„Sâmbătă seara am ieșit în oraș cu Bendeac, mai exact la LOFT. Ne-am îmbătat îngrozitor, de asta suntem clar vinovați amândoi. El s-a dat în stambă pentru că (nah), defect profesional, iar eu l-am filmat și am pus pe story. Pentru că sunt un dobitoc bețiv. A doua zi când m-am trezit am șters totul, prea târziu însă. Circul fusese preluat de TOATĂ presa din România. Bună sau rea, de cancan sau de știri politice, toată presa din țară a vuit despre asta. Normal, o să ziceți: ȘTIRE, domnule”, scrie Codin Maticiuc pe Facebook.

După peripețiile de sâmbătă, Maticiuc amintește că a fost împreună cu Bendeac la Spitalul Fundeni, „să îi arăt cum am renovat secția de hematologie pediatrică (că doar parțial au fost banii lui acolo) și am marcat împreună începerea lucrărilor de la secția de nefrologie pediatrică. Am început cu Fundatia Metropolis și inițiativa #spitalepublicedinbaniprivati să renovăm tot la etajul 7 și să construim băi în saloane pentru copii.  Am fost întâi la secția funcțională, deja renovată și am stat de vorbă cu copiii (emoție) și apoi în secția șantier, unde am dat ciocane în gresia veche (circ), ne-am prostit pe acolo (panaramă) ca să atragem atenția și să amintim oamenilor că avem un număr de sms la care se poate ajuta (sms cu textul „FACEM” la 8845)”.

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

La imaginile din spital nu se uită nimeni

Actorul a postat și aceste imagini pe story, pe Facebook. Nu cu același succes însă precum acelea cu fundul gol al lui Bendeac, remarcă Maticiuc. „Toate astea le-am filmat tot eu și le-am pus tot pe story. Câte ziare și reviste online credeți că au considerat asta o știre? Câte credeți că au preluat? Câte credeți că ne-au repostat? Știți răspunsul. Zero. Nu îi interesează și aș vrea să spun că este vina lor. Mi-e teamă însă că este tot vina noastră. Că dacă ar prelua, nu ar citi nimeni, audiență zero.

Asta văd și pe YouTube. Postez conținut monden, comentariile sunt «nu se face nimic de calitate în țara asta», dar vizualizări cu milioanele. Postez ceva educativ ca «Marfa și Banii» sau filmări din spitale cu situația găsită și cum le schimbăm, reach aproape zero. Hai să vedem câți vor citi asta. Câți vor distribui. Câți vor pune umărul”, adaugă acesta.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI