Prima ediție a emisiunii „Furnicuțele”, difuzată la Antena 1, a venit cu surprize încă din primele minute. Invitatul special al serii a fost Raed Arafat, însă debutul interviului a fost marcat de un moment neașteptat, care a stârnit zâmbete în platou.

După încheierea proiectului „40 de întrebări”, Denise Rifai a făcut pasul către Antena 1, unde prezintă un format complet diferit. „Furnicuțele” aduce în prim-plan un concept dinamic, în care invitații sunt puși în situații neobișnuite, combinația de dialog, emoție și provocări fiind elementele-cheie ale emisiunii.

Denise Rifai și Raed Arafat într-un platou de emisiuneIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Confuzie chiar la începutul emisiunii

Momentul care a atras atenția a avut loc chiar în debutul interviului, când prezentatoarea i-a atribuit lui Raed Arafat o funcție greșită, numindu-l „șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență”.

Invitatul a intervenit imediat pentru a corecta informația: „Nu sunt șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ci al Departamentului pentru Situații de Urgență”.

Replica sa a fost completată de o observație ironică, dar relaxată: „Cred că sunteți mai stresată decât mine”.

Denise Rifai a reacționat prompt, recunoscând situația cu umor: „Da, păi, se explică. Se explică și motivul”.

Momentul, deși ușor stânjenitor, a demonstrat emoțiile unui nou început pentru prezentatoare, dar și capacitatea invitaților și gazdei de a gestiona situațiile neprevăzute cu naturalețe. Prima ediție a „Furnicuțele” a reușit astfel să atragă atenția publicului nu doar prin formatul diferit, ci și prin momentele autentice, care au adus un plus de spontaneitate emisiunii.

Despre emisiunea „Furnicuțele”

Formatul o are la cârmă pe una dintre cele mai cunoscute realizatoare din țară, Denise Rifai și pe două personaje extrem de curioase, pline de veselie și stare de bine – furnicuțele Scamă și Blană! Cele două vor deveni vocea oamenilor de acasă, adresând întrebări pe care, cu siguranță, cei care vor urmări le au, dar pe care nu au ocazia să le adreseze. 

Timp de două ore, formatul aduce invitați din domenii diverse, de la politică la muzică, de la actorie la specialiști din domeniul media, de la antreprenori la creatori de conținut sau de la sportivi la comedianți. Toți vor avea parte de surprize, la fiecare pas: fie că este vorba despre întrebări despre momente-cheie din cariera lor, fie că în platou vor apărea oameni din viața lor, fie că vor fi supuși la niște provocări pline de umor… și stare de bine! 

Indiferent de momentul din emisiune, scopul fiecărei intervenții va fi unul clar: să prezinte invitatul într-un mod în care acesta nu a mai fost cunoscut până la acest moment, indiferent de apariție! 

„Sunt încântată să vă pot oferi, în sfârșit, informații despre proiectul la care lucrăm deja de câteva săptămâni – Furnicuțele! După această perioadă de muncă, alături de echipa de producție, am dat startul filmărilor și abia așteptăm întâlnirea cu cei de acasă. Prima surpriză este că nu voi fi singură, ci voi avea alături cele două Furnicuțe extrem de curioase, gata în orice moment să intervină în discuții! Vă pot garanta că avem invitați din toate domeniile, provocări la care nici nu s-ar fi gândit că ar putea fi supuși și întrebări care îi vor surprinde. Pe scurt, toate elementele pentru a îi cunoaște altfel decât sunteți obișnuiți!”, declara Denise Rifai. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.