„În perioada asta, întrucât avem mai mult timp la dispoziție, am început să facem alimente în casă, am făcut pâine. Am găsit într-un final și drojdie, pentru că era destul de greu să faci rost de așa ceva, la supermarketurile din apropierea noastră nu se mai găsea deloc.

La un moment dat s-a nimerit să fim prezenți la momentul potrivit, exact când puseseră drojdia pe rafturi și am reușit să luăm câteva pliculețe. Cumpărăm de obicei iaurturi, lapte, carne și mălai, pentru că Petra mănâncă mămăligă cu brânză și smântână, e una din mâncărurile ei preferate. Până la urmă, alimentele nu-s o problemă.

Cum se descurcă Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu în perioada de izolare. “Nu e ușor să ții copiii în casă”

Chiar dacă nu găsești ceva, cum s-a întâmplat cu drojdia de exemplu, cu făina, găsești alte alimente, să nu fim exagerați în privința acestui lucru”, a declarat Cristina Șișcanu, potrivit VIVA!

„Este o perioada de încercare pentru toată lumea. Nu e ușor să ții copiii în casă. Filip și Petra stau în casă, Ștefania (n.r. fata cea mare a lui Mădălin Ionescu) nu mai stă cu noi, stă la câteva străzi distanță, ea merge la serviciu.

La facultate nu mai merge, face cursurile online la master. Situația e grea și la noi ca la toată lumea, de altfel. Norocul nostru e că stăm la curte și atunci Filip și Petra pot să iasă la aer (…)”, a mai spus Cristina Șișcanu pentru sursa citată.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.