarte greu, de ce nu se vede asta? Dar ne place, ne place mult, e foarte frumos!”, mărturisește Ada Galeș despre ceea ce s-a dovedit a fi experiența vieții lor, pentru ea și pentru mama ei, alături de care trăiește Aventura America Express.

„Să cunoști oameni, să poți să stai la ei acasă, asta este ceva ce nu ai șansa să faci vreodată în viață, decât aici. Adrenalina, misiunile, care sunt super grele, până și astea sunt ceva foarte frumos”, povestesc cele două.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (12)
  • Avatar comentarii

    StanValentin1971 31.10.2023, 21:22

    Mult succes in concurs !!1

  • Avatar comentarii

    Alex.59 01.11.2023, 00:06

    Altă "vedetă" și asta...!!! ?

  • Avatar comentarii

    Andreeafunduc 01.11.2023, 02:48

    Nu e rau deloc! A stiut cum sa se descurce ?

  • Avatar comentarii

    Andrissima 01.11.2023, 04:37

    O emisiune foarte frumoasa!

  • Avatar comentarii

    chiruleonard 01.11.2023, 04:55

    Bravo ei. Felicitări. Mult succes în continuare.

ALTE ȘTIRI
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
MONDEN
Andra si Eva
11:13
Andra, prima reacție după ce Eva a început filmările pentru noul serial de la PRO TV: „Suntem oficial colege"
Florin Cazacu, primarul municipiului Brad, alături de Selly, după filmările pentru „Fugiți de acasă” | sursa foto: Facebook
10:56
Selly a semnat cu PRO TV. Aduce un fel de „Asia Express de România” pe VOYO: „Un mare pas înainte”. Cine sunt concurenții
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
12:19
Un bărbat a lipit două bilete necâștigătoare la loto și a cerut 10 milioane de euro, deși premiul maxim era de doar 5 milioane, în Italia
12:19
Ce s-a întâmplat cu Mircea Solcanu după ce s-a retras din televiziune: „Am trăit cu 50 de lei pe săptămână. Colegii de liceu m-au îmbrăcat”
12:16
Cum a rămas un avion de pasageri uriaș blocat sub un pod, lângă București
11:49
„Vocea României” 9 octombrie 2026. Tânăra care a primit Golden Buzz la Britain's Got Talent! urcă pe scenă. „M-am îndrăgostit teribil”
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Horoscop gemeni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop rac pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026.
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...