Cum arată noua casă a Roxanei Nemeș. Are piscină în curte și dressing la subsol: „Abia aștept să fie gata”

Comentează

Roxana Nemeș și Călin Hagima, soțul ei, se mută în curând în casă nouă. Vedeta și-a prezentat viitoarea locuință într-un clip postat pe Facebook. Construcția nu a fost finalizată, mai durează câteva luni până când va fi gata.

S-au căsătorit anul trecut și în curând se mută la casa lor. La jumătate de an de la căsătorie, Roxana și Călin Hagima au început construcția locuinței, care are și etaj. La parter are o sufragerie spațioasă, o bucătărie mare, iar la etaj sunt mai multe camere: dormitorul matrimonial, al copilului, dar și un birou.

Vedeta le-a prezentat pe toate, de la etaj la subsol. „Sunt foarte fericită că ne-am luat casă. Abia aștept să o terminăm. Încă mai avem mult, mult de lucru al ea, dar am dărâmat, am pus, am făcut, este haos. Dar am vrut să vă arăt ce am făcut până acum și să îmi dați sfaturi cine, ce știe, ce să mai fac de acum încolo.

Avem aici încălzirea în pardoseală și hai sus. Aici o să avem biroul cu o baie atașată. Aici o altă baie cu camera copilului, cu dressing frumos, aia, aia, iar aici dormitorul nostru, care nu vine singur, pentru că avem spațiu, o să fie și livingul dormitorului, unde va fi zona de relaxare, jacuzzi. Avem și dressingul soțului și baia noastră”, a explicat ea.

La subsol, Roxana Nemeș o să aibă un dressing foarte spațios. Abia așteaptă să îl amenajeze, la fel și grădina cu piscină.

„Mergem jos acum. Aici avem baia la parter, avem și garajul, care e plin de ciment, și aici bucătăria pe care mi-am dorit-o toată viața. Este mare, este spațioasă. Avem și terasă, unde lucrează acum muncitorii. Și aici e piscina. Abia aștept să fie gata. Și la demisol este viitorul meu dressing”, a mai declarat ea pe Facebook.

Roxana Nemeș s-a căsătorit cu Călin Hagima în septembrie 2021. Cei doi își doresc să devină părinți în curând.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O pisică și un câine se înțeleg foarte bine și stau împreună pe covor
11:07
Câte animale de companie ai voie să ții într-un apartament la bloc. Regulile din București și din marile orașe, amenzile și obligațiile proprietarilor
5 Știri by Libertatea - comunicare nonverbală, 2 octombrie
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Cum a fost surprins preşedintele Nicuşor Dan, după ce şi-a aranjat şosetele lângă Zelenski
MONDEN
Dan Negru
12:48
Dan Negru, mărturisire neașteptată: „Și eu mi-am furat-o cu un 6-0. Cât oi fi eu de «regele audiențelor», am pierdut”
Irina Rimes
11:48
Irina Rimes, noi detalii despre viața de familie după anunțul plecării de la „Vocea României”. Decizia luată de părinții ei
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
13:11
Cât câștigă pe lună un măturător de stradă în Germania: salariul poate ajunge și la 40.000 de euro pe an
Analiză
13:00
Adrian Dică, artistul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra: „Pentru mine, pictura a devenit și a rămas un mod de a gândi”
12:57
Proiectul de 4 miliarde de euro care ar putea consolida economia României din 2027. S&P: Poate reduce deficitul extern
12:51
S-a aflat cu ce se ocupă în America George Restivan, soțul Adrianei Bahmuțeanu. Motivul pentru care e nevoit să stea la distanță de partenera sa
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
08:35
Două cutremure în România, sâmbătă dimineață, la distanță de două ore. Ce magnitudine au avut
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale