Irina Columbeanu apare din ce în ce mai des în lumina reflectoarelor, așa cum a făcut și de această dată. Fiica Monicăi Gabor are 19 ani, iar în urmă cu ceva timp a decis că își dorește să-i calce pe urme mamei sale, așa că a intrat în lumea modellingului.

Irina Columbeanu în New York (4)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Irina Columbeanu este studentă la o facultate de prestigiu din New York. Ea s-a filmat în timp ce se afla într-o ședință foto inedită, purtând o ținută casual, formată dintr-un top negru, o fustă albă, o pereche de pantofi stiletto, negri.

Cum arată o zi din viața Irinei Columbeanu

Irina Columbeanu, fiica Monicăi Gabor și a lui Irinel Columbeanu, trăiește la 19 ani viața pe care și-a imaginat-o. Tânăra studiază la Facultatea de Medicină a Universității New York și este atât de pasionată de parcursul său academic încât le-a arătat urmăritorilor de pe rețelele sociale cum se desfășoară o zi obișnuită din viața sa de studentă.

„Haideți să petrecem împreună o zi la Facultatea New York. La 8.00 am avut chimie și după am mers să beau un matcha la cafenea. Acolo am făcut și teme. Apoi am avut New Student Seminar și am ales clasele pentru vara aceasta.

Apoi am mâncat un sendviș foarte bun și după am învățat din nou. Apoi am avut engleză și totodată am mers și la bibliotecă să fac teme și am avut câteva întâlniri”, a spus Irina în filmulețul cu peste 70.000 de aprecieri.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.