Dieta Crinei Abrudan la 45 de ani. La ce a renunțat vedeta pentru a-și menține cele 53 de kilograme

Comentează

Crina Abrudan, în vârstă de 45 de ani, se menține într-o formă de invidiat, de când a renunțat la câteva alimente importante. Pe lângă sport, vedeta și-a schimbat alimentația și se află în cea mai bună formă, cântărind doar 53 de kilograme.

Crina Abrudan a împlinit 45 de ani pe 17 ianuarie, iar aniversarea a găsit-o în Maldive, împreună cu soțul ei, fostul fotbalist Gabi Popescu. Recent, Crina a vorbit despre lucrurile importante pe care le-a făcut în 2022 și a dezvăluit cum reușește să își mențină silueta.

„Lista lucrurilor bune pe care le-am făcut pentru mine în 2022 este destul de lungă și asta mă face să fiu mândră de mine. Printre ele se numără și faptul că mi-am făcut curat în farfurie și în frigider. Adică în alimentație.

Cu toate că nu mi-am propus vreodată și nici nu m-aș fi crezut în stare. Eram gurmandă și mâncam orice, pentru că nu mă îngrășam și am avut analizele perfecte, cu toate lucrurile nesănătoase mâncate.

De la începutul anului am renunțat în mare parte la zahăr si la prăjeli. Habar nu am ce m-a împins să fac asta. Probabil pentru prima dată în viață am zis să mai ascult și de alții și m-am gândit că poate totuși soțul meu are dreptate când îmi spune că mănânc prea mult zahăr.

Și am luat măsuri. Apoi la grăsimi am renunțat din Postul Paștelui când pentru prima dată am încercat mâncăruri/produse vegane. Am acceptat că Postul ca alimentație este despre a nu mânca produse de origine animală și nu despre a nu le înlocui cu ceva vegan.

Și după Post am rămas la produse vegane. Dulciurile au rămas în meniu, nu am renunțat la înghețată sau ciocolată, doar că nu le mai mănânc decât dacă sunt fără zahăr și grăsimi. Gustul este perfect! Acum nu mai pot mânca ceva prea dulce.

Carnea a ieșit încet din alimentație și habar nu am de ce, ca nu a fost cu intenție. Înainte să plec în Peru a trebuit să țin dietă și mi-am dat seama atunci cât de corect mănânc, pentru că a trebuit să renunț doar la puțina carne pe care o mâncam rătăcită prin diverse mâncăruri. Acum după Peru, nu prea mai pot să mănânc carne. Nu pot să explic de ce. Dar îmi place.

Și fără să îmi fi făcut un scop din asta, sfârșitul lui 2022 mă găsește aproape vegană. Am ales aceste poze să vedeți cum se vede pe un corp schimbarea de alimentație într-un interval de șase luni, fără a face mai mult sport, fără a da jos kilograme pentru că nu am slăbit, kilogramele sunt tot 53.

Nu mi-am propus vreodată să fac mușchi la sală, fac sport de trei ani, pentru sănătate. Restul a venit la pachet acum, odată cu schimbarea alimentației și doar când am schimbat alimentația”, a povestit Crina Abrudan, pe Instagram.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
Amalia Enache
ExclusivInterviu
17:34
Sacrificiul făcut de Amalia Enache încă de când fiica ei avea 2 ani: „Nu știe cum e altfel”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
18:08
Sens unic temporar pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu din București din cauza lucrărilor la linia de tramvai
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
18:05
Bătăi între fanii echipelor Poli Timișoara și Steaua în centrul Sibiului: jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene
17:55
Orașul Riad, zguduit de explozii. Elevii şi diplomaţii s-au refugiat în adăposturi. Rebelii din Yemen, un „ultim avertisment” pentru companiile aeriene
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește