Deși are un program încărcat, cu concerte, cântări la evenimente private și filmări pentru diverse proiecte de televiziune și melodii, Theo Rose își face timp și pentru viața ei personală și cea de familie. Are o relație cu actorul, scenaristul și regizorul Anghel Damian, alături de care are și un băiețel.

Acum, înainte de Paște, artista anunță o schimbare în viața ei. Theo Rose a luat decizia înainte de Paște să țină post, astfel că nu va mai consuma carne, lapte, ouă. Pe Instagram, ea s-a confesat fanilor despre hotărârea luată. „Dacă mă întrebi în orice moment al oricărei zile ce aș mânca, întotdeauna eu răspund așa, într-o silă: nu știu, nimic, ce vrei, nu știu.

Theo Rose: „De spovedit nu m-am mai spovedit de nu mai țin minte, mi-e și rușine să mă duc”

Și am zis că dacă tot sunt așa relaxată și nu țin la aspectul ăsta, să țin și eu post de mâine până de Înviere. Că dacă tot mi-am bătut joc de viața mea, la biserică nu m-am dus, post n-am ținut, de spovedit nu m-am mai spovedit de nu mai țin minte, mi-e și rușine să mă duc. Și ce credeți?

În seara asta am zis că de mâine țin post, am zis: până nu se face 12 noaptea, hai repede să luăm parizer, șuncă, mușchi, să-mi dau putere să pot să o iau mâine de la capăt. De ce acum? Vedeți, ispite! Au tăbărât pe mine ispitele. Cum nu mă vor cuviincioasă”, a povestit Theo Rose aseară, pe Instagram.

Mai mulți jurnaliști, agresați de susținători ai lui Călin Georgescu, la protestul din București. „A fost trântit la pământ şi lovit cu pumnul în coaste”
Recomandări
Mai mulți jurnaliști, agresați de susținători ai lui Călin Georgescu, la protestul din București. „A fost trântit la pământ şi lovit cu pumnul în coaste”
theo-rose-10Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Referitor la Paște, Theo Rose nu a zis cum va petrece această sărbătoare, dacă va fi alături de familie sau de fanii ei, pe scenă.

Cum se descurcă Theo Rose în rolul de mamă

Invitată la emisiunea „Vorbește lumea” de la PRO TV, Theo Rose a vorbit despre familia ei. Artista se mândrește cu fiul ei, Sasha Ioan, despre care spune că este un copil cuminte și care a făcut-o să își dorească să devină din nou mamă. Rolul de mamă a venit cu multe schimbări în viața lui Theo Rose, însă cântăreața este încântată de fiecare etapă prin care trece.

Ea recunoaște că au existat și perioade în care a fost foarte obosită și a făcut față cu greu. După ce și-a organizat programul, artista a început să se descurce mult mai bine, mai ales că și Anghel Damian se implică destul de mult în creșterea fiului lor.

„Îmi place foarte tare viața de mamă. Mă distrez mult mai mult, dar, ce-i drept, am și făcut o schimbare. Primele luni au fost mai grele, din momentul în care am început lucrul din nou. Pentru că au fost toate activitățile astea în paralel și atunci a fost greu.

Salarii faraonice, de zeci de mii de dolari pe lună, pentru șefii pompierilor din Los Angeles, care au făcut praf intervențiile antiincendiu
Recomandări
Salarii faraonice, de zeci de mii de dolari pe lună, pentru șefii pompierilor din Los Angeles, care au făcut praf intervențiile antiincendiu

Eram tot timpul tracasată, obosită și nu mai știam pe unde să scot cămașa. Dar a fost nevoie de lunile alea ca să pot la un moment dat să trag linie și să zic, «Stai așa un pic, că eu trebuie să fac o schimbare în programul meu, fiindcă acum avem alte priorități». Așa că ușor-ușor am început să-mi organizez programul.

Astfel încât în mare parte din zilele săptămânii să fiu după ora 17.00 acasă cu copilul meu. Dacă nu chiar toată ziua, am câteodată și norocul ăsta”, a povestit Theo Rose în emisiunea „Vorbește lumea”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (3)

relutu63   •   02.05.2024, 07:50

Fiecare consuma ce crede ca ii face bine corpului lui.

Geoj   •   30.04.2024, 14:31

Și animalele ierbivore sunt alcătuite din carne, oase, par etc. și cu toate acestea nu mănâncă decât hrană de natură vegetală. Nu știu dacă Hipocrate a zis sau nu acest lucru, dar pe lângă alimentele cu care ne hrănim contează multe alte elemente legate de stilul de viață, ocupatie gradul de sănătate etc. E clar ca în zonele polare oamenii mănâncă mai multă carne, ca nu au altceva, dar asta nu ii face mai sănătoși. Din contra, media de viață este mult mai scăzută...

HaiducMM   •   30.04.2024, 12:19

Hipocrate ne spune că cea mai bună hrană e cea mai asemănătoare cu structura din care suntem noi construiți. Adică carnea. Apoi ne mai spune că iarna e bine să folosim mai multă carne, fiind nevoie asigurarea căldurii. Vara e bine și cu mai puțină carne.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
El este fiul lui Călin Georgescu. Are o meserie total diferită de a părinților lui și s-a aflat și ce alte afaceri mai are, dar și cât de mult câștigă: "Un șoc total, dar am avut norocul..." Uluitor, ce spune și despre victoria tatălui său
Viva.ro

Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
Libertateapentrufemei.ro
Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
Ele sunt zodiile peste care dă norocul până pe 24 ianuarie. 4 nativi sunt în culmea fericirii
FANATIK.RO
Ele sunt zodiile peste care dă norocul până pe 24 ianuarie. 4 nativi sunt în culmea fericirii
Directă din fire, Dana Budeanu a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. După ce l-a numit ”fătălău în pantaloni roșii” în fața tuturor, acum a spus clar: ”Până la o limită...” Nimeni nu se aștepta la ce a urmat

Reacţia unui turist din Japonia, ajuns pentru prima dată la munte în România. "Zăpada este senzaţională"
Observatornews.ro
Reacţia unui turist din Japonia, ajuns pentru prima dată la munte în România. "Zăpada este senzaţională"
Horoscop 13 ianuarie 2025. Peștii au mai multe resurse interioare decât cred și nici nu e nevoie de vreun efort special ca să le descopere
HOROSCOP
Horoscop 13 ianuarie 2025. Peștii au mai multe resurse interioare decât cred și nici nu e nevoie de vreun efort special ca să le descopere

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI