Prezentatoarea emisiunii „Acces Direct”, aflată în concediu, trăiește la maximum fiecare clipă alături de cei doi prichindei, care o solicită la tot pasul.

Cum arată viața Simonei Gherghe cu doi copii: "Greul a trecut, pentru că Vlad doarme toată noaptea"

„E foarte frumos, dar și greu, pentru că amândoi sunt mici și au nevoie de mami, eventual în același timp. Sunt norocoasă pentru că mă ajută soțul, e și mama mea, dar și o doamnă. Pot să spun că greul a trecut, pentru că Vlad doarme de o săptămână toată noaptea”, a declarat, pentru Libertatea, Simona Gherghe.

Cum arată viața Simonei Gherghe cu doi copii: "Greul a trecut, pentru că Vlad doarme toată noaptea"

Relația dintre frățiori este pe drumul cel bun, întrucât fetița s-a obișnuit cu bebelușul și participă activ la unele activități. „Ana mai are mici gelozii legate de frățiorul ei, dar îl iubește, îl pupă, îi mai dă și jucării, mă ajută la băița lui de seară. Uneori ea îi mai fură suzeta și vrea în brațe fix când e Vlad la mine în brațe”, a adăugat proaspăta mămică.

Nu are nici un stres legat de botezul mezinului

Simona Gherghe nu e genul care să facă planuri pe termen lung. Prin urmare, nu se grăbește cu creștinarea bebelușului, care în curând va împlini trei luni.

„Nu am luat o decizie legată de botezul lui Vlad, probabil la toamnă va fi. Nu am nici un stres, pentru că m-am obișnuit să organizez petreceri pe ultima sută de metri, așa cum s-a întâmplat la căsătoria noastră, dar și la botezul fetiței. Deocamdată sunt în concediu postnatal și vreau să profit de perioada aceasta, pentru că nu o să mă mai întâlnesc cu ea”, a precizat ea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații